„Peste câteva clipe mergea în spatele Gloriei pe aleea din grădină, printre tufișuri înalte de trandafiri, ale căror frunze tinere de iunie erau atinse ușor de umbrela ei. Câtă insensibilitate, se gândi el în timp ce ajungeau la șosea. Simțea, cu o naivitate rănită, că Gloria nu ar fi trebuit să întrerupă o asemenea distracție nevinovată. Whisky-ul liniștise și clarificase gândurile învălmășite din capul său. Își dădu seama că ea mai avusese de câteva ori aceeași atitudine. Trebuia oare să renunțe la momentele plăcute la o simplă atingere a umbrelei sau o fluturare a genelor ei? Potrivnicia lui se transformă în presentiment, care crescu în el ca un val de neoprit. Nu spuse nimic, inhibându-și pervers dorința de a-i face reproșuri. Găsiră un taxi în fața hanului și merseră în tăcere spre gară…
Apoi Anthony își dădu seama ce voia – să-și impună voința în fața acestei fete reci și impenetrabile, să obțină în urma unei magnifice inițiative acea putere care i se părea infinit dezirabilă.”
Cei frumoși și blestemați – Francis Scott Fitzgerald