„Lumea îl îmbrâncea, unii îl înjurau, dar el răpit de himera gândurilor lui nu băgă nimic în seamă. Astfel ajunse la Temple Bar. Niciodată nu mersese atât de departe în aceasta direcție. Se opri, se reculese un moment, apoi se lăsă din nou pradă visului și, fără să bage de seamă, se găsi în afara de zidurile Londrei. Strandul nu mai era un drum vecinal, ci era considerat ca o stradă deși era rău clădita, fiindcă dacă avea un număr destul de mare de case pe o parte, pe cealaltă nu avea decât câteva edificii mari, palate aparținând familiilor bogate, cu frumoase parcuri vaste, coborând până la fluviu; terenuri care sunt astăzi acoperite în întregime de uriașe stabilimente făcute din piatră și cărămidă. Tom, ajunse atunci la Charing Willage și se odihni lângă frumoasa cruce înălțată acolo de un rege deposedat pe vremuri. După aceea, căscând gura, coborî drumul frumos, trecu prin fața maiestuosului palat al marelui cardinal și, puțin mai încolo, ajunse în fața unui palat și mai mare și mai frumos. Wesminster. Tom privi cu uimire construcția enormă, cu aripile larg deschise, amenințătoare bastioane, foișoarele, portalul larg de piatră cu grilajul lui aurit, împodobit cu lei de granit enormi și alte semne și embleme ale regalității engleze. Dorința inimii sale, urma ea, în sfârșit, să fie satisfăcută? Era, oare, cu adevărat, palatul regelui? Nu putea el să spere dacă cerul ar fi vrut-o, să vadă acum un prinț, un prinț în carne și oase?”
Print și cerșetor – Mark Twain