„Knockout. Într-o sâmbătă seara, pe la ora 9, în iarna lui 1987. Eram singur acasă, părinții plecaseră undeva, nu mai știu unde. De vreo trei ore se luase curentul. Asta se întâmpla aproape zilnic, de câțiva ani, deși de la Severin, unde locuiam, până la Porțile de Fier I, de unde năvăleau gigawații, erau doar vreo 10 kilometri. În casă, 7 grade. ai mei nu voiseră să pună o sobă în apartament, la fel ca majoritatea vecinilor din bloc. Din blocuri. Nu știu dacă din motive estetice (arăta aiurea să scoți coșul pe unul dintre geamuri, apoi să-l urci, de la etajul 3, până sus, spre cer) sau din cauza spaimei de incendiu. Cert e că era un frig crâncen.
Eram îmbrăcat ca pentru mers afară; doar că în picioare nu aveam cizme, ci niște ciorapi groși de lână, trași peste două perechi de șosete flaușate, iar geaca de iarnă era înlocuită cu un pulover, de lână și el, prin care nici glonțul, nici molia n-ar fi putut trece. Și pe cap aveam un fes cu moț. Stătea sub plapumă și încercam să citesc ceva la lumina felinarului. Eram acolo de aproape un ceas, mi-era frig. Am hotărât că trebuie să mă încălzesc. Am ieșit de sub plapumă și mi-am mișcat brațele și picioarele. Am făcut genuflexiuni. Mi-am frecat palmele. M-am bâțâit ca un apucat. Din gură-mi ieșeau aburi. Trebuia să scot frigul care-mi intrase în oase.
Am început să fac flotări. Nu mergea, eram prea gros îmbrăcat. Mi-am dat jos flanelul de lână. Era mai bine, eram mai mobil. 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32. Efortul meu n-avea efect; oboseam, dar nu mă încălzeam. Am hotărât să fac flotări cu bătaie. Adică să bat din palme o dată și apoi să-mi sprijin mâinile pe covor. Și iarăși bat, și iarăși mă sprijin. Era mai distractiv, mai antrenant, poate și mai… fierbinte. am făcut câteva serii. Parcă, parcă sângele căpătase nițică viteză. Parcă era mai bine. Am făcut o pauză și am mers la bucătărie să beau puțină apă. M-am uitat pe geam: tot cartierul era în beznă. La unele ferestre se vedea cum pâlpâie ceva gălbui. Lumânări, lămpi cu gaz, felinare. Sau poate focul din sobe și godinuri. M-am întors, pe pipăite, în camera mea. Mirosea a gaz. Nu de butelie, ci de felinar. Am făcut flacăra mai mică. M-am mai mișcat puțin și m-am așezat din nou pe genunchi, lângă pat. Urma o serie nouă de flotări cu bătaie. Când am ajuns la zece, m-am oprit. M-am întrebat: ce-ar fi să încerc cu dublă bătaie din palme? Pac-pac! Trebuia să împing mai puternic, ca să stau mai mult în aer, astfel încât să am timp să-mi ating palmele de două ori – și apoi să mă sprijin în ele. Ce mare lucru? Eram vânos și ușurel, vreo 64 de kile. Am tras aer polar în piept, am împins cât am putut, am făcut pac-par, dar n-am mai apucat să pun mâinile pe covor. am dat direct cu bărbia. M-am trezit din KO când s-au aprins becurile. Zâmbeam, venise curentul. (R.Ș.)
În găleată. Eram medic la țară în satul Berzunți, fără canalizare. Locuiam în gazdă, și iarna trebuia să-mi fac singur rost de lemne, era o zonă fără gaz metan. Pădurarul mă trimitea la primar, primarul mă trimitea înapoi la pădurar, așa că pățeam ca-ntr-un text literar celebru, ieșeam în primăvară, chiar în vară, fără să fi făcut rost de lemne. Mă culcam cu paltonul și căciula, sub plapumă. Într-o zi am vrut să-mi iau un pahar de apă din găleata pe care o țineam plină, lângă „cămin”. Înghețase bocnă. (A.T.)
În acvariu. Iernile anilor 1984-1986 au fost deosebit de grele. Gazele nu mai aveau presiune și numai la etajele superioare ale clădirilor pâlpâiau noaptea, dar era imposibil să te încălzești, să gătești, să te speli. Eu locuiam într-o casă cu sobe de teracotă care în mod normal funcționau cu gaz, dar flacăra nu se mai aprindea nici ziua, nici noaptea. Am scos arzătoarele și am pus lemne pe foc. Din fericire aveam, pentru că bărbatul meu era sculptor și lucra în lemn. Noaptea se auzeau oameni care tăiau copacii prin parcuri. La serviciu aveam un acvariu, care, într-o noapte, a făcut o pojghiță groasă de gheață și am găsit morți, pe fund, toți peștișorii roșii. Îmi era foarte frig, și acasă, și la birou. Mă încălzeam numai mergând pe jos de acasă până în Pipera și înapoi. Toți eram nespălați și miroseam urât. La birou, timp de opt ore, stăteam pe scaune înveliți în pături, cu mănuși și căciuli, și ne încălzeam bând vodcă. Nu aveam voie să punem reșourile în priză. Prima iarnă m-a luat pe nepregătite, dar în anul următor am cumpărat pantaloni și pufoaice matlasate, am cusut din timp întregii familii halate lungi din molton (cum erau cele de spital), am făcut perdele de iarnă din molton, am cumpărat o plită electrică și am aranjat să facem duș la o rudă. Devenisem expertă în tehnicile de supraviețuire polară. (I.C.)”
Cartea Și eu am trăit în comunism poate fi achiziționată de la: