Zece minute mai târziu mașina trase în fața unui restaurant dintr-un mic cartier italienesc. Pe stradă nu era nici țipenie de om și, dată fiind ora târzie, puțină lume mai zăbovea încă la cină. Michael își făcuse griji că șoferul va intra împreună cu ei, însă tânărul rămase afară, în mașină. Mediatorul nu pomenise despre un șofer și, de fapt, nimeni nu amintise de prezența unei alte persoane. Din punct de vedere tehnic, Sollozzo încălcase înțelegerea luându-l cu el. Totuși, Michael decise să nu aducă vorba despre asta, convins că cei doi își vor închipui că se temea să abordeze problema, spre a nu rata șansele de izbândă ale convorbirii.
Toți trei se așezară la singura masă rotundă din local, după ce Sollozzo refuzase să meargă într-un separeu. În restaurant mai erau numai două persoane. Michael se întrebă dacă nu cumva erau oamenii lui Sollozzo. Acum nu mai conta. Totul se va sfârși înainte ca ei să aibă vreo inițiativă.
– E bună mâncarea italienească de aici? întrebă McCluskey sincer interesat.
– Încearcă friptura de vițel, îl liniști Sollozzo, e cea mai grozavă din New York. Ospătarul solitar adusese la masă o sticlă de vin și acum o destupa. Umplu trei pahare. În mod surprinzător, McCluskey refuză băutura.
– Probabil că sunt singurul irlandez care nu bea, zise el. Am văzut prea mulți oameni cumsecade intrând în bucluc din pricina băuturii.
Sollozzo i se adresă căpitanului pe un ton împăciuitor:
– Am să vorbesc italienește cu Mike. Nu că n-aș avea încredere în dumneata, dar nu mă pot exprima prea bine în englezește și vreau să-l conving pe Mike că am intenții bune și că e în avantajul tuturor ca astă-seară să cădem la învoială. Să nu te simți jignit, repet, nu-i vorba că n-am încredere în dumneata.
Căpitanul McCluskey zâmbi ironic către amândoi.
– Sigur, dați-i bătaie, zise el. Eu am să mă ocup de friptura de vițel și de spaghete.
Sollozzo începu să-i vorbească repede lui Michael în dialect sicilian:
– Trebuie să înțelegi că ceea ce s-a întâmplat între mine și tatăl tău a fost strict o chestiune de afaceri, zise el. Am un deosebit respect pentru Don Corleone și aș da orice să am ocazia să intru în serviciul lui. Trebuie însă să accepți că tatăl tău face parte din vechea generație. Stă în calea progresului. Afacerea de care mă ocup eu e de mare perspectivă, șocul viitorului, fiecare din noi poate câștiga nenumărate milioane. Dar tatăl tău ne stă împotrivă din pricina unor scrupule lipsite de realism. Își impune astfel voința asupra unor oameni de aceeași părere cu mine. Da, da, știu, mi-a spus: „Dă-i înainte, e problema dumitale”, dar amândoi știm la fel de bine că realitatea e cu totul alta. Inevitabil, ajungem să ne călcăm unul pe celălalt pe bătături. Din spusele lui reiese exact contrariul. Și anume că nu-mi pot vedea de afacerile mele. Sunt un om care se respectă și nu permit ca alții să-și impună voința asupra mea, ca atare s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dă-mi voie să adaug că am beneficiat de sprijinul tacit al tuturor Familiilor din New York. Iar cei din clanul Tattaglia mi-au devenit asociați. Dacă această disensiune continuă, atunci Familia Corleone va ajunge să înfrunte singură pe toți ceilalți. Poate, dacă tatăl tău ar fi în putere, ați avea șanse să le țineți piept. Să nu mi-o iei în nume de rău, dar fiul cel mare nu seamănă nici pe departe cu Nașul. Iar irlandezul numit Consigliori, Hagen, nu-i Genco Abbandando, Dumnezeu să-l odihnească. Prin urmare, îți propun o pace, un armistițiu. Să încetăm toate ostilitățile până când tatăl tău se va înzdrăveni și va putea lua parte la negocieri. În urma insistențelor mele și a banilor primiți, Familia Tattaglia a fost de acord să renunțe să ceară socoteală pentru fiul lor. Bruno. Deci va fi pace. Între timp, eu trebuie să-mi câștig existența, adică să fac ceva comerț în branșa mea. Nu vă cer să colaborați, însă rog Familia Corleone să nu intervină. Acestea sunt propunerile mele. Presupun că ești împuternicit să accepți să închei un târg.
