Băiatul își adună forțele și o apucă spre mine, cățărându-se peste bagajele din căruță. L-am luat de braț ca să-l ajut să coboare; nu prea se ținea pe picioare când l-am dus lângă foc.
– Ia uite cine s-a-ntors de la un pas de moartea cea urâcioasă, îl întâmpină Charlie vesel.
– Vreau pușca-napoi, zise băiatul.
– Atunci o să fii dezamăgit, pregătește-te.
– Ți-o dăm la plecare, i-am zis băiatului.
I-am întins o farfurie cu pastramă de porc, fasole și biscuiți, dar n-a mâncat, stătea doar și se uita cu jale la ea, de parcă mâncarea îl întrista cumva.
– Ce-ai pățit? l-am întrebat.
– M-am săturat, mi-a răspuns el. Toată lumea mă pocnește în cap.
– Zi mersi că nu ți l-am găurit cu un glonț, se vârî Charlie în vorbă.
– N-o să te mai pocnim, i-am zis, dacă nu încerci nici o șmecherie. Haide acum, mănâncă-ți carnea cât e caldă.
Băiatul a dat gata mâncarea, dar a vărsat-o de-ndată pe toată. Prea mult rezistase fără hrană solidă, stomacul lui nu îndura atâta mâncare deodată. Stătea și se uita la carnea pe jumătate mistuită de pe jos, chibzuind, bănuiesc, dacă s-o salte de-acolo și să mai încerce o dată
– Copile, îi zise Charlie, numai să te văd că o atingi, că te-am și împușcat.
I-am dat băiatului mai toată mâncarea mea și i-am zis să mestece încet, iar după ce termină, să se lase pe spate și să tragă ca lumea aer în piept. Așa a făcut și un sfert de ceas nu s-a întâmplat nimic, deși îi chiorăia burta. Băiatul se ridică în capul oaselor și mă întrebă:
– Acuma n-o să fii tu flămând?
– Frate-meu postește din dragoste, îi răspunse Charlie.
M-am înroșit și n-am zis nimic. Nu știusem că fratele meu aflase regimul la care mă supuneam; nu puteam să-i întâlnesc privirea jucăușă.
Băiatul se uita la mine ca să-l lămuresc.
– Ai o mândră?
Eu tot tăceam.
– Și io am, îmi zise el. Sau era mândra mea când am plecat cu taica din Tennessee.
– Cum de-ai rămas singur cu trei căruțe, fără nici un animal și fără mâncare? întrebă Charlie.
– Eram mai mulți care mergeam să căutăm de lucru pe râurile din California. Io, taica și cei doi frați ai lui, Jimmy și Tom, apoi mai era un prieten de-al lui Tom cu nevastă-sa. Ea a murit prima. Vărsa tot ce mânca. Taica a zis că n-am făcut bine de-am luat-o cu noi și cre’ c-avea dreptate. Am îngropat-o și am mers mai departe și dup-aia prietenu’ lu’ Tom s-a întors spre casă, a zis că n-avem decât să luăm noi căruța, cu tot cu harnașament, pentru că îl durea inima și voia să se întoarcă să jelească. Unchiu ‘ Tom l-a împușcat când a ajuns la vreun sfert de milă de noi.
– Chiar după ce i-a murit nevasta? l-am întrebat.
– Erau vreo două zile de-atunci. Tom nu voia sa-l nimerească, ci doar sa-l sperie. O mică distracție, așa a zis.
– N-a fost frumos din partea lui.
– Nu, unchiu’ Tom n-a făcut nimic frumos toată viața. A murit și el după aia, într-o bătaie, la cârciumă. I-a înfipt cineva n cuțit în burtă și i s-a-ntins sângele covor sub el. Ne-am cam bucurat cu toții că s-a curățat, ca s-o zic pe-a dreaptă. Era greu de trăit cu el. Dintre toți, el m-a pocnit în cap ăl mai rău. Nici nu-i trebuia vreun motiv, doar așa, ca să-și omoare timpul cu ceva.
– Taică-tău nu-i zicea să nu mai facă asta?
– Tata nu e prea vorbăreț. E un om rezervat, cum se zice.
– Povestește mai departe, îl îndemnă Charlie.
– Așa, spuse băiatul. Deci Tom a murit și i-am vândut calul. Am încercat să-i vindem și căruța, da’ n-o voia nimeni, că n-avea de nici unele. Acuma aveam doi boi care trăgeau trei căruțe după ei și, când colo, ce să vezi? Mor toți boii de foame și de sete, cu spinările sfâșiate de bici, și acuma am rămas io, taica și unchiu’ Jimmy, iar caii trag la căruțe, banii se duc și mâncarea la fel, așa că stăm și ne uităm unii la alții și nu ne vine-n cap decât „‘tu-i ceapa mă-sii!”.
– Unchiul Jimmy era tot hain?
– Mi-a plăcut de unchiu’ Jimmy până a fugit cu banii noștri. Asta a fost acu’ două săptămâni. Habar n-am dacă a luat-o spre răsărit, apus, mizănoapte sau miazăzi. Io și taica am rămas înțepeniți aici, gândindu-ne ce-i de făcut. El a plecat acu’ o săptămână, cum v-am zis. M-aștept să se-ntoarcă curând. Nu știu ce-i ia atâta. Vă foarte mulțumesc că v-ați împărțit mâncarea cu mine. Era să omor un iepure ieri, da’ greu îi mai nimerești și n-am nici cine știe ce muniție.
– Maică-ta unde e? îl întreabă Charlie.
– Moartă.
– Îmi pare rău s-aud.
– Mulțam. Dar așa a fost dintotdeauna.
– Zi-ne de mândra ta, i-am spus.
– O cheamă Anna și are cosițe ca mierea. Așa păr curat n-am mai văzut în viața mea, îi vine până la mijloc. Sunt îndrăgostit de ea.
Cartea Frații Sisters poate fi achiziționată de la: