Ghemuită sub plapumă, Camille se uita din pat la mierla care stătea pe pervazul ferestrei. Vântul de toamnă se auzea șuierând la geam, iar soarele se juca printre frunzele copacilor, proiectându-și razele aurii pe pereții verandei. Deși plouase toată noaptea, cerul era acum de un albastru senin care anunța o frumoasă zi de octombrie.
Culcat la piciorul patului, un golden retriever cu blana gălbuie înălță capul, adulmecând parcă ceva.
– Vino, Buck, vino, frumosule! îl invită Camille, bătând cu palma pe pernă.
Câinele nu se lăsă rugat. Dintr-un salt, ajunse lângă stăpâna lui pentru a-și primi porția de dezmierdări matinale. Adolescenta îl alintă, mângâindu-i capul rotund și urechile lungi, apoi făcu un efort să se scoale.
„La treabă, leneșo!”
Fata se smulse cu părere de rău din așternutul cald al patului. În doi timpi și trei mișcări, își trase pe ea un trening, se încălță cu bascheții și își strânse părul blond într-un coc neglijent.
– Haide, Buck, mișcă-te, grăsanule, mergem să alergăm! strigă ea luând-o cu viteză pe scara ce ducea în salon.
Organizate în jurul unui vast spațiu central, cele trei etaje ale casei erau scăldate în lumină naturală. Elegantul townhouse din piatră brună aparținea familiei Larabee de trei generații. Era un triplex cu interior modern și sobru, cu încăperi luminoase și pereți ornați cu picturi din anii ’20, semnate de Marc Chagall, Tamara de Lempicka și Georges Braque. În pofida tablourilor, decorarea minimalistă te ducea cu gândul mai mult la reședințele din Soho și TriBeCa decât la cele din conservatorul Upper East Side.
– Tată? Ești aici? întrebă Camille intrând în bucătărie.
Își turnă un pahar cu apă rece, uitându-se în jur. Tatăl ei își luase deja micul dejun. Pe barul lăcuit, o ceașcă pe jumătate goală și un rest de covrig stăteau lângă Wall Street Journal, pe care Sebastian Larabee îl răsfoia în fiecare dimineață în timp ce-și bea cafeaua, și un exemplar din Strad.
Ciulind urechea, Camille auzi zgomotul dușului de la etaj. După toate aparențele, tatăl ei era încă în baie.
– Hei!
Îl atinse ușor cu palma pe Buck și închise ușa frigiderului, ca să-și împiedice câinele să înhațe resturile unui pui la rotisor.
– O să mănânci mai târziu, pofticiosule!
Cu căștile pe urechi, Camille ieși din casă și o luă în sus pe stradă, cu pași mici.
Locuința familiei Larabee era situată între Madison și Park Avenue, în dreptul Străzii 74, pe o alee drăguță, mărginită de copaci. În ciuda orei matinale, cartierul era deja animat. Taxiurile și limuzinele defilau prin fața reședințelor particulare și ale imobilelor elegante. Încorsetați în uniformele lor, portarii făceau exces de zel într-un balet amețitor, strigând după taxiurile galbene, deschizând portierele și punând gențile în portbagaje.
Cu pași mărunți și grăbiți, Camille ajunse pe Fifth Avenue, apoi o luă pe Millionaire’s Mile, aleea miliardarilor, pe care se înșirau, de-a lungul lui Central Park, cele mai prestigioase muzee ale orașului : Met, Guggenheim, Neue Galerie…
– Hai, frumosule, fă un efort dacă vrei să fii în formă! îi zise ea lui Buck, luând-o la fugă pentru a intra pe pista de jogging.
Când fu sigur că fiica lui plecase de acasă, Sebastian Larabee ieși din baie și se duse în camera ei pentru inspecția săptămânală. O instituise atunci când Camille ajunsese la pubertate.
Cu privirea posomorâtă și sprâncenele încruntate, Sebastian nu era în toane prea bune, fiindcă, de mai multe săptămâni, i se părea că fiica lui e mai secretoasă, mai puțin preocupată de lecții și de cântatul la vioară.
Sebastian cercetă încăperea din ochi : o imensă cameră de adolescentă, în nuanțe pastel, din care se degaja o atmosferă liniștitoare și poetică. La ferestre, niște draperii vaporoase străluceau în lumina soarelui. Pe patul mare, niște perne colorate și o pilotă făcută grămadă. Cu un gest mașinal, Sebastian împinse pilota și se așeză pe pat.
Luă smartphone-ul care zăcea pe noptieră. Fără nicio mustrare de conștiință, introduse cele patru cifre ale parolei pe care le văzuse pe furiș într-o zi, când Camille dădea un telefon în fața lui fără să fie atentă. Aparatul se deblocă. Sebastian simți un puseu de adrenalină invadându-i corpul.
De câte ori se aventura în viața intimă a fiicei lui, se temea de ceea ce ar putea să descopere.
Până în acel moment, nu găsise nimic și totuși continua…
Verifică ultimele apeluri făcute și primite. Cunoștea toate numerele : cele ale colegelor de la liceul St. Jean Baptiste, cel al profesoarei de vioară, cel al partenerei de tenis…
Niciun băiat. Niciun intrus. Nicio amenințare. Uf, ce ușurare!
Derulă fotografiile înregistrate recent. Nimic grav. Niște poze făcute la petrecerea de aniversare a micuței McKenzie, fata primarului, cu care Camille mergea la școală. Ca să nu-i scape nimic, dădu zoom pe sticle pentru a se asigura că nu conțineau alcool. Erau doar sticle de Coca-Cola și suc de fructe.
Trecu la e-mailuri, SMS-uri și istoricul intrărilor pe internet și Messenger. Și aici toate contactele erau cunoscute, iar conținutul conversațiilor, inofensive.
Se mai liniști puțin.
Lăsă telefonul, apoi se uită la obiectele și hârtiile de pe birou. Un laptop era la vedere, dar Sebastian nu-i dădu nicio atenție.
În urmă cu șase luni instalase pe computerul fiicei lui un keylogger. Era un soft spion care îi permitea să primească un raport cu privire la site-urile accesate de Camille, precum și o retranscriere a mesajelor și conversațiilor de pe chaturi.
Bineînțeles, nimeni nu știa de acest demers. Unii l-ar fi condamnat cu siguranță, etichetându-l drept un tată abuziv. Dar lui Sebastian nu-i păsa. Rolul lui de tată era să anticipeze și să îndepărteze potențialele pericole care o puteau pândi pe fata lui. Și, în acest caz, scopul scuza mijloacele.
Temându-se de o întoarcere neașteptată a fetei, aruncă o privire pe fereastră, apoi își reluă căutările. Ocoli capul patului, care servea drept separație între cameră și dressing. Aici, deschise metodic dulapurile, ridică fiecare maldăr de haine și strâmbă din nas în fața manechinului de lemn pe care stătea o rochie-bustieră care i se păru prea sexy pentru o puștoaică de vârsta ei.
Trase ușa culisantă a dulapului de pantofi și descoperi o pereche nouă: niște Stuart Weitzman din lac, cu tocuri înalte. Se uită cu îngrijorare la pantofii noi, simbol dureros pentru el al dorinței fiicei lui de a ieși mult prea devreme din crisalidă.
Furios, îi puse la loc pe raft, unde îi atrase atenția o elegantă pungă de cumpărături roz cu negru, pe care recunoscu logoul unei celebre firme de lenjerie. O deschise cu teamă și descoperi un set din satin compus dintr-un sutien decoltat și o pereche de chiloți din dantelă.
„De data asta, e prea de tot!” izbucni el, aruncând punga în fundul dulapului. Într-un acces de furie, trânti ușa dulapului, hotărât să meargă la Camille și s-o ia la rost. Apoi, fără să știe prea bine de ce, intră în baie. Examinând în amănunt conținutul trusei de toaletă, scoase din ea o folie de comprimate. O serie de numere indica ordinea în care trebuia luată fiecare pastilă. Unul dintre cele două șiruri de capsule era deja început. Lui Sebastian începură să-i tremure mâinile. Furia i se transformă în panică: fiica lui de cincisprezece ani lua anticoncepționale.
Cartea După 7 ani… poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 14 decembrie 2020: După 7 ani… – Guillaume Musso
Alte titluri ALL.