„Natalia nu stătea de vorbă cu Rudin ca o copilă; ea îi asculta cu nesaț cuvintele, se străduia să le pătrundă înțelesul, își supunea ideile și îndoielile judecății lui; el era mentorul, călăuza ei. Deocamdată, Nataliei îi clocotea numai mintea… dar un cap tânăr nu clocotește multă vreme doar el singur. Ce dulci clipe petrecea Natalia atunci când, așa cum se-ntâmpla, în grădină, pe bancă, în umbra diafană și discontinuă a unui frasin, Rudin începea să îi citească din Faust de Goethe, din Hoffman, sau scrisorile Bettinei, sau din Novalis, oprindu-se tot timpul și deslușindu-i ceea ce i se părea a fi neclar pentru ea! Ea vorbea prost germana, ca mai toate domnișoarele noastre, dar o înțelegea bine, iar Rudin era fascinat de poezia germană, de lumea romantică și filozofică germană, și o atrăgea pe acele tărâmuri tainice. Misterioase, minunate, ele se deschideau în fața privirii ei atente; din paginile cărții pe care Rudin o ținea în mână, râuri de figuri încântătoare, de idei noi și luminoase pătrundeau reverberând în sufletul și în inima ei ce fremăta de nobila bucurie a simțămintelor înalte și, pe tăcute, se isca și se aprindea divina scânteie a extazului…”
Rudin – I.S. Turgheniev