PROLOG
MEIR DAGAN, Șeful Mossad, spion și asasin de legendă, intră în cameră, spijinindu-se în baston.
Îl folosea încă de când fusese rănit de o mină pusă de teroriștii palestinieni cu care se lupa în Fâșia Gaza în anii 1970, de pe poziția unui tânăr ofițer de operațiuni speciale. Dagan, care știa câte ceva despre puterea miturilor și simbolurilor, era atent să nu nege zvonurile că în baston se află o armă cu tăiș, pe care o putea scoate cu o apăsare de buton.
Dagan era un bărbat scund și cu pielea atât de închisă, încât oamenii erau tot timpul surprinși să afle că avea origini poloneze; și avea și o burtă rotundă, care îi dădea o anumită prestanță. Cu această ocazie, purta o cămașă simplă cu gulerul deschis, pantaloni negri ușori și pantofi negri, și părea că nu ar fi acordat vreo atenție specială modului în care arăta. Avea ceva care exprima o încredere în sine directă și clară, și o charismă liniștită, uneori amenințătoare.
Sala de conferințe în care a intrat Dagan în acea după-amiază, în data de 8 ianuarie 2011, era în Academia Mossad, la nord de Tel Aviv. Pentru prima dată în istorie, șeful agenției de spionaj se întâlnea cu ziariștii, în inima uneia dintre cele mai bine păzite și mai secrete clădiri din Israel.
Lui Dagan nu-i plăcea presa. „Am ajuns la concluzia ca este un monstru nesătul, îmi va spune mai târziu, așa că nu are vreun rost să mențin o relație cu ea”. Totuși, cu trei zile înainte de întâlnire, eu și alți câțiva corespondenți primiserăm o invitație confidențială. Am fost uimit. Timp de un întreg deceniu aruncasem cu critici dure în Mossad, în special în Dagan, enervându-l foarte tare.
Mossad a făcut tot posibilul să dea întregii afaceri o atmosferă de capă și spadă. Ni s-a spus să venim în parcarea de la Cinema City, un complex de cinematografe nu departe de sediul Mossad, și să lăsam totul în mașini, în afară de carnețele și ustensile de scris.
„Veți fi percheziționați cu atenție și vrem să evităm orice situație neplăcută”, ne-a spus escorta noastră. De acolo am fost duși, într-un autobuz cu geamuri fumurii, la sediul Mossad. Am trecut prin câteva porți acționate electric și pe lângă afișaje electronice care îi avertizau pe cei care intrau ce era permis și ce era interzis în interiorul perimetrului. A urmat apoi o scanare serioasă, cu detectoarele de metale, pentru a se asigura că nu am adus cu noi echipament de înregistrare video sau audio. Am intrat în sala de conferințe, iar Dagan a apărut la câteva minute după noi, plimbându-se și gesticulând. Când a ajuns la mine, mi-a prins mâna o clipă și mi-a spus zâmbind: „Chiar sunteți un soi de bandit”.
Apoi s-a așezat. Era flancat de purtătorul de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu și de cenzorul militar principal, o femeie general de brigadă. (Mossad este o unitate care aparține de biroul prim-ministrului și, prin legea națională, orice articol despre activitatea sa este supus cenzurii.) Ambii oficiali credeau că Dagan organizase această întâlnire doar pentru a-și lua rămas-bun în mod oficial de la oamenii care lucraseră cu el și că nu va spune nimic de vreo oarecare însemnătate.
Greșeau. Surpriza a fost clară pe fața purtătorului de cuvânt al premierului, ai cărui ochi se tot măreau pe măsură ce Dagan continua să vorbească.
„Există unele avantaje să ai o rană la spate, zise Dagan în deschiderea discursului. Primești un certificat medical care confirmă ca ai coloană vertebrală”. Foarte repede, ne-am dat seama că aceasta nu era vreo glumiță, în timp ce Dagan s-a lansat într-un atac vehement la adresa prim-ministrului Israelului. Benjamin Netanyahu, a afirmat Dagan, se purta iresponsabil și, din motive pur egoiste, conducea țara spre dezastru. „Dacă cineva este ales, nu înseamnă că este și deștept”, a fost una dintre ironiile sale.
Era ultima zi din mandatul lui Dagan în postul de director al Mossad. Netanyahu îi arătase ușa deschisă și Dagan, al cărui vis de o viață fusese acela de a fi în fruntea spionilor Israelului. Dagan a acționat în câteva moduri pentru a-și îndeplini sarcina. Cel mai greu, dar și cel mai eficient, credea Dagan, era să-i identifice pe specialiștii-cheie iranieni în energie nucleară și în rachete, să-i localizeze și să-i scoată din joc. Mossad a indicat cincisprezece astfel de ținte, dintre care a eliminat șase, majoritatea când erau pe drumul spre locul de muncă, dimineața prin folosirea de mine magnetice, atașate de mașina acestora de către un motociclist. În plus, un general al Corpului de Gardă Revoluționar Islamic, responsabil cu proiectul nuclear, a fost aruncat în aer în sediul său, împreună cu șaptesprezece dintre oamenii lui.
Aceste operațiuni, și multe altele, au fost toate încununate de succes, dar Netanyahu și ministrul apărării, Ehud Barak, au început să simtă că utilitatea lor era în scădere. Au hotărât ca măsurile clandestine nu mai puteau să întârzie în mod eficient proiectul nuclear iranian și că doar un bombardament aerian masiv asupra instalațiilor nucleare din Teheran ar opri, în mod efectiv, progresul pe care Iranul îl făcea pe cale obținerii unor astfel de arme.
Dagan s-a opus vehement acestei idei, care era total împotriva crezului său: că războiul deschis trebuia dus doar atunci când „cuțitul era la gât” sau ca ultimă soluție, în situațiile în care nu mai era altă variantă. Tot restul putea și trebuia să fie derulat prin mijloace clandestine.
„Asasinatele, a spus el, au efect asupra moralului, dar și un efect practic. Nu cred că erau mulți care ar fi putut să-l înlocuiască pe Napoleon sau pe un președinte ca Roosevelt sau pe un prim-ministru ca Churchill. Aspectul personal cu siguranță că joacă un rol. Este adevărat că oricine poate fi înlocuit, dar este o diferență între un înlocuitor plin de curaj și un personaj fără viață.”
Mai mult de-atât, folosirea asasinatelor, în viziunea lui Dagan, „este cu mult mai morală” decât un război la scară mare. Neutralizarea câtorva personaje importante este de ajuns ca să facă inutilă cea de-a doua variantă și să salveze vieți a numeroși soldați și civili de ambele părți. Un atac de mare amploare asupra Iranului ar duce la un conflict pe scară largă în Orientul Mijlociu și, chiar și atunci, este posibil să nu creeze suficiente daune instalațiilor iraniene.
În sfârșit, din punctul de vedere al lui Dagan, dacă Israelul ar începe un război cu Iranul, ar însemna o incriminare a întregii sale cariere. Cărțile de istorie ar arăta că nu și-a îndeplinit sarcina pe care i-a dat-o Sharon: să pună capăt evoluției nucleare iranieni folosind metode sub acoperire, fără a recurge la un atac pe față.
Opoziția lui Dagan și marea presiune similară din partea conducătorilor armatei și serviciilor de informații au forțat amânarea repetată a atacului asupra Iranului. Dagan chiar l-a informat pe directorul CIA, Leon Panetta, despre planul israelian (prim-ministrul spunea că a făcut acest lucru fără permisiune) și, peste puțină vreme, președintele Obama îl avertiza, la rândul său, pe Netanyahu să nu atace.
Cartea Ridică-te și ucide primul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,4 rating based on 8.312 ratings (all editions)
ISBN-10: 6060063861
ISBN-13: 9786060063865
Goodreads: 56166166
Author(s):Publisher:
Published: 10//2020
Carte de istorie, dar, in acelasi timp, si un thriller adevarat, Ridica-te si ucide primul se sprijina pe trei piloni: Fortele de Aparare Israeliene, Mossad (agentia de informatii cea mai temuta din lume) si Shin Bet (serviciul de securitate interna care a desfasurat cea mai mare campanie cunoscuta de asasinate planificate, pentru a stopa ceva ce parea de neoprit:atentatele teroriste sinucigase). Impreuna, planuiesc si participa la infaptuirea asasinatelor planificate. Pe masura ce trece timpul, metodele devin din ce in ce mai sofisticate - inventarea dronelor si folosirea acestora in urmarirea si uciderea tintelor reprezentand un punct culminant.
Nu se poate vorbi, fireste, despre un personaj principal - poate doar teama, aproape personificata, a statului Israel de a disparea, din nou, de pe fata pamantului. Totusi, exista o figura importanta - Meir Dagan, detinator al numeroase functii de-a lungul timpului si, in cele din urma, sef al Mossadului pe care, de altfel, l-a reconstruit, creand o agentie vie si extrem de capabila. Cu el incepe cartea si tot cu el se-ncheie. Este cel care poarta permanent la el poza tatalui sau, surprins in genunchi, cu doar cateva secunde inainte sa fie impuscat de nazisti, in timpul Holocaustului. Iar fiul repeta in permanenta: "Aceasta nu mai trebuie sa se intample niciodata"
Fragmentul zilei – 19 decembrie 2020: Ridică-te și ucide primul – Ronen Bergman
Alte titluri RAO.