Pe 9 august 1906 avea loc a patra aniversare a încoronării lui Edward al VII-lea, rege al Regatului Unit și al Dominioanelor Britanice și împărat al Indiei. Dintr-o coincidență, era și ziua de naștere a unuia dintre cei mai loiali supuși ai Majestății Sale, care împlinea nouăsprezece ani, locotenent secund Leon Courtney de la Compania C, Batalionul al treilea, Primul Regiment, Pușcașii Africani ai Regelui – sau KAR, după cum era cunoscut de toată lumea. Leon își petrecea ziua de naștere vânând rebeli nandi de-a lungul povârnișului Văii Marelui Rift, în interiorul minunatei bijuterii a imperiului, Africa Orientală Britanică.
Nandi era un popor războinic, care se răzvrătea deseori, sfidând autoritățile. Acest lucru se întâmpla de aproximativ zece ani, de când vraciul și profetul lor suprem poruncise că un șarpe mare și negru avea să se furișeze prin terenurile lor tribale, suflând foc și fum, și să aducă moarte și dezastru tribului. Când administrația colonială britanică începuse să instaleze calea ferată, care era planificată să ajungă de la portul din Mombasa, de la Oceanul Indian, până pe malurile lacului Victoria, mergând aproape 960 de kilometri în interiorul continentului, poporul nandi văzuse cum se adeverește profeția grozavă, iar cărbunii rebeliunii se aprinseseră din nou. Arseseră și mai aprig când capătul căii ferate ajunsese la Nairobi, apoi începuse s-o ia spre vest, prin Valea Riftului și ținuturile tribale Nandi, în jos, spre lacul Victoria.
Când colonelul Penrod Ballantyne, ofițerul care comanda KAR, primise ordinul de deplasare de la guvernatorul coloniei, care îl informa că tribul se ridicase iar și că ataca avanposturile guvernamentale izolate aflate de-a lungul rutei propuse pentru calea ferată, remarcase cu exasperare:
– Ei bine, se pare că va trebui să-i ciomăgim din nou, de data asta zdravăn.
Și le ordonase soldaților din Batalionul al treilea aflați în barăcile lor din Nairobi să plece și să facă exact acest lucru.
Dacă ar fi avut de ales, Leon Courtney ar fi optat pentru altceva în ziua aceea. Cunoștea o tânără doamnă al cărei soț fusese ucis destul de recent de un leu dezlănțuit, în shamba lor de cafea din Dealurile Ngong, la câțiva kilometri în afara capitalei coloniei, Nairobi. Fiind un călăreț neînfricat și un bun aruncător al mingii, Leon fusese invitat să joace la numărul unu în echipa de polo a soțului ei.
Desigur, ca un tânăr subaltern, el nu își permitea să parieze 250 de lire, dar unii dintre membrii clubului cu dare de mână ar fi fost încântați să îl sponsorizeze.
Leon avea anumite privilegii fiind membru al echipei soțului ei mort – sau cel puțin așa se convinsese singur: după ce avea să treacă o perioadă de timp decentă, iar văduva să își revină din cele mai aprige chinuri ale doliului, el avea să vină în shamba ca să îi ofere alinare și să o asigure de respectul său.
Dar băgase de seamă recunoscător că ea își revenise remarcabil după pierderea sa. Chiar și în haine de doliu o găsea mai atrăgătoare decât pe oricare altă doamnă pe care o cunoștea.
Atunci când Verity O’Hearne – pentru că acesta era numele doamnei – ridică privirea spre tânărul cel chipeș, purtând cea mai bună uniformă a sa, văzu în trăsăturile lui atrăgătoare și în privire candidă o inocență și o râvnă ce treziră în ea puternic instinctul feminin, pe care la început îl considerase matern. Pe veranda lată și umbroasă a casei, îi servi ceai și sandviciuri cu pastă de anșoa Gentleman’s Relish. La început, Leon fu stânjenit și timid în prezența ei, dar ea fu amabilă și îl atrase abil, vorbind cu un ușor accent irlandez care îl încânta. Ora trecu foarte iute. Când se ridică să plece, ea îl conduse până la ieșire și îi oferi mâna la despărțire.
– Te rog să mai vii, locotenente Courtney, dacă ești vreodată prin apropiere. Uneori, singurătatea mi se pare o povară prea grea.
Vocea ei era joasă și melodioasă, iar mâna ei, micuță și moale ca mătasea.
Fiind cel mai tânăr ofițer din batalion, îndatoririle lui Leon erau multe și împovărâtoare, așa că abia după aproape două săptămâni reuși să îi onoreze invitația. După ce terminară ceaiul și sandviciurile, ea îl conduse în casă pentru a-i arăta puștile de vânătoare ale soțului ei, pe care dorea să le vadă.
– Soțul meu nu mi-a lăsat prea mulți bani, așa că, din păcate, sunt forțată să găsesc un cumpărător pentru ele. Speram că dumneata, un soldat, mă poți ajuta să îmi fac o idee despre cât valorează.
– Aș fi încântat să vă ajut în orice fel posibil, doamnă O’Hearne.
– Ești atât de amabil! Simt că ești prietenul meu și că pot să am încredere în dumneata.
El nu găsi cuvinte ca să îi răspundă. În schimb, privi supus în ochii ei mari și albaștri, pentru că era complet vrăjit de ea.
– Pot să îți spun Leon? întrebă ea și, până ca el să îi răspundă, izbucni în hohote de plâns. O, Leon! Sunt atât de dezolată și de singură, zise ea lăsându-i-se în brațe.
El o ținu la pieptul său. Părea singura cale de a o consola. Era ușoară ca o păpușă și își lăsă capul frumos pe umărul lui, întorcându-i îmbrățișarea cu entuziasm. Mai târziu, Leon încercă să recreeze exact ce se întâmplase mai departe, dat totul nu era decât o ceață fericită. Nu își amintea cum ajunseseră în camera ei. Patul avea un cadru mare din alamă și, în timp ce stăteau întinși împreună pe salteaua de pene, tânăra văduvă îi arătase o bucată de paradis și îi schimbase pentru totdeauna punctul pe care se sprijinea întreaga lui existență.
Acum, câteva luni mai târziu, în căldura strălucitoare a Văii Riftului, în timp ce își conducea detașamentul de șapte askari, trupe tribale recrutate local, în dispunere extinsă cu baionetele fixate prin plantația luxuriantă de bananieri ce înconjura clădirile sediului comisarului de district la Niombi, Leon nu se gândea atât de mult la îndatoririle sale, cât la pieptul lui Verity O’Hearne.
Cartea Assegai poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 7.250 ratings (all editions)
ISBN-10: 6060063330
ISBN-13: 9786060063339
Goodreads: 53887815
Author(s):Publisher: Editura RAO
Published: //2020
Premiatul autor Wilbur Smith ne surprinde din nou cu un spectaculos şi hipnotizant roman de aventuri, o poveste despre curaj, pericol, pasiune şi suspans, care recreează cu acurateţe şi măiestrie o epocă rareori evocată.
Saga familiei Courtney continuă în acest al treisprezecelea roman, incluzându-l încă pe deja celebrul Penrod Ballantyne, personaj crucial nu doar din punct de vedere al intrigii, ci şi din perspectiva relaţiei cu personajul principal, Leon Courtney. În Assegai, Penrod Ballantyne este nu numai un general iscusit în armata regelui din Africa de Est britanică, ci şi un spion talentat şi manipulator, exercitându-şi controlul asupra agenţilor săi cu o mare pricepere
Fragmentul zilei – 7 octombrie 2020: Assegai – Wilbur Smith