„N-am avut o săptămână tocmai bună.
De fapt, luni a fost o zi bunicică, dacă nu luăm în calcul hamburgerul-surpriză de la prânz și faptul că mama lui Margaret a venit să o ia pe Margaret acasă. Și ceea ce s-a întâmplat în biroul doamnei directoare, unde am fost trimisă ca să explic că nu din vina mea arată așa părul lui Margaret și că, de fapt, lui Margaret îi stă destul de bine tunsă. N-am avut ocazia, fiindcă doamna directoare Rice nu era în birou. Plecase să o liniștească pe mama lui Margaret.
Și ar trebui să ți se spună să nu răspunzi la telefonul din biroul directoarei, dacă asta e regula.
Bine, recunosc! Luni n-a fost o zi chiar așa de grozavă. Ceea ce m-a luat prin surprindere, fiindcă ziua a început cu două semne bune, care m-au indus în eroare. Primul a fost că printre cereale la micul dejun am avut exact atâtea felii de banană câte trebuiau, câte una pentru fiecare lingură. Al doilea, că îndată ce am ajuns la școală, învățătorul nostru a spus:
– Următorii elevi sunt scutiți de scris în jurnal ca să meargă în sala de desen și să lucreze la proiectele lor cu tema „Bine ați venit în viitor!”.
Iar eu am fost unul dintre „următorii elevi”!
Așa că, în loc să-mi bat capul gândindu-mă ce să mai scriu în jurnal, lucru pe care nu-l pot suferi, am lipit și am pictat tot felul de chestii, un lucru pe care îl ador!
Margaret era și ea în sala de desen. Cum m-am așezat lângă ea, s-a și aruncat peste masca de Prințesa-viitorului, pe care tocmai lipea sclipici.
– Ține minte regulile! m-a avertizat ea.
Margaret e în clasa a patra, iar eu sunt într-a treia. Din cauza asta crede că ea este șefa mea. Nu pot suferi regulile lui Margaret.
– N-ai voie să te-atingi de lucrurile mele! a zis ea.
Întotdeauna zice așa.
– De ce? am intrebat.
Așa întreb eu întotdeauna.
– Pentru că asta e regula, a răspuns Margaret.
Întotdeauna zice așa.
– De ce?
– Pentru că n-ai voie să te-atingi de lucrurile mele! a spus ea.
Și atunci am arătat cu degetul înspre fereastră. Asta nu înseamnă chiar că mințeam, fiindcă n-am zis că este ceva afară.
Și, în timp ce Margaret se uita pe fereastră, din greșeală i-am atins masca. Bine, recunosc, de două ori!
Apoi mi-am văzut de lucrarea mea, ca să nu mă pomenesc că iar mi se spune: „Clementina, fii atentă!”
Dar tot mi s-a spus. Și nu era corect, fiindcă de fiecare dat eu eram singura persoană din toată sala de desen care într-adevăr era atentă.. Uite, pot să spun cu mâna pe inimă că doamna de la cantină era în mașina omului de serviciu și că se sărutau. Iarăși! Dar nimeni în afară de mine n-a observat scena aceea scârboasă, fiindcă nimeni altcineva nu era atent la ce se întâmpla afară!
Iar după aceea, când mi-a venit rândul să dau capsatorul mai departe, am observat că profesoara de desen avea pe eșarfă o pată de ou care, dacă-ți mijeai ochii, arăta exact ca un pelican. Nimeni altcineva n-a observat asta.
– Clementina, trebuie să fii atentă! mi-a spus profesoara de desen încă o dată.
Dar, ca de fiecare dată, eu chiar eram atentă!
Eram atentă la scaunul lui Margaret care era gol. Fusese învoită să meargă la toaletă. A ieșit din clasă strângând din ochi ca să nu izbucnească în plâns, cu colțurile gurii lăsate în jos. Trecuse deja prea mult timp de când plecase, prea mult chiar și pentru Margaret, care atunci când se spală pe mâini își săpunește fiecare deget în parte.
– Trebuie să merg la toaletă, i-am spus profesoarei.
Și acolo am găsit-o într-adevăr pe Margaret, ghemuită sub chiuvetă și cu capul pe genunchi.
– Margaret! am bălmăjit eu. Stai pe jos?
Margaret s-a dat puțin într-o parte, așa că am putut vedea că-și pusese sub fund mai multe șervețele de hârtie ca să se protejeze împotriva microbilor.
– Bun, am spus. Dar ce s-a întâmplat?
Margaret și-a apăsat și mai tare capul pe genunchii udați de lacrimi. A făcut un semn cu degetul în sus. Pe chiuvetă, lângă o foarfecă (și nu avem voie să scoatem foarfecile din sala de desen!) atârna o șuviță groasă și dreaptă din părul ei șaten.”
Cartea Eroina Clementina 1 poate fi achiziționată de la: