După victoria noastră pe cea dintâi planetă de la Soare, Lordul Cenușă a fost forțat să se retragă în ultimul său bastion, planeta-fortăreață Venus, unde flota sa greu încercată îi păzește docurile prețioase și puținii loialiști rămași. Am venit acasă ca să conving Senatul să mă lase să rechiziționez nave și oameni de la tot mai sărăcita noastră Republică pentru o ultimă campanie. Un ultim efort concentrat asupra lui Venus, menit să pună capăt îndrăcitului ăstuia de război. Ca să pot și eu să las jos spada și să mă întorc acasă la ai mei o dată pentru totdeauna.
Trop.
Mă opresc o clipă și privesc în urmă. La capătul scărilor se află Legiunea a Șaptea sau ce-a mai rămas din ea. Douăzeci și opt de mii de bărbați și de femei acolo unde cândva au fost cincizeci de mii. Stau grupați într-o ordine relativă în jurul stelei de fildeș cu paisprezece colțuri în centrul căruia galopează un Pegas, stindard purtat de faimoasa Thraxa au Telemanus. Barosul. După ce și-a pierdut brațul, retezat de briciul Atalantei au Grimmus, l-a înlocuit cu un apendice de metal, un prototipal Sun Industries. Părul alb-auriu îi flutură pe umeri, împodobit cu pene albe primite de la admiratorii ei Obsidieni.
E o femeie de treizeci de ani, zdravănă, cu coapsele groase ca două trunchiuri de copac și o față francă și pistruiată. Zâmbeșțe larg de dincolo de umerii Obsidienilor și Auriilor ce o înconjoară. Piloți Albaștri, Roșii și Portocalii salută mulțimea. Infanteriști Roșii, Cenușii și Maronii zâmbesc sau râd când tinere drăguțe, Roșii și Roz, se strecoară pe sub bariere și îi asaltează, punându-le salbe de flori în jurul gâturilor, vârându-le în mâini sticle de băutură și sărutându-i pe gură. Este singura legiune completă de la parada de azi. Restul au rămas pe Mercur, cu Orion și Harnassus, luptându-se cu legiunile pe care Lordul Cenușă le-a lăsat în urmă când flota lui s-a retras.
Trop.
– Nu uita că ești un biet muritor, îmi rostește la ureche Sevro cu o voce plictisită în timp ce Wulfgar cel cu părul alb și Gardienii Republicii coboară să ne întâmpine la jumătatea scărilor Forumului.
Sevro îmi adulmecă gâtul și scoate un sunet de parcă-i vine să vomite.
– Pe Jupiter, amărâtule! Ai făcut baie în pișat ca să fii la înălțimea ocaziei?
– E colonie, îi răspund. Mi-a cumpărat-o Mustang de solstițiul trecut.
– Și e făcută din pișat? mă întreabă el după o clipă de tăcere.
Mă uit urât la el, strâmbând din nas când îi simt respirația trăsnind a băutură, și măsor din ochi mantia zdrențuită din blană de lup pe care o poartă peste armura de gală. Pretinde că n-a mai spălat-o de când a terminat Institutul.
– Tu ești ăla care-mi vorbește de duhori? Ține-ți fleanca și comportă-te ca un Imperator! îi zic zâmbind larg.
Sevro pufnește și se retrage, alăturându-i-se legendarei Obsidiene Sefi Volarus, care e tăcută ca de obicei. O fi arborând el un aer cuminte, dar alături de femeia uriașă parcă-i un câine vagabond pe care un tată alcoolic și neinspirat l-a adus acasă ca să se joace copiii cu el: spălat și fără purici, dar având în continuare o sclipire maniacală în ochi. Cu fața ascuțită, buzele subțiri și un nas strâmb ca degetele unui cuțitar profesionist. Privește mulțimea cu un dezgust resemnat.
În spatele lui șchioapătă haita de Urlători zdrențăroși pe care i-a adus cu noi pe Mercur. Bodyguarzii mei, beți în clipa de față mai ceva ca un fante de pe Lykos la Serbarea Laurului. Serioasă ca întotdeauna, Holiday cea cârnă merge în mijlocul lor, străduindu-se din răsputeri să-i readucă în ordine.
Erau mai mulți. Mult mai mulți.
Îi zâmbesc lui Wulfgar, care coboară scările în întâmpinarea mea. Unul dintre fiii favoriți ai Revoltei, Obsidianul e slăbănog și noduros ca o rădăcină de copac, într-o armură albastru-deschis. E de-abia trecut de patruzeci de ani. Are o față ascuțită ca o pasăre de pradă și barba împletită ca a eroului său, Ragnar.
Wulfgar este unul dintre Obsidienii care au luptat alături de Ragnar pe zidurile Ageei și i-a însoțit pe Fiii lui Ares pe Attica atunci când m-au eliberat din captivitatea Șacalului. Acum ArhiGardian al Republicii, îmi zâmbește oprindu-se cu o treaptă mai sus, cu ochii negri încrețindu-se la colțuri.
– Trăiască libertatea! spun zâmbind.
– Trăiască libertatea, repetă el.
– Wulfgar. Ce ciudat că te întâlnesc aici. Ai ratat Ploaia.
– Păi, nu puteai să aștepți să mă întorc, nu? spune Wulfgar țâtâind mustrător din limbă. Copiii mei mă vor întreba unde am fost când s-a abătut Ploaia asupra lui Mercur și știi ce-o să fiu silit să le zic?
Se apleacă înainte zâmbind complice:
– Că ședeam pe budă și tocmia mă ștergeam la cur când am auzit că Barca a ocupat Mount Caloris.
Izbucnește într-un râs ca un tunet.
Cartea Furia De Fier poate fi achiziționată de la: