Observase, bineînțeles, că după aproape douăsprezece ore de presiune continuă, în atâtea feluri reluată și înnoită, confruntarea nu eșuase în întregime. Deținuta părea definitiv epuizată, incapabilă, după ce rezistase la atâtea surprize, să se mai mire de ceva. O privire buimacă, ca și cum ar fi înțeles totuși despre ce i se vorbește. Bucuria lui de a-și arăta, la rându-i uimirea că femeia dintr-odată nu-i mai înțelegea intențiile și bunăvoința, se arăta surprinsă de tot ce auzea. Continua pe același ton alb. De parcă n-ar fi remarcat nălucirea care împietrise gesturile femeii.
Într-adevăr, deținuta prindea, deodată, glas.
– Bine, dar…
Atât apucase să bâiguie. Doar atât. Privea cu ochii treziți și mari spre colțul camerei unde răsăreau, alintate, atâtea cutii și pachete. Aduse, își amintea, încă în după-amiaza zilei care trecuse. Fantoma unchiului pe care nu-l recunoscuse?… părea, ca și altădată, în duminica ploioasă când răsărise pentru prima și ultima oară în fața ușii, și cum avea să și-l amintească, un fel de mărunt meseriaș sau vreun înșelător slujbaș din administrație.
– Am adus tot ce trebuie ca să desenați, să pictați. Dacă veți voi neapărat gravură, veți fi ajutată. Vă vom sau vă vor reține un timp. Poate chiar aici. Câteva luni, câțiva ani, greu de precizat. Suntem o țară mică, depindem de ceea ce se întâmplă în lume. Dacă v-ar interesa părerea mea, nu cred să mai dureze mult. Timpul, așa văd eu, lucrează repede.
– Atât cât va fi, mult, puțin, să mai rămâneți închisă, veți executa zilnic o schiță. Un desen, reprezentând casa. Exteriorul sau interiorul, exteriorul și interiorul casei unde se întâlneau Hariga, Kahane, Văduva, ceilalți. Lucrând zilnic, fără multă elaborare, amănuntele. Așa cum le-ați reținut. Se vor repeta, probabil, cu o anumită exactitate și periodicitate. Abia apoi veți putea gândi și executa mai lent fiecare planșă. Vor deveni, astfel, mai artistice, Mai inexacte, în marginea doar a realității.
– Obsesia, dar și jocul… Am spus că vă puteți alege mijloacele. Am adus de toate. Țin să începeți, ca la școală, cu desenul. După un timp, veți fi anunțată când veți putea renunța. Continuați cu altceva sau tot cu desene sau alternați, cum veți dori. La început, însă, pentru o perioadă, doar desene.
– Prin urmare, veți avea asigurat zilnic timp pentru această treabă. Un privilegiu a cărui însemnătate nu e greu de apreciat. Va trebui să lucrați conștiincios. Să vă obișnuiți cu această însărcinare. La început, vă va face silă. O veți dori, treptat. O veți aștepta.
– Anchetatorii de care veți avea parte se vor referi și la aceste desene. Al căror scop, după ei, ar fi stabilirea topografiei locului. Alcătuirea clădirii și mai ales alcătuirea dumneavoastră. Ei știu foarte bine de câte ori ați fost în casa unde urma să fiți arestată. Pe cine ați întâlnit acolo. Cam de zece ori. Mai precis, de unsprezece ori. Nu trebuie să vă impresioneze mai mult decât dacă ar fi vorba de orice alt pretext.
– Scopul adevărat al acestei încercări, care va deveni, sper, tot mai plăcută, folositoare și, pentru artista care sunteți sau veți deveni, chiar terapeutică… va trebui, deci, să admiteți că mobilul acestei acțiuni sau experiențe vă scapă. Ce să facem? Sinceritatea a făcut parte din ceea ce mi-am propus în legătură cu dumneavoastră. Totuși, acest amănunt rămâne doar al meu. Să zicem, nici al meu. Ar fi și asta o ipoteză. Nu știu încă nici eu prea exact de ce am pornit pe această pistă și unde mă va duce.
– Desenele, tot ce veți mai lucra, vor ajunge, sper, în cele din urmă la mine.
– Nu, să nu credeți cumva că încerc să aflu ce se ascunde în mintea și sufletul unei răzvrătite, capabilă să tacă, să reziste, să fie mereu prudentă.
– Studiul psihanalitic la modă? Ar fi interesant. Sunt unul dintre cei calificați… dar mă plictisește.
Impresia se confirma, frazele căpătaseră, ca și glasul și figura înghețată, cu atât mai odioasă și caraghioasă, a omulețului, o anumită siguranță și nepăsare. Bătea cu degetele în sticla de pe birou. N-o privea decât rareori pe deținută. Continua să rămână în picioare. Sticla cu băutură se golise, cuvintele se legau repede, decise și reci.
– Povestea cu enigmele care s-ar putea afla din cercetarea unei serii complete de desene sau picturi având ca subiect casa – mai exact, fosta casă – a tovarășului Lucian Hariga a folosit ca argument convingător pentru cei care mă plătesc. Bunul meu simț, relativul meu bun-simț, o vagă fantezie, li se pare atât de nemaipomenit, încât, cu timpul, au devenit nesiguri. Șovăie față de ce le spun, din cărți sau inventat, din cărți inventate, tot n-au cum să bage de seamă. Această așa-zisă timorare, semănând cu respectul, crește, odată cu ura împotriva mea, a dumitale, a oricui are legături sau crede în cărți. Ura și disprețul împotriva cărților, reale sau inventate! N-ar fi în stare să priceapă cât de ireală este o carte reală. Cât de reală poate fi o carte încă nescrisă, din momentul când conținutul ei, chiar dacă imaginar, se află în mintea unui om. În sfârșit, speculațiile mele v-au tulburat, oricum, prea puțin.
Cartea Cartea fiului poate fi achiziționată de la: