Crucișătorul sovietic Sverdlov părăsise Novorossiisk-ul și acum plutea pe apele Mării Negre, apropiindu-se de Bosfor. Trebuia să treacă noaptea prin strâmtoare și să-și continue drumul pe Marea Marmara, prin Dardanele, ca să ajungă în estul Mediteranei. Era stabilit ca întâlnirea să aibă loc pe coasta estică a Cretei.
Înainte de plecarea crucișătorului, avusese loc o conferință specială a Biroului Politic, la Moscova.
Președintele Gorbaciov nu prea era de acord cu această operațiune, dar consilierul său în probleme militare l-a obligat să vadă în această Inițiativă de Apărare Strategică, „Shockwave”, perfectată de englezi și americani, singura șansă de a-și proteja patria.
– Nu trebuie să aibă loc confruntări majore, îi avertiză Gorbaciov.
– Sverdlov va întâlni Helvetia și-o va escorta în timpul nopții pe apele Mării Negre. După aceasta, Helvetia, cu încărcătură cu tot, va dispărea pur și simplu. Nimeni, niciodată, nu va ști ce s-a întâmplat cu fosta Lampedusa.
– Bine, dar nu trebuie să apară niciun conflict, insistă președintele.
El știa că n-avea altă cale decât să accepte, pentru că deja existau foarte multe elemente ostile politicii lui de glasnost, iar ruperea legăturilor cu armata ar fi dus la pierderea puterii.
Latitudine 36.54.N. Longitudine 16.30.E.
Helvetia naviga la sud de strâmtoarea Messina, îndreptându-se spre est, cu o viteză de cincisprezece noduri. Vremea era foarte urâtă; cerul era acoperit și vasul se legăna în bătaia vântului.
Era ora patru după-amiaza. Singer, ținându-se de balustradă, se gândea că vremea era neobișnuit de rea pentru Mediterana.
Stând la postul de conducere, căpitanul Hartmann remarcă faptul că Singer nu dădea semne de oboseală, deși dormea doar vreo trei ore pe noapte; în restul timpului dădea târcoale peste tot, controlând, controlând, și iar controlând…
– Vom ajunge la timp?
– Doar dacă se schimbă vremea. Nu pot să vă garantez, mai ales că și prognoza meteo e proastă.
– Mișcă mai repede copaia asta veche!
– Copaia asta veche este o navă care transportă marfă și care se mișcă cu viteză maximă, domnule Singer.
Hartmann era politicos, ca de obicei. Poate altul în locul lui ar fi fost mult mai autoritar, ca un adevărat comandant de vas, dar Hartmann era un bărbat prudent. Mai ales că Singer avea tot timpul pistolul la el și demonstrase de multe ori că este un om crud. În adâncul sufletului, Hartmann era încă îngrozit de soarta pe care-o avuse primul echipaj al Lampedusei, mai ales că evenimentele petrecute l-au luat complet pe nepregătite.
Singer dădu din cap mergând spre pupa. Avea probleme. Era foarte îngrijorat, neștiind ce se va întâmpla când vor întâlni vasul rusesc. Oare rușii îi vor lăsa să plece, pe el și pe ceilalți membri ai echipajului de la bordul Helvetiei? Începuse să aibă îndoieli în această privință.
Cobora scara ținându-se de balustradă și se gândea la banii pe care-i primise pentru această slujbă: cincizeci de mii de lire sterline, care reprezentau jumătate din onorariu, și care îl așteptau la o bancă din Luxemburg. Pentru alte cincizeci de mii merita oare să riști exilul definitiv în Rusia?
Se opri în capătul scărilor, privind valurile care se rostogoleau încontinuu spre navă. În zare nu se vedea nici urmă de pământ, deci a doua problemă ar fi fost cum să părăsească vasul?
În drumul său de două sute de mile pe care le parcurgea în jurul Pământului, satelitul american Ultra trecu peste Marea Neagră. Camerele speciale de luat vederi intrară în funcțiune, și fluxul continuu de informații ajunse în Langley, Virginia.
Unul dintre specialiști intră repede în biroul lui Cord Dillon și-i puse două fotografii pe masa de lucru.
– Ce dracu mai sunt și astea? întrebă Dillon.
– Analiștii noștri au identificat pata asta neagră micuță. Este crucișătorul rusesc Sverdlov. Se află lângă Bosfor și pun pariu că se-ndreaptă spre Mediterana.
– Iisuse! Dillon puse mâna pe telefonul roșu. Dă-mi Pentagonul, cu amiralul Tremayne. Spune-i că e urgent, în legătură cu Leopardul. Să mă sune imediat. Doamne-ajută! Avea dreptate Tweed!
În cabana din Brunni era întuneric. Luna dispăruse, iar temperatura era din nou în scădere, așa că Newman mai puse niște lemne pe foc. Tweed stătea de vorbă cu Paula la o cafea. Deși era miezul nopții, niciunul n-avea chef să se culce. Georg se afla la etaj și pândea din spatele ferestrei, la sugestia lui Newman, care era de părere că drumul trebuie păzit în permanență. Georg acceptase imediat, spunând că va dormi în timpul zilei. Cu toții erau sătui de așteptare și-aveau impresia că noaptea asta va fi fără sfârșit.
– Aseară am reușit să prind America și-am vorbit cu Cord Dillon, zise Tweed.
– Diamantul ăla neșlefuit, remarcă Paula fără pic de milă.
– Diamantul ăsta neșlefuit este de fapt un om foarte abil, care în situațiile limită acționează cu viteza luminii. Trebuie să știi că el este cel care va lua legătura cu Flota a Șasea Americană, care urmează să plece în căutarea Lampedusei.
– Asta dacă presupunem că vasul se îndreptă spre Mediterana.
– Cunoscând distanța care trebuie parcursă și viteza Lampedusei, cred că vasul se află chiar în acest moment pe apele Mediteranei.
– Chiar dac-ai avea dreptate, n-o să găsești acul în carul cu fân, obiectă Paula.
– Nu e chiar așa. Flota a Șasea are multe nave. Eu mai mult de-atât n-am ce să fac. Sunt foarte îngrijorat de soarta echipajului de pe Lampedusa; dacă li s-ar întâmpla ceva, i-aș avea pe conștiință toată viața.
– Hai să mai schimbăm subiectul, zise Newman vioi, frecându-și mâinile deasupra flăcărilor jucăușe. În nebunia asta generală am și uitat să vă spun vreo două lucruri. Își deschise servieta și scoase un set de fotocopii. Uitați: alte documente pe care Turpil le-a fotografiat la cererea mea când am fost în sediul World Security din Basel.
– Nu mai pomeni de Turpil, protestă Paula. Nu-mi pot scoate din minte imaginea lui dispărând sub tramvai…
– Dar l-a trădat pe Tweed, îi reaminti Newman. A avut exact ce-a meritat.
– Ce sunt astea? interveni Tweed, luând fotocopiile.
– Evidența operațiunilor făcute de Securitate. Așa-numitul Departament pentru Cercetare și Dezvoltare este de fapt fațada pe care-o folosesc atunci când înhață câte-o nouă companie. Ca să-și construiască conglomeratul ăla uriaș, Buckmaster și Morgan au folosit pe scară largă sabotajul, șantajul și intimidarea.
– Înțeleg ce vrei să spui și ai dreptate, comentă Tweed, răsfoind pozele.
– Dar asta este de-a dreptul îngrozitor, spuse Paula. Gândiți-vă câți oameni au suferit datorită lor. E groaznic.
– Și-n același timp e o mare afacere, îi spuse Newman. Multe instituții de acest gen folosesc în ziua de azi aceleași metode. Ființa umană nu mai există. Există doar învingători și învinși.
– Și care e celălalt lucru pe care voiai să mi-l spui? îl întrerupse Tweed.
Newman zise, privind-o pe Paula:
– Marler mi-a spus că medicul legist care-a examinat cadavrul Sylviei Harman ar fi fost accidentat, iar șoferul ar fi fugit de la locul faptei.
– De ce zici „ar fi…”? îl întrebă repede Tweed.
– Pentru că Marler era convins că n-a fost doar un accident, ci o crimă.
– Și eu cred la fel. Tweed se ridică brusc, privind spre Paula. De când ai venit aici cu mine sunt tot timpul îngrijorat. Trebuie să găsim o modalitate ca să te trimitem înapoi la Zürich. Beck va găsi o cale sigură de transport pentru tine.
– Parc-am mai discutat acest subiect și-am căzut la învoială, îi reaminti Paula. Aș vrea să știu ce ți-a schimbat părerea?
– Nimic. Dar uciderea medicului legist… Cum ai zis că-l cheamă? îl întrebă pe Newman.
– Doctor Rose de la Spitalul St. Thomas.
– Uciderea doctorului Rose îmi întărește convingerea că Securitatea nu va avea liniște până ce nu mă va elimina, pe mine și pe oricare alt martor al acestei afaceri. Așa că trebuie să te întorci imediat la Zürich.
– Chiar așa? Paula își scoase din geantă Browning-ul automat, îi verifică piedica și-l învârti pe deget. Atunci de ce port asta cu mine? Și ce-așteptăm noi aici de fapt?
– Ți-am mai spus de atâtea ori, făcu Tweed, pe un ton exasperat. Foarte curând vom fi atacați. Chiar am nevoie ca acest lucru să se întâmple, pentru a-l convinge pe Beck că sunt nevinovat. La dracu’. Doar ți-am mai explicat!
– Și eu ți-am explicat că voi sta cu tine până se termină totul. Oricum s-ar termina. Poți să mă scoți de-aici numai dacă mă duci tu în brațe, altfel nu vei reuși. Și știi doar că vei avea nevoie de cel mai mic ajutor, și vezi bine că nu suntem prea mulți. Se uită la ceas și zise: E timpul să-l schimb pe Georg; iar voi ar fi mai bine să trageți un pui de somn. Pa!
Newman așteptă până ce ea dispăru sus pe scări și zise:
– Să știi că are dreptate, Tweed. Își ia rolul în serios. Și dac-o alungi acum de-aici n-are să ți-o ierte niciodată.
– Da, dar măcar va trăi.
– Ești sigur? Cum crezi că ar putea coborî de-aici, chiar dacă noi i-am da mașina?
Atacul așteptat de Tweed avu loc chiar înaintea zorilor.
Cartea Operațiunea Shockwave poate fi achiziționată de la: