– Am auzit că pădurea asta este bântuită, a spus unul dintre cei cinci tineri care stăteu picotând în jurul focului. De fapt, chiar este, a continuat el cu un zâmbet firav ițindu-se pe buzele sale pline.
Dopul unei sticle de bere a căzut lângă el. Gâlgâitul lichidului s-a amestecat cu tronsnetul focului.
– Acum, vrei să ne prostim ca în filmele ale în care sunt cu toții priviți din umbră și o crimă groaznică s-a petrecut acum nu știu cât timp, după care apare un cadavru sau vreun om transformat în șopârlă asu zombi? Haide, Stefan, nu mă păcălești cu lucrurile astea atât de clișeice, să știi!
Emily Lovec s-a jucat cu vârful unei crengi groase în foc ca să-l ațâțe. Acesta era împrejmuit de câțiva bolovani, iar flăcările dansau pe chipurile lor aproape îngălbenite de băutură și oboseală.
– Și presupun că în filmele alea erau și scene fierbinți de dragoste între personaje, nu-i așa, Emily?
S-a uitat sfidător la ea, dar fata i-a arătat degetul mijlociu și a mai luat o gură zdravănă din sticla de bere.
– Oh, să nu te gândești la asta! Nici într-o mie de ani, ai înțeles?!
– Haide, știi că nu avem nimic de pierdut!…
Un pufnet de exasperare a străpuns aerul.
– Serios?! Mai sunt și alții pe aici, să știți, le-a atras atenția Lucien Meistars, un tânăr cu ochii vii, albaștri, cre nu părea atât de beat precum erau ceilalți. Ce-ai zice dacă ai continua idioata aia de poveste, Stefan? M-ai făcut curios. După ce i-a examinat pe fiecare în parte, Lucien a adăugat: Însă, sper că nu este vreo poveste asemănătoare cu Friday the 13th sau altele asemenea… Nu ar mai avea niciun farmec…
– Stefan e un prost, a intervenit Jessamine, mușcând grăbită dintr-o felie aproape alterată de pizza. Nu-l ascultați, a spus ea, după care s-a aplecat să-l sărute pe prietenul ei, Eliot, un tânăr despre care nu ai fi crezut că va avea vreodată norocul să aibă o iubită atât de frumoasă ca Jessamine.
Stefan Venandi și-a arcuit o sprânceană.
– O, sunt prost, fraiero? Atunci o să-ți spun povestea pe care o știu și sper că ți-ai adus lenjerie intimă suplimentară.
Ea și-a dat ochii peste cap.
– Vezi să nu!
S-a făcut liniște, semn că Stefan trebuia să înceapă mica istorisire. Până și el era surprins de privirile interesate și de întrebările încă nerostite care pluteau în aer, pe care le simțea răsfrângându-se din plin asupra sa. Și-a întins picioarele goale lângă foc și a scotocit după o lanternă în buzunar. A aprins-o, iar lumina ei slabă i-a făcut ochii verzi să strălucească.
– Pe bune? a întrebat din nou Jessamine, desfăcându-și părul într-o cascadă de smoală. La ce mama dracu’ mai aprinzi aia dacă avem focul ăsta mare?
El s-a strâmbat.
– Pentru a ne introduce în atmosferă, desigur. Zău, Jassemine, tu nu ai fost niciodată la petreceri din astea sau nu ai văzut filme?! Credeam că ai ieșit deja din peșteră, dar se pare că m-am înșelat…
S-au auzit câteva chicoteli înfundate, apoi el a început:
– Nu știu dacă este adevărat…
– Bineînțeles că nu e adevărat, l-a întrerupt Emily.
– În fine, am auzit și eu niște povești. Am căutat și pe internet și, surprinzător, nu am găsit nimic. Acest fapt mi-a stârnit și mai tare interesul și mi-a adus o serie de întrebări în minte, căci doar astăzi găsești absolut orice dorești pe internet. Se spune că pădurea asta despre care vreau să vă vorbesc a servit ca loc de îndeplinire a unor ritualuri sacre cu sute de ani în urmă. DAR State Forest, Massachusetts. Dacă am fi trăit în acest loc, probabil că am fi cunoscut deja anumite legende. Tocmai pentru că mi se par a fi niște povești demne de luat în seamă, aș vrea să întrebăm și localnicii, să vedem ce părere au și ei despre asta.
– Nu știam că ești atât de pasionat de legende și mituri care datează de sute de ani, i-a spus Lucien sceptic.
– Sincer, nici eu. Însă trebuie să ascultați. După cum spuneam, în pădure au avut loc anumite ritualuri sau sacrificii, cum vreți să le spuneți. La început, zeii se războiau pe Pământ pentru dominație, iar sângele nevinovaților le dădea putere. Ciudat este faptul că nu oamenii își sacrificau semenii pentru a le oferi inimile drept ofrandă zeilor, ci spiritele ielelor și ale silfidelor vărsau sânge uman pe aceste meleaguri. Acestea din urmă le erau subordonate zeilor și aveau grijă să nu le stârnească mânia. În plus, se spune că zeii le vorbeau în mod direct spiritelor, vocile lor străbătând mințile acestora la nivel telepatic, chemându-le adeseori pentru a răspunde nevoii lor de hrană.
Cartea Învierea poate fi achiziționată de la: