Rămase cu ochii închiși. Îl auzi mormăind ceva nedeslușit – probabil o blasfemie, își spuse ea încruntată, sperând sincer că Lucas îi vedea expresia.
După ce se dezbrăcă de tot, Lucas se duse la geamantan să-și ia o pereche de pantaloni uscați. În mod normal, dormea gol, dar acum, pentru că până atunci se culcase pe punte era nevoit să rămână îmbrăcat. Şi avea să poarte pantaloni și acum, numai din cauza acelei tinere lady pe care și-o luase pe cap și care se purta ca o afurisită de puritană.
„Dumnezeu să mă apere de fecioare”, își spuse el. Probabil avea să facă un atac de cord când își dădea seama că urma să împartă patul cu ea.
Avea mintea atât de plină cu orori de-ale căsniciei, încât nu observă că vaporul se înclinase din nou. Cufărul îl lovi în picior. Bombăni o înjurătură, smulgându-se din gânduri, și-și trase pantalonii.
Taylor îl privea. Era fascinată de fizicul lui și, întrucât Lucas nu știa că se uita la el, nici nu roși la vederea lui.
Lucas Ross era suplu ca o panteră. Mușchii întinși peste coapse și umeri păreau să i se unduiască la fiecare mișcare. Pielea-i era bronzată, iar talia îngustă. Cu umerii lui incredibil de lați, era într-adevăr un specimen rar de perfecțiune masculină. Dacă ar fi fost slabă de inimă, Taylor ar fi leșinat de mult. Îl găsea magnific.
Se pomeni dorindu-și să se întoarcă spre ea cu fața. Lucas, încă, nu-i făcu pe plac. Își încheie pantalonii și veni spre marginea patului. Avea pieptul acoperit cu un strat des de păr negru, îngustat spre mijloc.
Dintr-o dată, nava săltă din nou. Taylor era atât de mesmerizată de înfățișarea soțului ei, încât uită să se rezeme. Zbură cât colo, iar Lucas o prinse în brațe tocmai când era gata să cadă pe podea.
Reacția ei îl surprinse. Taylor începu să râdă. Lucas se rugă să n-o apuce istericalele în brațele lui.
– Ce-i așa de amuzant?
Ridică din umeri. Pielea lui era caldă la atingere. Observase asta înconjurându-i gâtul cu brațele. Vasul se clătină iar. Era pretextul pe care-l așteptase. Își rezemă capul de umărul lui, ținându-se strâns.
– N-ai să te întorci pe punte, nu-i așa? N-ai face decât să te uzi iar.
– Nici nu mă gândeam să mă întorc pe punte.
Taylor nu slăbi strânsoarea. Se temea prea tare să rămână singură. Lucas devenise refugiul ei sigur împotriva furtunii.
– Nu poți dormi pe jos, izbucni ea. Te-ar lovi cuferele, așa cum zboară care-ncotro.
– Și ce propui?
– Va trebui să te culci cu mine.
Fu cât pe ce s-o scape din brațe. Lăsându-se pe spate, Taylor îl privi. A dracului, avea cei mai frumoși ochi pe care-i văzuse vreodată. Şi gura… Un om putea să se piardă privind în ochii aceia albaștri și gândindu-se ce-ar fi vrut să-i facă Taylor cu acele buze dulci și senzuale.
– Am să mă acopăr cu pătura, iar tu poți dormi deasupra, se repezi ea.
Expresia de pe chipul lui o surprinse. Nu voia s-o creadă nerușinată, ci numai practică.
– E o soluție firească, dădu ea din cap. Şi foarte civilizată.
Lucas o aruncă în mijlocul patului. Taylor își dădu seama că i se ridicase cămașa de noapte până în dreptul genunchilor. Se grăbi să-și tragă poalele în jos, ascunzându-se în așternut. În timp ce Lucas o privea cu mâinile în șolduri și o expresie stranie, de nepătruns, pe chip, se trase la perete, își potrivi perna sub cap și închise ochii.
Lucas era prea obosit ca să se mai gândească de ce Taylor nu se mai temea de el. Avea de gând să profite de acel noroc temporar, vârându-se în pat fără a-i lăsa timp să se răzgândească. Făcu mai mică flacăra felinarului, dădu la o parte un cufăr din drum și se întoarse la pat.
Taylor încerca să rămână lângă perete, dar tangajul navei o împiedica, iar Lucas tocmai se întinsese pe spate, când se pomeni cu ea alături. Taylor se scuză insistent, apoi se trase iar la perete.
Dar se tot rostogolea înapoi, ciocnindu-se de el la fiecare înclinare a navei. Lucas bănuia că dimineața avea să fie plină de vânătăi. Și ori de câte ori îl lovea, gemea. Fiecare geamăt era preludiul unor scuze.
Parcă ar fi dormit cu un pește. Începea să-și piardă răbdarea. Se întoarse pe o parte, își aruncă brațul peste talia ei și piciorul peste ale ei, și o strânse lângă el. Taylor nu protestă. Ba chiar, era recunoscătoare că o ținea locului. Totul avea să fie în regulă. Căscă sonor. Ciudat, dar teama îi trecuse complet. Căldura trupului soțului ei o liniștea, și în câteva minute se relaxă de-a binelea.
– Domnule Ross?
Nu-i răspunse.
– Lucas?
– Da?
Suna morocănos. Se prefăcu că nu observa.
– Ți-e somn?
– Da.
Taylor își încrucișă brațele pe piept, cu grijă să nu-i atingă brațul.
– Nu e ciudat că niciunul dintre noi nu are rău de mare?
– Dormi, Taylor.
Trecu un minut încheiat până să vorbească din nou.
– Sunt frântă de oboseală, șopti ea. Dar nu mi-e somn deloc. Nu e curios?
Lucas nu-i răspunse.
– Poate că, dacă-mi vorbești, o să-mi vină somnul.
– De ce te-ar adormi vorbele mele?
– S-ar putea să fie plictisitoare.
Spunea cele mai năstrușnice lucruri. Lucas zâmbi.
– Bine, am să-ți vorbesc până adormi. Te interesează vreun subiect anume?
– Povestește-mi despre Redemption.
Fu surprins că-și amintea numele orașului. Nu-și putea imagina ce-o făcea curioasă în legătură cu locul acela uitat de lume.
– Ți-am spus deja totul despre Redemption. N-ai putea să-l suferi. Mai bine gândește-te la petrecerile la care ai să mergi la Boston. Asta ar trebui să te adoarmă. Dumnezeu mi-e martor că eu n-aș rezista.
Petrecerile erau ultimul lucru la care voia să se gândească. Detesta formalismele, iar gândul că niciodată nu mai trebuia să participe la o întrunire artificială de bigoți pompoși și încrezuți o făcu să zâmbească.
– Nu urăști Redemption, nu-i așa?
– Încep, răspunse el cu un căscat. Cu fiecare zi devine tot mai întins și mai aglomerat. Mă voi bucura să plec de-acolo.
– Să pleci? De ce să pleci?
– Nu-mi plac mulțimile.
– Frații tăi nu sunt acolo?
– Ferma e la o zi distanță, călare.
– Și atunci?
Oftă sonor. Avea să-l piseze întruna până primea toate răspunsurile. Scrâșni din dinți, frustrat. Taylor îl împunse în umăr.
– Chiar ai de gând să-ți abandonezi frații?
– Jordan și Douglas au adunat destui cai și vite. Nu mai au nevoie de mine. Am să-l ajut pe Kelsey, cel mai mic, să se instaleze, apoi voi pleca. Au să se descurce de minune.
Atitudinea lui i se părea nesimțitoare și rece, dar nu comentă. Nu voia să și-l înstrăineze. Și-n plus, o interesau răspunsurile, nu o discuție în contradictoriu.
– Și unde-ai să te duci?
– La vânătoare.
– Ce să vânezi?
– Un om.
Nu se așteptase la un asemenea răspuns. Crezuse că voia să vâneze aur sau argint. Deși goana după aur se încheiase oficial, citise că încă mai soseau rapoarte despre filoane găsite în vest. Dar… să vâneze un om?
– Și când ai să-l găsești?
Mult timp, Lucas nu-i răspunse. N-avea de gând să-i spună adevărul, că era hotărât să-l omoare pe ticălos. Nu credea că firea ei delicată ar fi făcut față unor asemenea intenții, așa că-i spuse doar atât:
– Voi termina ce-a început el.
– E un om rău?
– Da.
Taylor stătu câteva momente pe gânduri. Diferențele dintre ei doi îi erau tot mai clare. Ea fugea de răutatea oamenilor, iar Lucas o urmărea ca să se confrunte. Era oare un om curajos, sau își lăsa viața stăpânită de răzbunare?
Se hotărî să afle.
Cartea Prințul fermecător poate fi achiziționată de la: