– Și după aia ?
– După aiaa, Raphael mi-a dăruit un inel cu diamante de la Tiffany și m-a cerut de nevastă.
Cu telefonul lipit de ureche, Madeline se plimba prin fața pereților înalți de sticlă care dădeau spre pistă. La cinci mii de kilometri depărtare, în micul său apartament din nordul Londrei, cea mai bună prietenă a ei asculta nerăbdătoare relatarea amănunțită a escapadei ei romantice în Big Apple.
– Ai tras cartea cea mare ! constată Juliane. Weekend în Manhattan, cameră la Waldorf, plimbare în caleașcă, cerere în căsătorie ca pe vremuri…
– Da ! zise Madeline, veselă. Totul a fost perfect, ca într-un film.
– Poate un pic prea perfect, nu ? o tachină Juliane.
– Poți să-mi explici cum poate fi ceva „prea“ perfect, doamnă blazată ce ești ?
Juliane încercă să se corecteze cu stângăcie :
– Vreau să zic : poate c-a lipsit surpriza. New York, Tiffany, plimbarea prin ninsoare și patinoarul din Central Park… E cam previzibil, cam banal !
Madeline contraatacă malițioasă :
– Dacă-mi amintesc bine, când te-a cerut Wayne în căsătorie, tocmai se întorsese din pub, după o seară de beție. Era îmbuibat ca o garnitură de metrou la ora de vârf și s-a dus să vomite la toaletă chiar imediat după ce ți-a cerut mâna, nu-i așa ?
– OK, ai câștigat manșa asta ! capitulă Juliane.
Madeline zâmbi, apropiindu-se de zona de îmbarcare pentru a încerca să-l găsească pe Raphael în mijlocul mulțimii. La începutul acestei vacanțe de Crăciun, mii de călători se îmbulzeau în aerogara care zumzăia ca un stup. Unii se duceau să-și vadă familiile, în timp ce alții plecau la capătul lumii, spre destinații paradiziace, departe de cenușiul New Yorkului.
– De fapt, reluă Juliane, nu mi-ai zis care a fost răspunsul tău.
– Glumești ? I-am zis că da, normal !
– Nu l-ai ținut un pic pe jar ?
– Pe jar ? Jul’, am aproape treizeci și patru de ani ! Nu crezi c-am așteptat destul ? Îl iubesc pe Raphael, avem o relație de doi ani și-ncercăm să facem un copil. Peste câteva săptămâni, o să ne mutăm în casa pe care am ales-o împreună. Juliane, pentru prima dată în viața mea, mă simt protejată și fericită.
– Spui asta fiindcă e lângă tine, nu ?
– Nu ! exclamă Madeline, râzând. S-a dus să lase bagajele. Oricum, să știi c-am vorbit serios !
Se opri în fața unui chioșc cu ziare. Puse cap la cap, unele dintre cotidiene făceau portretul unei lumi în derivă, care-și ipotecase viitorul : criză economică, șomaj, scandaluri politice, tensiune socială, catastrofe ecologice…
– Nu ți-e teamă că, alături de Raphael, viața ta o să fie previzibilă ? o provocă Juliane.
– Nu e un cusur ! răspunse Madeline. Am nevoie de cineva puternic, de încredere, fidel. În jurul nostru, totul este precar, fragil și nesigur. Nu vreau așa ceva în familia mea. Vreau să mă-ntorc seara acasă și să fiu sigură că găsesc calm și liniște în căminul meu. Înțelegi ?
– Hm… făcu Juliane.
– Niciun „hm“, Jul’ ! Ieși la cumpărături ca să-ți găsești rochia de domnișoară de onoare !
– Hm ! repetă tânăra englezoaică, dar de data asta mai mult pentru a-și ascunde emoția decât pentru a-și exprima scepticismul.
Madeline își privi ceasul de mână. În spatele ei, pe pistele de decolare, niște avioane alburii așteptau în șir indian pentru a-și lua zborul.
– Bun, te las, avionul meu decolează la 17.30 și eu tot nu mi-am recuperat… soțul !
– Viitorul soț… o corectă Juliane râzând. Când o să-mi faci o vizită scurtă la Londra ? De ce nu-n weekendul ăsta ?
– Mi-ar plăcea foarte mult, dar e imposibil : o să aterizăm pe Roissy foarte devreme. Abia o să am timp să trec pe-acasă să fac un duș înainte de deschiderea magazinului.
– Carevasăzică, nu șomezi !
– Am o florărie, Jul’ ! În perioada Crăciunului e cel mai mult de lucru !
– Încearcă măcar să dormi în timpul călătoriei.
– Bine ! Te sun mâine ! promise Madeline, înainte de-a închide.
– Nu insista, Francesca, nici nu se pune problema să ne vedem !
– Dar nu sunt decât la douăzeci de metri de tine, chiar la baza scării rulante…
Cu mobilul lipit de ureche, Jonathan se încruntă și se apropie de balustrada scării rulante. În josul scărilor, o tânără brunetă cu alură de madonă vorbea la telefon, în timp ce ținea de mână un copil înfofolit într-o geacă de iarnă puțin cam mare. Femeia avea părul lung, purta niște jeanși cu talie joasă, o jachetă de puf strânsă pe talie și niște ochelari de soare cu rame mari, care, asemenea unei măști, îi ascundeau o parte a feței.
Jonathan îi făcu cu mâna fiului său, care îi întoarse timid salutul.
– Trimite-mi-l pe Charly și dispari ! ordonă el, iritat.
De fiecare dată când o zărea pe fosta lui soție, îl cuprindea o furie amestecată cu durere. Un sentiment puternic, pe care nu-l putea controla și care îl făcea în același timp violent și deprimat.
– Nu poți continua să-mi vorbești așa ! protestă ea cu o voce în care se simțea un ușor accent italian.
– Să nu-ndrăznești să-mi dai mie lecții ! explodă el. Ai făcut o alegere și trebuie să-ți asumi consecințele ! Ți-ai trădat familia, Francesca ! Ne-ai trădat, pe mine și pe Charly.
– Nu-l amesteca pe Charly în chestia asta !
– Să nu-l amestec pe Charly în chestia asta ? Dar nu el plătește oalele sparte ? Din cauza escapadelor tale, nu-și vede el tatăl decât câteva săptămâni pe an !
– Îmi pare nespus de rău că…
– Și avionul ! i-o tăie el. Vrei să-ți amintesc de ce i-e frică lui Charly să meargă singur cu avionul, ceea ce mă obligă să traversez țara în fiecare vacanță școlară ? întrebă el, ridicând vocea.
– Ceea ce ni se-ntâmplă e… asta-i viața, Jonathan. Suntem adulți și nu există de-o parte tipul drăguț și de cealaltă, tipa cea rea.
– Nu asta a considerat judecătorul, remarcă el, brusc obosit, făcând aluzie la divorțul care fusese pronunțat pe baza vinovăției fostei lui soții.
Gânditor, Jonathan își pironi ochii pe pistă. Nu era decât 16.30, dar se lăsase deja întunericul. Pe pistele luminate, un șir impresionant de avioane mari aștepta semnalul turnului de control ca să decoleze spre Barcelona, Hong Kong, Sydney, Paris…
– Bun, am vorbit destul ! reluă el. Școala reîncepe pe 3 ianuarie, o să ți-l aduc înapoi cu o zi înainte.
– De acord, zise Francesca. Încă ceva : i-am cumpărat un telefon mobil. Vreau să pot vorbi cu el oricând.
– Glumești ! Nici nu se pune problema ! izbucni el. Nu ai telefon la șapte ani !
– Asta e discutabil, obiectă ea.
– Dacă e discutabil, nu trebuia să iei decizia de una singură. Poate că o să mai vorbim despre asta, dar, deocamdată, îți iei înapoi jucăria și-l lași pe Charly să vină la mine !
– Bine ! cedă ea cu resemnare.
Jonathan se aplecă peste balustradă și miji ochii ; văzu că Charly îi restituia Francescăi un mic aparat telefonic colorat. Apoi băiatul își îmbrățișă mama și, cu pas șovăielnic, păși pe scara rulantă.
Jonathan împinse ușor câțiva călători, pentru a-și lua fiul în primire.
– Bună, tati !
– Bună, piticule ! zise el, strângându-l în brațe.
Cartea Chemarea îngerului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 21.155 ratings (all editions)
ISBN-10: 606783085X
ISBN-13: 9786067830859
Goodreads: 75676846
Author(s):Publisher:
Published: //
Dans leur téléphone, il y avait toute leur vie… New York. Aéroport Kennedy. Dans la salle d’embarquement bondée, un homme et une femme se télescopent. Dispute anodine, et chacun reprend sa route. Madeline et Jonathan ne s’étaient jamais rencontrés, ils n’auraient jamais dû se revoir. Mais en ramassant leurs affaires, ils ont échangé leurs téléphones portables. Lorsqu’ils s’aperçoivent de leur méprise, ils sont séparés par 10 000 kilomètres : elle est fleuriste à Paris, il tient un restaurant à San Francisco. Cédant à la curiosité, chacun explore le contenu du téléphone de l’autre. Une double indiscrétion et une révélation : leurs vies sont liées par un secret qu’ils pensaient enterré à jamais... Entre comédie romantique et thriller de haute volée. Une intrigue magistrale portée par des personnages bouleversants. Un final virtuose.
Guillaume Musso donne toute sa saveur à cette comédie romantique mâtinée de thriller, dont le final témoigne de la rare virtuosité de l’auteur.
Fragmentul zilei – 21 septembrie 2020: Chemarea îngerului – Guillaume Musso