Michael îi răspunse în siciliană:
– Dă-mi amănunte despre felul cum intenționezi să-ți începi afacerea, spune-mi exact ce rol va trebui să joace Familia mea și ce profit putem obține din această combinație.
– Prin urmare, vrei să-ți expun propunerea în detaliu? întrebă Sollozzo.
– În primul rând, răspunse grav Michael, îmi trebuie garanții ferme că nu vor mai fi atentate la viața tatălui meu.
Sollozzo își ridică mâna cu un gest expresiv.
– Ce garanții îți pot da? Fu sunt cel fugărit. Mi-am ratat șansa. Ai o părere mult prea bună despre mine, prietene. Nu-s chiar așa isteț.
Acum Michael era sigur că discuția avea doar scopul de a mai câștiga un răgaz de câteva zile. După care Sollozzo va încerca din nou să-l lichideze pe Don. Partea nostimă era că Turcul îl subestima, socotindu-l un mucos. Michael simți din nou acea răcoare plăcută inundându-i trupul. Își luă o expresie de om suferind.
– Ce s-a întâmplat? întrebă cu asprime Sollozzo.
– Vinul a coborât direct în vezică, răspunse Mike, cu un aer încurcat. Până acum m-am tot ținut. Aș putea să merg la toaletă?
Sollozzo îl cercetă atent cu ochii lui întunecați. Se întinse și puse mâna apăsat între picioarele lui Michael, căutându-l pe dedesubt și de jur împrejur, doar-doar găsea vreo armă. Michael luă un aer ofensat:
– L-am percheziționat eu, zise scurt McCluskey. Nu-i primul derbedeu care-mi trece prin mână. E curat.
Sollozzo intuia că ceva nu era în regulă. Fără un motiv anume, devenise bănuitor. Aruncă o privire spre bărbatul care ședea la masa din fața lor și ridică sprâncenele în direcția ușii de la toaletă. Individul îi făcu un semn discret că o controlase și că nu era nimeni înăuntru.
– Să nu stai mult, zise Sollozzo, cu jumătate de gură.
Avea niște antene extraordinare, era neliniștit.
Michael se ridică și se duse la toaletă. Înăuntru se găsea o bucată de săpun, pe o plasă de sârmă. Intră în cabină. Chiar că simțea nevoia, mațele abia îl mai țineau. Termină rapid, apoi vârî mâna în spatele rezervorului emailat până când degetele-i atinseră pistolul mic, cu țeavă scurtă, fixat acolo cu bandă adezivă. Desprinse arma, amintindu-și vorbele lui Clemenza, că nu trebuia să-și facă griji pentru amprente. Vârî pistolul la centură și-și încheie sacoul. Se spălă pe mâini și-și umezi părul. Șterse cu batista amprentele de pe robinet. Apoi ieși de la toaletă.
Sollozzo stătea cu fața drept spre ușa toaletei, cu ochii negri strălucind de încordare. Michael îi zâmbi.
– Acum putem sta de vorbă, zise el, cu un suspin de ușurare.
Căpitanul McCluskey își mânca porția de friptură de vițel cu spaghete, care tocmai îi fusese adusă. Tipul din celălalt capăt al sălii, crispat în așteptare, se relaxă vizibil.
Michael se așeză din nou. Își aminti că Clemenza îi spusese să nu se mai așeze, ci să iasă de la toaletă și să tragă. Dar fie instinctul de conservare, fie teama pură îi dictase altceva. Intuise că, dacă ar fi schițat o singură mișcare bruscă, ar fi fost secerat la pământ. Acum se simțea în siguranță; probabil că-i fusese frică, pentru că dintr-odată se bucură că nu rămăsese în picioare. Genunchii i se muiaseră și-i tremurau.
