Dragul meu,
Să știi că nu îmi pare rău că te-am cunoscut. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, nu aș fi ajuns să mă cunosc pe mine. Nu regret că m-ai ales. Dacă nu mă alegeai tu, mă alegea altul. Și poate era mai rău. Nu mă mai supăr atunci când vrei să pari disponibil în fața pițipoancelor care și-ar deschide picioarele, numai pentru că tu le-ai deschis portiera mașinii la care încă mai plătesc credit, atunci când m-ai prostit să-l fac pe numele meu.
Ți-am făcut și patul. Uitai să îl faci de fiecare dată când plecai de acasă. Probabil îl făceai în altă parte. Ai uitat cum mototoleam cearceaful sub respirația noastră. Singurul aer pe care îl mai inspir acum e intoxicat de minciuni și ego. Uitai să mă ții de mână atunci când ne plimbam pe stradă. O luai înaintea mea. De parcă aveam nevoie de un deschizător de drumuri. În tot acest timp, puteai să îmi deschizi inima.
Însă ai preferat să îți închizi ochii și să îți astupi urechile. Parcă vorbeam cu un perete. Un perete pictat în lacrimi și în amintiri de mult uitate.
Ajungeam acasă și te uitai în cruciș la mine. Nu știai cum să mă iei. Cel mai bine era dacă mă luai în brațe. Uneori, nu aveam nevoie decât de asta. Te puneai la masă și înfulecai ca un dement. Îți spuneam să faci o pauză, dar nu voiai să mă asculți. Singura pauză pe care ai făcut-o a fost atunci când ai încetat să mă iubești.
Te întindeai apoi pe canapea și te uitai la televizor până adormeai cu telecomanda în mână. Înainte adormeai cu mâna mea în mâna ta.
Vremuri apuse.
Te trezeai ca un robot și îmi aruncai un „Te iubesc” spus în grabă. De parcă periuța de dinți nu putea să mai aștepte un minut. Cafeaua nu mai era nici ea la fel. Își pierdea din gust de fiecare dată când pierdeai tu bucățele din mine.
Nu mă mai enervez când îți găsesc verigheta ascunsă în buzunarul de la pantalonii ce s-au dat jos, de atâtea ori, în fața unor depravate ce nu au înțeles că iubirea nu trece numai prin stomac. Nu mă mai irită nopțile când te întorci acasă, crezând că dorm buștean. Atunci când îți arunci, grăbit, cămașa apretată de proasta de lângă tine. Iar dacă urmele de ruj, răsfirate nonșalant pe guler, nu le-ai putut „apreta”, le-ai fi putut măcar ascunde. Din bun simț. Împreună cu fondul de ten ce îți gâdila nevinovat, barba. Nu-mi pare rău că ți-am spălat lenjeria. O femeie care iubește mai trebuie s-o facă și pe asta. Nici că ți-am pregătit, în fiecare zi, o masă caldă. Când tu erai cu dânsa-ntr-însa, eu amestecam în ciorbă, crezând că puiul meu e în ședință.
Iar dacă până-acum nu te interesa… acum ai și profil de Facebook. Apari și single. Deși n-ai dat vreodată impresia că ești „luat”.
Nu mă mai agit să-ți mai verific telefonul. Era mereu pe silențios. De asta nu îmi răspundeai atunci când te sunam, de dor. Nu-l auzeai.
Pe mine nu mă mai auzi demult. Plecai cu el la budă, la serviciu și chiar atunci când te puneai să dormi.
Cartea Rai și Iad în iubire poate fi achiziționată de la: