Ridică din umeri.
– Am să joc probabil vreo două partide de bridge în minus.
– David, e minunat!
– Mi s-a spus că lumina e nemaipomenită.
– La fel ca în California. Chiar mai bună. Fără smog.
– Au chiar și ceva echipament la Assuan. Studiouri, tehnicieni. Dacă vrem. Figuranți – zece la cent. Pe săptămână. Cămilele gratis.
Începu din nou să mănânce, dar nu putu rezista să nu adauge, îndreptându-și furculița spre mine:
– Tot n-ai învățat să recunoști un producător bun.
– Și scenele de la Cairo? Suakin?
– Poți să vii cu mine mâine?
I-am explicat situația cu Anthony.
– Îmi pare rău. Reflectă o clipă. Dan, uite ce-aș vrea. De îndată ce poți, te duci acolo. Va fi o călătorie plăcută, nu? Eu plec de la Roma direct la New York, dar cei de la birou te vor anunța cu cine să iei legătura și ce să vezi. Acolo vor aranja ei totul. Țin neapărat să turnăm filmul la ei. Îmi făcu cu ochiul. Fiicele, soțiile… to ce vrei.
– Îmi face impresia că-i confunzi pe arabi cu eschimoșii.
– Eu, poate, dar nu și domnii cu care am discutat.
– Sunt încântat.
– Să profităm, deci!
Hotărî că nu mai vrea să mănânce restul de friptură și se rezemă de spătarul scaunului.
– Când termină Jenny McNeil?
– Peste trei-patru săptămâni. Dacă se țin de program.
– Ia-o și pe ea. Am auzit că și-a câștigat dreptul la o vacanță. Văzu că ezit. Nu?
– Sunt destul de în urmă cu scenariul, David. Nu știu dacă n-ar fi mai bine să renunț la călătoria asta. Am mai fost acolo. Pentru ce-mi trebuie, e suficient.
– Și știi ce pățesc scenariștii care nu-și prezintă scenariul la timp.
– Exact.
Zâmbirăm. Privi în jos, apoi se uită iar la mine, cu o figură serioasă.
– Dan, vreau neapărat ca filmul ăsta să fie un succes. Nu mă interesează data. Dacă ai nevoie de două-trei săptămâni în plus… Făcu un gest larg cu brațele. Ce mai contează două săptămâni?
– Dă-mi un răgaz să mă gândesc.
– Adresează-te biroului meu de la Londra. Se vor ocupa ei de toate, de vize și de tot restul.
– Bun.
Își încrucișă brațele.
– Acum hai să discutăm despre regizori. Ghici cu cine am luat masa săptămâna trecută?
În taxi, în drum spre casă, Dan hotărî să nu se ducă. N-avea rost; era un simplu avantaj pe care i-l oferea profesiunea; și oricum nu era treaba lui, asta îl privea pe regizor – care o fi fost – și pe directorul de platou. De fapt, avea mult mai mult de lucru la scenariu decât credea David; nu terminase nici măcar jumătate, dar trecuse mai mult de jumătate din perioada stipulată în contract, În plus ar fi părut o nouă fugă din viața tuturor acestor oameni în rândul cărora reintrase; o recurgere la cel mai dăunător și mai constant „privilegiu” al celor din lumea filmului: presupusa libertate de a fi deasupra oricărui simț al datoriei, al rutinei, al economiei, al autodisciplinei. A doua zi, când o văzu pe Caro și ea îl întrebă cum decursese întâlnirea, nici nu-i pomeni măcar că ar exista această posibilitate.
Ziua următoare se afla din nou în Oxford, pentru anchetă. Trenul sosise destul de târziu și de la gară s-a dus direct la tribunal. Jane și Rosamund erau deja acolo, împreună cu Andrew, care venise de la Compton în dimineața aceea. Nell rămăsese acasă să-și îngrijească fiul și moștenitorul, căruia nu-i trecuse încă oreionul. Câteva rânduri de scaune erau ocupate de necunoscuți, dintre care vreo câțiva erau reporteri, iar Dan presupunea că restul erau colegi de-ai lui Anthony de la universitate sau pur și simplu curioși care n-aveau altă treaba. Se citiră raportul medicului legist și rezultatul autopsiei; infirmiera care se ocupase ultima de Anthony depuse mărturie; apoi supraveghetoarea care fusese de serviciu în noaptea aceea, apoi i se puseră, cu bândețe, câteva întrebări lui Jane. Da, fusese uimită, gestul era împotriva tuturor convingerilor sale religioase. Nu pomenise niciodată de așa ceva. Nu-și amintea să fi avut cu el nici măcar o discuție foarte generală în legătură cu asta. Nu existau nici un fel de probleme familiale sau materiale care să-i justifice hotărârea. Desigur, nu i se ascunsese gravitatea bolii, era pe deplin conștient că nu mai avea mult de trăit… și așa mai departe. Jane era foarte calmă, cu o voce sigură, în special când bătrânul judecător o întrebă dacă cunoștea vreun motiv special pentru care hotărâse „să-și pună capăt zilelor” tocmai în seara aceea.
– Nu, nu văd nici unul. Continuă: Primise vizita unui vechi prieten – fostul soț al surorii mele – a cărui prezență o solicitase. Știu că-l aștepta cu mare nerăbdare și tot ce pot să spun, după câte știu atât de la soțul meu, cât și de la domnul Martin, e că întrevederea i-a făcut mare plăcere.
– Dumneavoastră nu ați fost de față la întâlnire?
– Soțul meu mă întrebase dacă, având în vedere situația, putea să-și permită să fie egoist și să-și rezerve plăcerea de a-l avea alături pe domnul Martin. În timpul studenției fuseseră foarte apropiați, aici la Oxford, la același colegiu, și nu se mai văzuseră de mulți ani.
Anchetatorul nu insistă, dar Dan îl văzu că scria ceva; și avu brusc intuiția neplăcută că el nu avea să scape așa ușor. Curând avu ocazia să și-o verifice, când îi luă locul lui Jane.
– Pot să vă întreb de ce nu v-ați mai întâlnit cu profesorul Mallory de atâta vreme?
– Au existat între noi discuții neplăcute, în momentul în care am divorțat de sora doamnei Mallory. În cea mai mare parte a fost vina mea. Sunt gata să vă explic ce s-a întâmplat, dacă considerați că e relevant.
– Nu ne interesează decât seara respectivă. Greșesc dacă presupun că întâlnirea a fost, în esență o reconciliere?
– Așa a fost.
– Și atmosfera a fost cea obișnuită în asemenea situații?
– Exact.
– Ați mai discutat și alte probleme?
– Ce ni se mai întâmplase de-a lungul anilor. Lucruri de genul ăsta.
– S-a menționat, oricât de vag sau ocolit, ideea sinuciderii?
– Nicidecum. La un moment dat, a râs chiar de ideile mele pesimiste despre lume.
– S-a menționat vreo îngrijorare sau supărare – alta decât cea evidentă, legată de starea sănătății lui?
– Era cam sceptic în legătură cu valoarea activității sale academice. Dar o oarecare autodenigrare era una din trăsăturile obișnuite ale caracterului său încă din vremea când ne-am cunoscut.
Anchetatorul își permise un zâmbet auster.
– Și, după părerea dumneavoastră, fără nici o legătură cu ancheta de față?
Cartea Daniel Martin poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 2.759 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734682962
ISBN-13: 9789734682966
Goodreads: 55467908
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 9//2020
Daniel Martin, eroul ce dă numele romanului lui John Fowles, este un dramaturg britanic devenit scenarist la Hollywood, care în urma acestei metamorfoze ajunge să se îndoiască de propriile valori şi principii. Revenit în Anglia pentru a-şi vizita un prieten bolnav, Daniel Martin se confruntă cu trecutul său îngropat, redescoperindu-şi adevărata identitate. Secrete de familie, întrebări rămase fără răspuns, fuga de responsabilitate şi de povara realităţii, dar şi evoluţia Angliei postbelice, dispariţia unei societăţi şi relaţiile dintre fapt şi ficţiune formează substanţa unui roman ce rămîne una dintre realizările remarcabile ale lui Fowles.
„Daniel Martin reactualizează toate virtuţile romanului proteic: naraţiunea incitantă, culoarea, dramatismul, pasiunea, simţul peisajului şi, mai presus de orice, dimen-siunea socială. Fowles a construit nu numai un roman de mare anvergură, ci şi unul copleşitor din punct de vedere emoţional şi intelectual, o poveste complexă şi vie.” (Newsday)
Fragmentul zilei – 18 octombrie 2020: Daniel Martin – John Fowles
Alte titluri Polirom.