Sollozzo se aplecă spre el. Michael, cu abdomenul ascuns de masă, își descheie sacoul și ascultă cu atenție. Nu înțelegea nimic din ce-i spunea Turcul. Pentru el erau vorbe fără noimă. Îi năvălise sângele în cap și nu înregistra nici măcar un sunet. Pe sub masă, mâna dreaptă apucă pistolul ascuns la brâu și-l scoase de acolo. Chiar atunci ospătarul veni să ia comanda și Sollozzo întoarse capul să discute cu el. Michael împinse masa cu mâna stângă, iar cu dreapta aproape lipi țeava pistolului de capul lui Sollozzo. Reflexele Turcului erau atât de perfecte încât, văzând gestul lui Michael, dădu să se arunce într-o parte. Dar Michael, mai tânăr și cu reflexe mai rapide, apăsă pe trăgaci. Glonțul îl nimeri pe Sollozzo exact între ochi și ureche, apoi ieși pe partea cealaltă, împroșcând cu sânge și fragmente de os sacoul ospătarului care încremenise locului. Instinctiv, Michael știu că un singur glonț fusese suficient. În ultima secundă, Sollozzo întorsese capul și Michael văzuse cum se stinge scânteia de viață din ochii lui, la fel ca o flacără de lumânare.
Nu trecu decât o singură secundă și Michael se răsuci, ațintind arma asupra lui McCluskey. Căpitanul de poliție se holba la Sollozzo cu surprindere flegmatică, de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu el. Furculița în care atârna o bucățică de vițel rămăsese încremenită în aer. Dădu să întoarcă ochii către Michael. Expresia de pe chipul lui și din privire era atât de revoltată și de sigură pe sine, ca și cum s-ar fi așteptat ca Michael să se predea sau s-o ia la fugă, dar Michael îi zâmbi și apăsă pe trăgaci. Această împușcătură fu prost țintită, nu mortală. Îl nimeri pe McCluskey în gâtul lui gros, ca de taur, și polițistul începu să horcăie tare, ca și cum ar fi înghițit o bucată prea mare de friptură. Apoi aerul păru să se umple de o ceață fină de sânge pulverizat, ieșit din plămânii distruși. Cu un calm de gheață, foarte stăpân pe sine, Michael ochi și trase următorul glonț în creștetul capului acoperit cu păr alb.
Aerul se împânzi de o pâclă roșiatică. Michael se răsuci brusc către omul de la perete. Acesta nu schiță nicio mișcare. Părea paralizat. Își puse încet mâinile pe masă și întoarse capul. Chelnerul porni spre bucătărie, abia ținându-se pe picioare, cu obrazul schimonosit de oroare, privindu-l fix pe Michael, de parcă nu i-ar fi venit să creadă. Sollozzo era încă pe scaunul unde șezuse, cu trupul proptit de masă. Corpul greoi al lui McCluskey căzuse de pe scaun, prăbușindu-se pe podea. Michael lăsă să-i alunece arma din mână în așa fel încât aceasta căzu pe lângă trupul lui, fără să facă niciun zgomot. Își dădu seama că nici omul de lângă perete, nici ospătarul nu observase că aruncase arma. Parcurse cei câțiva pași până la ușă și o deschise. Mașina lui Sollozzo era parcată încă la bordură, dar nu se vedea nici urmă de șofer. Michael coti la stânga, apoi dădu colțul. O pereche de faruri se aprinseră și o limuzină veche trase chiar în dreptul lui, cu portiera larg deschisă. Michael sări înăuntru și mașina demară în trombă. Văzu că la volan era Tessio, cu trăsăturile lui regulate parcă săpate în marmură.
– L-ai dat gata pe Sollozzo? întrebă Tessio.
O secundă Michael rămase șocat de expresia lui Tessio. Aceste cuvinte aveau întotdeauna o implicație sexuală, a „da gata” o femeie însemna s-o seduci. I se părea straniu că Tessio o folosea acum.
– Pe amândoi, răspunse Michael.
– Ești sigur? insistă Tessio.
– Le-am văzut creierii, replică Michael.
În mașină exista un rând de haine pentru Michael. Douăzeci de minute mai târziu, mezinul se găsea la bordul unui cargou italian cu destinația Sicilia. Michael văzu luminile New Yorkului arzând ca flăcările iadului, îl încerca un extraordinar sentiment de ușurare. Totul se terminase. Era o senzație familiară și-și aminti momentul când fusese evacuat de pe plaja unei insule ocupate de pușcașii lui marini. Lupta continuase, dar el căpătase o rană ușoară, fiind transportat pe o navă-spital. Și atunci trăise aceeași copleșitoare senzație de ușurare. Urma să se dezlănțuie tot iadul, numai că el va fi departe.
Cartea Nașul poate fi achiziționată de la: