Ședința de dimineață era una dintre încercările la care erau supuși bărbații. Și femeile, de altfel. Summerhill își începu ședința de dimineață închizând complet una dintre pistele investigației.
– După cum știți, zise el, am adus toate computerele profesorului Barlow – cele două de la colegiu și cel de la el de acasă – prin mandat. Le-am dat celor de la echipa de expertiză; să vedem dacă găsim ceva, dar nu s-a găsit nimic. Nici un fel de fișiere, nici un e-mail, nici un fel de poze, nici măcar o căsuță ascunsă de e-mail. Cineva a curățat toate trei calculatoarele. Barlow mai avea și alte două harduri externe, dar și acelea sunt goale. Șase CD-uri, care s-au dovedit a fi blancuri, nici măcar formatate. Asta e tot. Ne mai uităm acum pe documente, dar nu pare a fi nimic relevant.
Kennedy se gândi la spargerile date la biroul lui Barlow și la bungalow. Poate că de aceea dăduseră spargerile: nu au căutat nimic, doar au vrut să șteargă orice urmă. Dacă rechinii de la IT nu au reușit să găsească nici urmă de sânge, ei, care puteau găsi toate grupele posibile, însemna că fusese mână de profesionist. Mulți credeau că, dacă apeși „Delete”, ștergi fișierul, când, de fapt, nu făceai decât să îl marchezi ca fiind disponibil să scrii peste el. Cel care îl ucisese pe Barlow era mult mai versat.
– Dar celelalte victime? întrebă ea. Am pus sechestru și pe fișierele și documentele lor? Adică, dacă presupunem că motivele crimelor au legătură cu proiectul Rotgut al lui Barlow…
Combes ofta și clătina din cap, dar Summerhill a fost cel care i-a tăiat-o.
– Nu presupunem așa ceva, sergent, zise el. Cel puțin, dacă proiectul ne oferă un motiv, cel mai bine e să presupunem că numai indirect are legătură. Proiectul e ceea ce leagă victimele, deși, chiar și așa, din mesajele de pe forumul Ravellers reiese că deja erau în legătură. Odată reunită, echipa lui Barlow s-a băgat în ceva care a atras atenția unui grup de crimă organizată. Poate că au cumpărat vreun document sau artefact de pe piața neagră și, în mod accidental, au călcat pe bătăturile cartelului criminal de la care au cumpărat obiectul. Există multe scenarii care ar putea explica aceste crime și puține conduc la conținutul cercetării lui Barlow. Oamenii nu cad victime din cauza neînțelegerilor academice.
– Dar dacă știm cel puțin…
– Nu lăsăm nimic deoparte.
Tonul lui Summerhill era mai tăios: „Nu mai face valuri, zicea el,când ar trebui să fii recunoscătoare că încă ești implicată.”
– Sigur că am căutat și în computerele celorlalte victime. Mai ales în cel al lui Opie, din moment ce toate documentele ei erau pe serverul colegiului și le-am putut urmări până foarte departe. Nu am găsit nici urmă de corespondență cu Barlow sau vreo altă referire la numele lui. Nu am găsit nici un fișier sau document privitor la Codicele Rotgut, sau la proiect, sau la cei implicați. Sigur că putem căuta și după alți parametri, dar nu am vrut să ne implicăm prea mult la nivelul ăsta. Putem vorbi despre aproximativ mii de pagini de material, zeci de mii de e-mailuri,probabil milioane de cuvinte. Până când nu avem o pistă mai precisă, a citi fiecare cuvânt nu prea pare să ne ducă nicăieri.
Summerhill își întoarse privirea de la Kennedy spre Combes.
– Să auzim ce-ați mai făcut voi, zise el. Josh, dă-i drumul.
Combes îi puse la curent în legătură cu alunecosul Michael Brand: căutase la hotelurile din Marea Britanie și din Spania să vadă dacă a mai apărut pe undeva cu numele ăsta. Trimisese prin e-mail o descriere verbală și un portret-robot, ambele oferite de recepționerul de la Pride Court: bărbat de vârstă mijlocie, chel, înălțime medie, ochi căprui și piele deschisă, cu accent străin, dar nerecognoscibil.
Nu era un punct de plecare prea bun, dar altceva nu aveau. Între timp, Combes căutase în bazele de date operaționale ale companiilor aviatice, ale trenurilor și feriboturilor, pentru a reuși să refacă traseul lui Brand înainte și după ce stătuse la Pride Court. O cercetare paralelă a datelor din dosarele penitenciarului și ale poliției fusese deja făcută. Răspunsul fusese negativ. Nu exista nici un Michael Brand în universul cunoscut cu cazier și care să se potrivească cu omul lor ca vârstă și descriere.
Combes se ocupa acum cu cercetarea celorlalți membri ai forumului Ravellers, în caz că vreunul dintre ei l-ar fi cunoscut pe Brand sau ar fi întreținut corespondență cu el.
Stanwick și McAliskey strânseseră declarații de la studenții care fuseseră de față când murise doctor Opie. Deja căutaseră prin casetele video ale camerelor de supraveghere de la colegiu, sperând să o găsească pe cea pe care să apară criminalii intrând în laboratorul de informatică sau în clădire. N-au avut noroc. Înregistrările erau salvate direct pe disc, iar discul cu pricina avea o eroare de formatare, deci nu putea fi deschis. Acum găsiseră un specialist IT care poate ar fi reușit să recupereze o parte dintre date, darprocesul dura foarte mult. Între timp, trimiseseră portretele-robot și la celelalte forțe regionale și la emisiunile despre crime, cerând tuturor celor care îi văzuseră pe cei doi bărbați să sune la o linie telefonică specială. Șase computere care operau în sistemul central sortau deja dintre sutele de telefoane primite.
Cummings cerceta moartea lui Samir Devani, singura care încă putea trece drept accident. Desfăcând computerul fatal în componente și apoi cercetându-le amănunțit, reușise cât de cât să refacă ce se întâmplase: cablul de alimentare se scurtase înăuntru și apoi revenise la forma inițială,atingând carcasa. Unghiul era strâns, iar firul ar fi trebuit să treacă prin cooler ca să rămână nemișcat, astfel încât, când computerul era băgat în priză, carcasa din metal să pornească. Acum, Cummings încerca să stabilească cine avusese acces la computer în cele 16 ore dintre ultima utilizare și fatala explozie a prizei.
Summerhill îi ascultă pe toți, întrerupându-i cu întrebări și sugestii: menținea un ritm alert, dând impresia unei stări de urgență. Apoi se opri când ajunse la Kennedy.
– Ceva nou, sergent detectiv? întrebă el, cu o blândețe bănuitoare.
Nu i se dăduse nimic să facă și ieșise din spital doar de o zi: poate că sclipirea din ochii șefului poliției se datora speranței că răspunsul ei va fi „nu”.
– Aș vrea să mă ocup de arma crimei, spuse Kennedy. Mă refer la cealaltă armă. Am cercetat-o amănunțit pe cea de foc, dar nu ne-am ocupat și de cuțitul cu care a fost ucis Harper. Cred că merită…
– Lamă lată de 7,5 centimetri, spuse Combes. Foarte ascuțită. Probabil cu vârful curbat. Mai vrei să știi și altceva? spuse el peste umăr, fără să o privească.
– Cred că merită să urmărim pista asta, continuă Kennedy, adresându-i-se lui Summerhill în continuare. Michael Brand ăsta are un accent străin, conform declarațiilor martorilor, iar când eram în Luton, cel cu arma mi-a vorbit cu un accent care părea aproape sigur străin. Poate că toți cei trei bărbați sunt din aceeași regiune sau aceeași țară. Cuțitul avea un model foarte ciudat. E posibil să fie specific unei anumite zone. Dacă e așa, am putea strânge suficiente date cât să cerem ajutorul unei alte forțe de poliție.
Summerhill o privi neimpresionat, dar nu elimină complet ipoteza.
– Ai văzut cuțitul suficient de bine? o întrebă el. Serios? Destul de bine cât să îl recunoști dacă îl vezi?
În colțul încăperii se afla un flipchart și niște markere lăsate de la o altă întrunire. Kennedy făcu semn cu capul spre ele.
– Pot?
– Te rog.
Se îndreptă spre flipchart, luă un marker și începu să deseneze ce văzuse. În spatele ei, cineva murmură:
– Vă prindeți deja ce e?
Iar altcineva râse. Nu îi luă în seamă, încercând să-și amintească forma exactă a lamei ciudate și urâte. Era la fel de lungă ca și mânerul, dar și mai groasă și era asimetrică, lățindu-se spre vârf precum o jumătate de ciupercă. Arăta greoaie și nepotrivită scopului, dar fusese ascuțită ca o lamă de ras și îl ucisese pe Chris Harper dintr-o singură tăietură.
Puse markerul la loc și se întoarse către restul echipei.
– Cam așa, zise ea și se duse la locul ei.
Se uitară lung la desen.
– OK, zise laconic McAliskey. E destul de deosebit.
– Ar putea fi un șpaclu, observă Cummings. Sau o paletă pentru servit prăjitura. Oricum, nu prea arată a armă.
– Aș vrea să vorbesc cu cineva de la secția de arme a Muzeului Regal, îi spuse Kennedy lui Summerhill. Doar dacă nu îmi dai o altă sarcină. Aș vrea să mai arunc un ochi pe arhiva de mesaje a grupului Ravellers, să văd dacă găsesc ceva despre proiectul Rotgut al lui Barlow.
– Nu există nimic, zise Combes. Deja am trecut prin ele. Barlow nu a postat nimic, cu excepția apelului lansat către voluntari. Nimeni nu a apucat să afle pentru ce anume îi trebuie voluntari, probabil cu excepția celor din echipă, dar, vai! Mă tem că i-am cam pierdut pe ăștia, nu-i așa?
– Ajunge, sergent Combes, mormăi Summerhill. Da. Bine. Ocupă-te de asta, Kennedy. URL-urile și codurile de acces sunt în dosar.
– Aș vrea să vorbesc și cu Ros Barlow din nou.
– Sora profesorului? De ce?
– Pentru că profesorul i-a vorbit despre Michael Brand, iar Michael Brand pare acum centrul cazului, fie că ne raportăm la el în calitate de martor sau suspect.
Nu îi plăcea să recunoască, dar era doar un paravan argumentul pe care tocmai îl dăduse. După discuția cu Tillman, era clar că vedea în Michael Brand personajul negativ al poveștii. Trebuia să fie atentă.
– Și mai e ceva: dacă Barlow ținea proiectul secret față de forum, putem măcar întreba dacă a vorbit despre el acasă.
Summerhill aprobă din cap, dar îl privi pe Combes.
– Verifică tu asta, Josh, zise el, iar Combes dădu din cap, notându-și ceva.
– Pe mine deja mă cunoaște,sublinie Kennedy, încercând să nu-și piardă cumpătul.
– Hai să nu ne marcăm teritoriul, sergent Kennedy.
Summerhill își apropie palmele, de parcă se pregătea să păstorească grupul pentru o rugăciune, iar apoi le depărtă din nou, ridicându-le.
– Sunați-mă dacă e ceva. Altfel, notițele la mine pe birou până la șase. Ce așteptați, domnilor? Titluri nobiliare?
Strânseră lucrurile și se împrăștiară. Deci Summerhill voia în continuare să o țină în lesă, se gândi Kennedy, îndreptându-se către bârlog. Sau cel puțin încerca. Dar nu îi putea spune să nu plece din clădire: putea doar să repartizeze pistele promițătoare altora.
Ceea ce însemna că ea n-avea decât să își găsească alte piste.
Când a sunat la Muzeul Regal, i-a răspuns un centralist, care a lăsat-o să aștepte multă vreme la telefon până i-a făcut legătura cu domnișoara Carol Savundra – managerul de la achiziții pentru colecții. Savundra fu expeditivă: din tonul ei reieșea că avea o tonă de documente care nu suportau amânare, stătea să explodeze și avea zero timp pentru cereri neobișnuite, care veneau pe canale neortodoxe. Kennedy nu avea speranțe prea mari, dar totuși îi descrise cuțitul.
Cartea Evanghelia după Iuda poate fi achiziționată de la: