În visele lui Control e dimineață devreme, cerul e albastru-închis, cu doar o geană de lumină. Se uită în jos de pe o culme, se uită de fiecare dată într-un abis, într-un golfuleț ori într-o scobitură săpată de ape. Asta se schimbă mereu. Vede la kilometri întregi adâncime prin apa nemișcată. Zărește monștri marini alunecând ca niște submarine sau orhidee în formă de clopot, ori ca niște corăbii imense, silențioase, mișcându-se necontenit. Mărimea lor dă impresia unei asemenea puteri, încât simte cum se despică și se învârtejesc apele aflate în calea lor, chiar și de la înălțimea la care stă. Se uită fix, ore întregi, la forme, la mișcări, ascultă șoaptele ce se ridică răsunând până la el… apoi se prăbușește. Încet, prea încet, cade fără zgomot în apa întunecată, fără să stârnească vreun plescăit sau vreo undă. Și cade necontenit.
Uneori asta se întâmplă când e treaz, de parcă n-ar fi fost îndeajuns de atent, și atunci își recită în gând propriul nume, până ce lumea reală se întoarce.
Ziua întâi. Începutul ultimei sale șanse.
– Ei sunt supraviețuitorii?
Control se afla lângă directoarea adjunctă a Diviziei Sudice, în spatele unui geam-oglindă mânjit, și se holba la cele trei persoane așezate pe scaune în camera de anchetă. Revenite din a douăsprezecea expediție în Aria X.
Directoarea adjunctă, o negresă înaltă și subțire, trecută de patruzeci de ani, nu-i răspunse, lucru care nu-l surprinse pe Control. Femeia nu-i adresase niciun cuvânt în plus de când sosise în acea dimineață. Nici vreo privire în plus nu-i aruncase măcar, cu excepția momentului când îi ceruse, ei și celorlalți din echipă, să-i spună „Control”, și nu „John” sau „Rodriguez”. Șovăise infinitezimal, apoi replicase: „În cazul ăsta, mie să-mi spuneți Patience, nu Grace”, spre amuzamentul iute cenzurat al celor prezenți. Această abatere de la numele ei real spre un altul care însemna și el ceva îi stârnise interesul. „E-n regulă”, făcuse, „pot să-ți zic, pur și simplu, Grace”, convins că asta n-avea să-i fie pe plac. Ea parase numindu-l în continuare director „interimar”. Ceea ce era adevărat: între ascensiunea sa și munca de adjunct a femeii se afla o prăpastie temporală de formulare ce se cereau completate, de proceduri ce trebuiau urmate, de concedieri și de angajări. Până atunci, chestiunea autorității rămânea neclară.
Însă Control prefera să nu și-o închipuie nici cu răbdare și nici cu grație. Prefera să și-o imagineze ca pe o abstracție, dacă nu chiar ca pe o obstrucție. Îl pusese să urmărească un vechi material video în legătură cu Aria X, despre care trebuie să fi știut că era simplist și depășit. Semnalase deja limpede că relația lor avea să fie una bazată pe animozitate. Din partea ei, cel puțin.
– Unde au fost găsite? o întrebă acum, deși voia, de fapt, să știe de ce nu fuseseră separate unele de altele. Fiindcă vă lipsește disciplina, fiindcă departamentul vostru mucegăiește deja de atâta timp? Mucegaiul e-n subsol acum și roade necontenit.
– Citiți fișele, zise ea, indicându-i că el ar fi trebuit deja s-o facă.
Apoi ieși din încăpere lăsându-l pe Control să contemple hârtiile de pe masa de dinaintea lui și pe cele trei femei de după geamul-oglindă. Sigur că citise fișele, dar sperase să evite precauția alertă a directoarei adjuncte, ba poate chiar să afle ce gândea aceasta. Citise câte ceva din dosarul ei, dar încă n-o putea citi pe ea, în afară de reacțiile pe care le avusese în ceea ce-l privea.
Trecuseră doar patru ore din prima lui zi aici și se simțea deja contaminat de clădirea asta posomorâtă, cu covorul ei verde, uzat și de opiniile de modă veche ale celorlalți angajați pe care-i cunoscuse. Întreg ambientul era îmbibat parcă de o pâclă, până și lumina soarelui, care, fără tragere de inimă, se strecura printre geamurile înalte, dreptunghiulare. Purta obișnuita sa jachetă neagră și pantaloni de stofă, cămașă albă cu o cravată albastru-deschis, pantofi negri pe care și-i lustruise de dimineață. Se întreba acum de ce se mai obosise. Nu-i plăcea să aibă asemenea gânduri, fiindcă nu se afla în afara întregii povești – era în ea -, dar îi venea greu să și le reprime.
Control se uită pe îndelete la femei, deși felul în care arătau nu-i spunea cine știe ce. Căpătaseră toate aceleași uniforme fără însemne, ce aduceau vag cu uniformele armatei, dar semănau și cu cele ale unor femei de serviciu. Capetele le fuseseră rase, de parcă ar fi avut vreun parazit, precum păduchii, și nu ceva mult mai greu de explicat. Fețele lor își conservau aceeași expresie sau, se putea spune, erau lipsite de expresie cu totul. „Nu te gândi la ele ca și cum ar avea nume”, își spusese în avion. Să rămână, pentru început, doar cu povara funcțiilor lor. Apoi urmau să fie adăugate și celelalte detalii. Însă Control nu se pricepuse niciodată să păstreze distanța. Îi plăcea să sfredelească, să descopere un nivel la care amănuntele iluminau fără să îl copleșească.
Topograful fusese descoperită acasă, așezată pe un scaun, în curtea din spate.
Antropologul fusese găsită de soțul ei, care dăduse peste ea în timp ce bătea la ușa cabinetului său medical.
Bioloaga fusese descoperită pe un teren plin cu vegetație, la câteva cvartale de locuința ei, holbându-se la un zid dărăpănat din cărămidă.
Asemenea membrilor expediției anterioare, niciuna dintre ele nu păstrea vreo amintire în privința felului în care reușiseră să treacă înapoi frontiera invizibilă și să iasă din Aria X. Niciuna nu știa în ce chip evitase barierele, gardurile și alte obstacole pe care armata le amplasase în jurul frontierei. Niciuna nu știa ce se alesese de al patrulea membru al expediției – psihologul -, care fusese de fapt directoarea Diviziei Sudice și respinsese orice obiecții legate de ideea de a le conduce incognito.
Niciuna dintre ele nu părea, de fapt, să-și amintească nimic.
La cantină, luându-și micul dejun în dimineața aceea, Control privea pe geamurile ce se întindeau de la un perete la altul în curtea cu protuberanțele sale de mese din piatră, apoi la oamenii aflați la coadă – prea puțini, se părea, pentru o clădire atât de mare – și o întrebă pe Grace:
– De ce nu pare nimeni încântat că expediția a revenit?
Îi aruncă o privire exasperată și suferindă, de parcă ar fi fost un elev cu probleme de învățare la școala specială.
– De ce credeți, Control?
Izbutise deja să atârne o greutate ironică numelui său și se simțea ca și cum ar fi fost plumbul de la undița bunicului său, menit să se scufunde până la fundul mâlos al lacului.
Cartea Autoritate poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,5 rating based on 91.073 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064306866
ISBN-13: 9786064306869
Goodreads: 58986366
Author(s):Publisher: Nemira
Published: //2020
Dupa treizeci de ani, singurele interactiuni cu Aria X - o zona malefica, inconjurata de o bariera invizibila - au fost mai multe expeditii guvernamentale secrete, toate incheiate dezastruos.
John Rodriguez ("Control") este noul sef al agentiei care supervizeaza orice interactiune cu Aria X. El se confrunta cu o echipa in pragul epuizarii, cu interogatorii tot mai stresante, cu notite secretizate si ore intregi de filmari tulburatoare. Fiecare noua descoperire pe care o face il aduce mai aproape de adevaruri incomode despre el insusi si despre agentia pentru care lucreaza.
„Trilogia lui VanderMeer este și un experiment de scriere psihedelică despre natură, în tradiția lui Thoreau, dar și o meditație pe tema pesimismului epistemic, în tradiția lui Kafka.“ - The New Yorker
„VanderMeer transpune stranietatea în stilul literar, iar această stranietate nu se reduce la lucrurile văzute și nevăzute din Aria X, ci se reflectă asupra cotidianului contaminat misterios de natura necunoscută care îl înconjoară.“ - io9
Fragmentul zilei – 26 ianuarie 2021: Autoritate – Jeff VanderMeer
Alte titluri Nemira.