Canyon nu urma același reguli precum celelalte planete.
Nu era cu mult mai mare decât Marte. Până la urmă cu numai câteva sute de ani, atmosfera sa era destul de densă pentru a permite creșterea plantelor fotosensibile. Aerul conținea oxigen, dar mult prea puțin pentru a fi respirat de oameni sau de kzini. Formele de viață indigene erau la nivelul lichenilor, iar animalele nu apăruseră deloc.
Existau însă monopoli magnetici în haloul cometar din jurul soarelui galben-portocaliu și minerale radioactive în subsolul planetei. Imperiul Kzin înglobase planeta și o populase cu ajutorul domurilor și al compresoarelor. O numiseră Warhead, din pricină că se învecina cu lumile Pierin, încă necucerite.
O mie de ani mai târziu, Imperiul Kzin, în plină expansiune, ajunsese la spatiul uman.
Războaieie om-kzin se terminaseră demult, de pe vremea când se născuse Louis Wu. Oamenii le câștigaseră pe toate. Kzinii avuseseră dintotdeauna tendința de a ataca înainte de afi pe deplin pregătiți. Civilizația Canyonului era, așadar, o moștenire a celui de-al Treilea Război Om-Kzin, când lumea umană Wunderland își dezvoltase gustul pentru arme ezoterice.
„Negociatorul” Wunderland fusese utilizat o singură dată. era, de fapt, o versiune gigantică a unei unelte miniere; un dezintegrator al cărui flux anihila sarcina electronului. Acolo unde cădea raza dezintegratorului, materia devenea brusc și violent pozitivă, autodezintegrându-se într-o ceață de particule monoatomice.
Wunderland consturise și transportase în sistemul Warhead un imens dezintegrator al cărui flux paralel anihila și sarcina protonului.
Cele două fascilule de unde loviseră suprafața planetei Canyon la aproape cincizeci de kilometri depărtare unul de altul. Roca împreună cu fabricile și locuințele kzine se risipiseră ca un praf și un perete de lumină solidă unise cele două puncte. Arma săpase aproape douăzeci de kilometri în scoarța planetei, dezvelind-o până la magmă, pe o regiune mai întinsă decât Golful California de pe Pământ, regiune care se deplasa de la est spre vest odată cu rotația planetei. Complexul industrial dispăruse cu desăvârșire. Cele câteva domuri protejate de câmpurile de stază fuseseră îngițite de magma ce se revărsa din centrul marelui canion și se solidifica pe margini.
Rezultatul final fusese o mare înconjurată de țărmuri prăpăstioase, de mulți kilometri înălțime, înconjurând la rândul ei o insulă îngustă.
Alte lumi umane se puteau îndoi că „Negociatorul” Wunderland ar fi pus capăt războiului. În mod normal, Patriarhul kzin nu s-ar fi îngrozit de adâncimea râpelor. Wunderlandezii însă nu aveau asemenea dubii.
Astfel, Warhead fusese anexată după cel de-al Treilea Război Om-Kzin și devenise Canyon. Desigur, viața de pe planetă avusese de suferit din pricina gigatonelor de praf ce căzuseră pe suprafața sa și ca urmare a pierderii apei, care se precipitase și formase marea din canion. În schimb, în interiorul aceluiași canion, presiunea aerului devenise suficient de confortabilă pentru a permite apariția unei oaze de civilizație.
Apartamentul lui Louis Wu se găsea la etajul al doisprezecelea, pe latura de nord a canionului. Când trecuse de ușa balconului, noaptea acoperea baza acestuia, dar latura lui sudică strălucea încă în lumina zilei. Grădini suspendate din licheni nativi acopereau marginile canionului. Vechile ascensoare păreau ațe argintii suspendate la kilometri înălțime de stânca retezată. După apariția cabinelor de transfer deveniseră obiecte desuete, dar turiștii încă la foloseau datorită priveliștii pe care o aveau de acolo.
Balcoanele se ridicau peste centura parcurilor ce coborau spre centrul insulei. Vegetația avea un aspect ciudat, amintind de un parc de vânătoare kzin: pete roz și portocalii amestecate cu biosfera terestră, de import. De altfel, formele de viață kzine erau un aspect comun pe tot cuprinsul canionului.
Turiștii kzini erau aproape la fel de numeroși ca și cei umani. Masculii semănau cu niște feline mari, portocalii, care se deplasau pe labele din spate… dar nu tot timpul. Urechile lor străluceau ca niște umbrele de soare chinezești, cozile roz erau lipsite de păr, iar picioarele drepte și mâinile robuste trădau faptul că erau fabricanți de unelte. Aveau apraope doi metri și jumătate înălțime și, deși evitau cu scrupulozitate turiștii umani, degetele lor negre se prelungeau în gheare dacă vreunul dintre aceștia trecea prea aproape. Poate din reflex.
Odată, Louis se întrebase ce impuls îi adusese înapoi pe o lumea care odinioară le aparținuse. Poate că unii aveau strămoși aici, criogenați, dar în viață, în domurile îngropate sub lava insulei. Într-o zi trebuia să cerceteze…
Erau atât de multe lucruri pe care nu le făcuse pe Canyon din cauza electrodependenței sale. Oamenii și kzinii urcau acele stânci prăpăstioase doar pentru plăcerea de a face alpinism în gravitație redusă.
Ei bine, acum avea o ultimă șansă să încerce. Era una dintre cele trei ieșiri posibile. A doua o constituiau ascensoarele, iar cea de-a treia – o cabină de transfer până la Grădinile Lichenilor, pe care nu le văzuse niciodată.
Cartea Inginerii Lumii Inelare poate fi achiziționată de la: