Hârtoapele erau din ce în ce mai dese, acum camionul pur și simplu sărea dintr-una într-alta, se hurducăia și trosnea ca o lighioană uriașă gata să se fărâme în bucățele. Într-un târziu, s-au oprit, căci în față se întindea o coloană de mașini. Atunci, șoferița a luat piciorul de pe pedală, a oprit motorul, și-a scos mănușile și a lovit volanul cu ele, ca și cum ar fi vrut să înlăture praful, după care i-a aruncat lui Ding Gou’er o privire deloc prietenoasă:
– Măiculiță, bine că nu-s gravidă! a zis ea.
La auzul unei asemenea vorbe neașteptate, el a încremenit pentru o clipă și apoi i s-a adresat cu ton mieros:
– Dacă erai, de-acum sigur ai fi lepădat copilul!
– Da’ ce-ți închipui, că aș fi îndurat așa ceva? l-a întrebat ea cu voce gravă. N-aș fi acceptat chinul ăsta nici pentru două mii de yuani.
Nici nu și-a isprăvit vorba bine că l-a țintuit cu o privire extrem de provocatoare, în timp ce prin fiecare por al trupului său îi transmitea unde tainice care trădau așteptarea răspunsului care s-ar fi cuvenit să vină din partea unui bărbat pus într-o atare situație. Ding Gou’er era uluit, dar în același timp și mânat de curiozitate, văzând cum după un schimb de numai câteva replici deloc elegante sufletul lui era ca un cartof bine încolțit care se rostogolise și îi căzuse femeii ca o pleașcă drept în coș. Misterele nebănuite ale sexului odată intuite în această vâltoare, ca prin minune distanța dintre cei doi se comprima simțitor. Vorbele ei încărcate de sugestii și ambiguități îi stârniseră în inimă ceva bănuieli, dar și temeri totodată, iar asta îl făcea s-o privească mult mai vigilent. Din nou, femeia și-a strâmbat gura – un gest care a avut darul de a-i spori lui Ding starea de disconfort, și dacă la început o găsea o femeie foarte dezghețată, curajoasă, care nu se împiedica de convenții, reacțiile ei îl făceau de acum s-o perceapă mai degrabă ca pe o femeie plictisitoare, superficială, cu care chiar nu merita să-ți bați capul și să mai intri în cine știe ce belele.
– Deci ești gravidă?
Acum, chiar dacă avansau cu discuția spre subiecte mai intime, întrebarea părea cam abruptă, însă ea a înghițit gălușca și a spus aproape fără pic de sfială:
– Am o problemă care se cheamă „sol alcalin”.
„Deși are o misiune importantă, un investigator destoinic nu poate îngădui ca aceasta să excludă prezența femeilor.” Pe neașteptate, i-au venit în minte vorbele ironice ale colegilor:
„Ding Gou’er, tu cu sula rezolvi cazurile penale!”, iar gândul acesta numaidecât a început să-i roadă sufletul ca o insectă flămândă. Atunci a scos din buzunar o sticluță mică de băutură, i-a desfăcut dopul și a luat o înghițitură zdravănă, după care i-a întins sticla femeii, spunându-i pe un ton jucăuș:
– Eu sunt agronom specializat în îmbunătățirea solului.
Femeia a lovit cu palma claxonul, dar numai cât să scoată un sunet blând, moale. Cu toate acestea, șoferul camionului de mare tonaj, marca Fluviul Galben, staționat în față, a sărit ca ars din cabină și de pe marginea drumului a început să bodogăne, aruncându-i femeii o privire dușmănoasă:
– Ce dracu’ ți-ai înfipt mâna aia în claxon?
Netulburată, ea a înșfăcat sticluța din mâna lui Ding Gou’er, a plimbat-o ușor pe sub nas, de parcă ar fi vrut să-i verifice calitatea, după care și-a dat capul pe spate și gâl-gâl a băut tot, până la ultima picătură. Primul imbold al lui Ding Gou’er a fost s-o laude pentru cum era în stare să bea alcool, dar în ultima clipă și-a înghițit vorbele, căci a face asemenea complimente cuiva în Țara Vinului suna cam aiurea. A preferat mai degrabă să-și șteargă buzele, în timpul acesta țintuind cu privirea buzele cărnoase ale femeii, buzele acelea roșii ca focul, umezite de băutură.
– Tare aș vrea să te sărut, i-a declarat el fără pic de jenă.
Șoferița s-a îmbujorat într-o clipă și i-a strigat cu o voce ascuțită, stridentă, de parcă îl dojenea:
– Eu vreau al dracului de tare să te sărut!
De-a dreptul uluit, Ding Gou’er a privit în jur și așa a băgat de seamă că șoferul mașinii marca Fluviul Galben se retrăsese deja în cabina lui; prin urmare, nu mai era nimeni afară să ia aminte la conversația lor. A mai văzut apoi și că în fața camionului marca Eliberarea se întindea un șir de mașini asemenea unui dragon uriaș, în timp ce în urma lor se aflau o căruță trasă de un măgăruș și un alt camion. Pe fruntea netedă a măgărușului atârna un canaf roșu, nou-nouț, ca o flăcăruie care scânteie în noapte. Câțiva copaci firavi, contorsionați și un canal plin de buruieni și flori sălbatice străjuiau drumul. Pe frunzele copaci lor și pe buruieni se așternuse o pulbere negricioasă – cu siguranță praful de cărbune, s-a gândit el. Dincolo de canal se lățea câmpul cu uscăciunea lui tomnatică, cu paiele gălbui și cenușii ale cerealelor, clătinându-se șovăielnice în bătaia vântului, nici vesele, dar nici îndurerate. Era deja miezul dimineții. O colină înălțată din pământul searbăd trona în mijlocul platoului minier, cu coama învăluită în fum gălbui, iar la intra rea în mină, o macara cu scripeți se învârtea tăcută și misterioasă. Din pricina camionului marca Fluviul Galben, Ding Gou’er vedea doar brațul macaralei.
Ea striga încontinuu aceeași frază: „Eu vreau al dracului de tare să te sărut!”, dar nu se clintea câtuși de puțin, de parcă tot trupul îi înghețase pe neașteptate. La început Ding Gou’er a fost speriat de strigătele ei, dar foarte curând nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în râs. Apoi, cu vârful degetului arătător a apăsat-o ușurel pe sân, ca și cum ar fi încercat butonul de pornire al unei mașinării. În clipa aceea, ea s-a repezit asupra lui, i-a apucat bărbia cu mâna ei mică și rece ca gheața, după care i-a acoperit gura într-un sărut pătimaș. Buzele îi erau reci și moi, surprinzătoare și stranii, ca niște ghemotoace de vată. În pofida răbufnirii ei pasionale, investigatorul simțea cum îl părăsise dorința, așa că, fără chef, o îndepărtă, numai că ea, ca o micuță tigroaică feroce, se tot repezea asupra lui, bombănind:
– Fir-ar frati-tu să fie, fir-ar bunică-tu…
Ding Gou’er se zbătea din răsputeri s-o potolească și a reușit în cele din urmă numai apelând la manevre pe care le folosea atunci când se confrunta cu infractorii. Amândoi suflau greu, acolo, cocoțați în cabină, iar el o ținea strâns de încheietura mâinii, ca s-o împiedice să mai opună rezistență. Când însă încerca să se elibereze, corpul ei se răsucea ca un arc, apoi se încorda, ba mai și icnea ca o vițică prinsă de coarne. Ding Gou’er nu s-a putut abține și a pufnit în râs.
– Ce-ai de râzi? l-a întrebat ea surprinsă.
Eliberându-i mâna din strânsoare, Ding Gou’er a scos o carte de vizită din buzunar și i-a spus:
– Fetițo, eu trebuie să plec. Când ți-o fi dor de mine, caută-mă la adresa asta!
Şoferița l-a măsurat din priviri, apoi și-a plecat privirea asupra cărții de vizită și iarăși i-a cercetat chipul cu ochi ageri, aidoma ofițerilor de la frontieră, când studiază cu mare băgare de seamă pașaportul unei persoane care trece dintr-o țară în alta.
Ding Gou’er a întins mâna și i-a atins vârful nasului cu degetul arătător, după care, cu mapa cuibărită sub braț, a deschis portiera ca să coboare. Înainte însă a mai adăugat:
– Domnișorico, rămâi cu bine! Nu uita că eu am fertilizator de calitate superioară, special pentru tratarea solului alcalin!
Era pe jumătate ieșit din mașină când șoferița a întins mâna și l-a apucat de colțul cămășii. În clipa aceea, a descoperit în privirea ei urmele unei timidități nesfârșite care o făcea vrednică de toată mila. Deodată i s-a conturat în gând imaginea ei: probabil era foarte tânără, nu fusese niciodată măritată, dar nici nu pusese vreun bărbat mâna pe ea. Îi părea de acum mai degrabă drăgălașă, dar îi și stârnea compasiunea, așa că a mângâiat-o pe dosul palmei și i-a spus pe un ton serios:
– Fetițo, poți să-mi spui „nene”.
– Mincinosule! a strigat ea furioasă. Când te-am luat în mașină, ai zis că ești de la Stația de Control pentru vehicule.
– Și nu-i totuna? a zis el râzând.
– Ești spion!
– Poți să spui și așa! i-a replicat el.
– Să fi știut eu mai devreme că ești spion, nici că te luam cu mașina.
Ding Gou’er a scos un pachet de țigări și i l-a aruncat în poală.
– Hai, las-o baltă! Nu mai fi supărată!
Enervată, ea i-a aruncat sticluța de băutură drept în șanțul de pe marginea drumului, spunându-i cu vădită ironie:
– Ce bărbat e ăla care bea rachiu dintr-așa o sticluță?
În clipa aceea, Ding Gou’er deja sărea din mașină, trântind portiera în urma lui și, cum mergea pe drum, a auzit-o pe șoferiță strigând după el:
– Hei, spionule! Știi de ce în zona asta drumurile sunt așa de prăpădite?
Ding Gou’er s-a întors către ea și a văzut-o cum stă cu capul ieșit pe fereastră, doar că n-a mai catadicsit să-i dea replica, ci doar a zâmbit în colțul gurii.
Cartea Țara Vinului poate fi achiziționată de la: