Deși Haute Couture-ul este o artă efemeră, există câteva nume ilustrative care s-au impus pentru eternitate. Iar printre acestea se numără și cel al lui Christian Dior. El a fost acela care i-a dat de știre generației ce cunoscuse războiul că epoca penuriilor se încheiase. În 1947, Christian Dior a devenit celebru datorită New Lookului. După doar zece ani a fost răpus de o criză cardiacă. Însă toți succesorii săi i-au menținut în viață principiile, celebrând un stil asemenea Păsării Phoenix – un stil care moare pentru ca mereu să renască. Prin siluetele lui în Y, în A sau în H, couturierul francez a inventat alfabetul grație căruia romanul seducției nu se apropie nici pe departe de sfârșit.
Și ce frumos a fost parcursul vieții sale! Christian Dior s-a născut în Granville pe 21 ianuarie 1905 și încă din primele clipe a văzut deschizându-se în fața sa viitorul unui grand bourgeois. Tatăl lui, Maurice, administra antrepriza familială de îngrășăminte chimice, care fusese fondată în 1832 de stră-străbunicul lui Christian. După o copilărie normandă minunată, puțin întunecată doar de Marele Război, Monsieur Dior a decis că fiul lui trebuia să devină diplomat. Așa că l-a trimis la cea mai selectă școală din Paris: Școala Tannenberg. Și astfel Christian s-a transformat într-un adult bine-crescut, deci, după cum el însuși s-a descris, într-un bărbat „complet incapabil să se descurce în viață“. După cele două examene de bacalaureat, indecis, dar având bani, s-a înscris la Științe Politice, urmând în paralel și cursuri de compoziție muzicală. Fiind un personaj cu caracter monden și adorând viața pariziană, Christian ieșea mult în lume. Curând, s-a împrietenit cu Cocteau și cu Christian Bérard, doi dintre zeii tinerilor din acea epocă de aur. Ca pasionat de cubism și ca admirator înfocat al lui Braque și al lui Picasso, în 1927 Dior și-a dat seama că trebuia să aleagă între diplomație și pictură. Ca atare, s-a folosit de cei 100 000 de franci primiți de la tatăl lui ca să deschidă, în calitate de coproprietar, o galerie de artă pe Rue de la Boétie. Unde, plin de entuziasm, a început să expună lucrări aparținându-le lui „Bébé“ Bérard și lui Dali, dar și guașe semnate de poetul Max Jacob. În 1931 însă, norocul l-a părăsit: mama lui a murit pe neașteptate, iar tatăl lui, care își angajase cea mai mare parte din avere în diverse afaceri imobiliare, a pierdut toți banii în decurs de doar câteva zile. Ruina a fost brutală, dar Christian a acceptat-o cu eleganță. Experiența sa de comerciant de artă s-a încheiat definitiv în 1934.
Aceasta a fost epoca în care Dior a început să grifoneze, cam peste tot pe unde mergea, schițe de modă cu rochii somptuoase și pălării bizare. Vocația i-a devenit și mai evidentă în anii în care a fost bolnav: atins de tuberculoză, Christian a fost obligat să petreacă multe luni în sanatoriul de la Font-Romeu, pentru ca apoi să-și continue recuperarea în Baleare, unde aproape întreaga zi desena fără oprire. Întors în Paris, Dior a vândut șase crochiuri contra sumei de 120 de franci. Și în acea clipă a luat marea hotărâre: avea să-și câștige traiul în domeniul modei.
Datorită inteligenței și creativității lui, în 1938 Christian a fost remarcat de Robert Piguet, care l-a angajat ca modelist. Una dintre primele lui rochii, botezată „Café anglais“, a atras atenția: piesa era confecționată dintr-o țesătură cu model „picior de găină“ și era prevăzută cu o ornamentație dantelată interioară, care-i depășea tivul. Sursa de inspirație o reprezentaseră les petites filles modèles. Grație acestui succes, Dior a început să se descurce ceva mai bine cu banii, însă curând războiul a izbucnit din nou, iar el a fost chemat „la arme“. După demobilizare, a mers în Provence, acolo unde locuiau sora și tatăl lui, ocupându-se cu cultivarea grădinii. Când, în sfârșit, Robert Piguet a reușit să ia legătura cu el, ca să-l roage să se întoarcă în Paris, Dior devenise un fermier în toată regula. Prin urmare, a ezitat îndelung să accepte invitația lui Piguet, iar la sfârșitul anului 1941, când, finalmente, s-a prezentat la vechiul său loc de muncă, a constatat că postul nu mai era liber. Până la urmă, a izbutit să se angajeze la Lucien Lelong, începând să lucreze „în duet“ cu tânărul Pierre Balmain.
În 1946, Marcel Boussac căuta cu disperare persoana potrivită care să-l ajute să repună pe picioare Casa Philippe et Gaston. Atunci, brusc, și-a amintit de Christian Dior. Normandul l-a refuzat însă! Ba, mai mult, a avut îndrăzneala să-i expună proiectul la care visa: să creeze o Casă care să-i poarte numele, o casă micuță, foarte închisă, unde să se lucreze conform celor mai bune metode tradiționale de croitorie și ale cărei produse să țintească o clientelă alcătuită din femei cu-adevărat elegante. Dior își dorea fuste lungi și rochii ample, așezate peste jupoane multiple și generoase. Boussac și-a dat seama imediat că o astfel de modă ar fi presupus cantități impresionante de țesături și că, în acest fel, industria textilă ar fi putut să fie relansată. Ca atare, i-a oferit tânărului Christian Dior 10 milioane de franci, cu care să-și deschidă Casa.
Astfel, pe 12 februarie 1947, un cvasinecunoscut a devenit autorul unei mici revoluții fără vărsare de sânge, dar cu mare vărsare de cerneală și ale cărei efecte s-au extins până la antipozi. Printr-o unică defilare de modă, Christian Dior a impus New Lookul!
La apariția manechinelor, care se unduiau cu aroganță, etalându-și fustele ample, umerii rotunjiți, corsajele strânse, taliile de viespe și pălăriuțele ancorate sub bărbie cu ajutorul unui voal, spectatorilor li s-a făcut pielea de găină. Fetele se roteau prin salon cu impertinență, răsturnându-le scrumierele! Acea feminitate inedită, acea moliciune insolită avea ceva de-a dreptul voluptuos! Dior propunea o opulență ostentativă, care decreta că, într-o lume în care domnea din nou pacea, lipsa de griji trebuia să-și reintre în drepturi. Venise vremea ca tristețea postbelică să fie alungată!
Într-o Franță ruinată, care funcționa pe bază de rații și de neliniști, în care oamenii se vedeau deja „adăpostiți“ de Le Corbusier și conduși de un spirit bolșevic, Dior oferea cele mai insolente forme de lux: corsete pentru talie, fuste-corolă lungi până la jumătatea gambei și decolteuri Pompadour. Rezultatul? Un triumf! Cel mai discret dintre bărbați a reușit astfel să amestece din nou pachetul de cărți de joc al Haute Couture-ului și să pună bazele comerțului de lux, așa cum îl înțelegem și în prezent. Din acea zi de februarie, Christian Dior a pornit într-o aventură fulgurantă, eclatantă, fără egal în lume.
Odată cu acea primă colecție, Christian Dior a devenit un personaj celebru și redutabil – o provocare pentru acest bărbat vulnerabil, care aparent nu avea nimic remarcabil și nici urmă de magnetism. La exterior, Dior nu manifesta caracteristicile clasice ale artistului și nici nu părea să aibă stofă de erou. Totuși, pe chipul lui de o mobilitate neobosită, dacă te uitai mai atent, descopereai niște ochii pătrunzători, a căror privire însă nu dezbrăca femeile, ci le îmbrăca. În fiecare sezon, couturierul era animat de o energie proaspătă, ce le fascina pe miile de femei care nu doreau nimic altceva decât să-i poarte creațiile. Christian Dior nu obosea pe nimeni cu chinurile lui artistice dinaintea fiecărei noi colecții. El, pur și simplu, căuta mereu secretul grației, așa cum odinioară alchimiștii căutau mereu formula aurului.
Acesta i-a fost drumul – forțarea naturii sale secrete – până la moartea care a venit pe neașteptate, în 1957, făcându-l să dispară în plină glorie. Pe parcursul carierei sale, Christian Dior s-a sacrificat pentru creație. Cu presa lua legătura contrecoeur și imediat ce camera indiscretă a televiziunii se orienta către el, zâmbetul couturierului devenea crispat, iar privirea, chinuită. Uneori, se poate spune că Dior era chiar un străin față de imaginea couturierului atât de admirat și atât de urmărit de gazete. Christian privea viața acestei imagini cu o anume detașare și câteodată cu o vagă îngrijorare legată de turnura pe care o luau evenimentele. Aveai impresia că adesea exista o dublură a lui, care veghea dintr-un post de observație, al cărui cod de acces doar el îl deținea, astfel încât oricine altcineva să fie împiedicat să-l ghicească. Acest bon vivant, totuși conservator, ba chiar și reacționar, trăia mai ales cu conștiința fragilității Casei lui de modă și, de fapt, cu conștiința fragilității tuturor lucrurilor. El, care uneori își risca inclusiv viața, mizând pe mâna destinului, era, în același timp, manifestarea încarnată a superstiției. Generos și amuzant până la bufonerie, Christian și-a trăit discret homosexualitatea, într-o epocă în care conceptul de coming out nu exista încă. Dior a fost, de fapt, un om al tăcerilor, aproape chiar al absențelor.
Cartea Dior poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 37 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068977048
ISBN-13: 9786068977041
Goodreads: 59335775
Author(s):Publisher:
Published: //
Fragmentul zilei – 24 noiembrie 2020: Dior – Bertrand Meyer-Stabley
Alte titluri BAROQUE BOOKS & ARTS.