Germania are o îndelungată tradiție în ceea ce privește spionajul politic. În timpul Revoluției din 1848, regele Ludovic I al Bavariei a încuviințat supravegherea opozanților în berăriile locale. În 1871, când s-a proclamat Imperiul German, Prusia, căreia îi revenea 60% din teritoriul german, avea deja propria poliție politic, cunoscută sub denumirea de Albeteilung V (Departamentul V), condusă de Wilhelm Stieber, care se născuse în 3 mai 1818 la Merseburg, în Saxonia, și provenea dintr-o familie din clasa de mijloc. De profesie jurist, el s-a alăturat poliției și a devenit cunoscut drept „șeful spionilor” lui Bismark, jucând un rol esențial în activitatea serviciilor de informații germane din țară și străinătate. Stieber a elaborat următoarele instrucțiuni pentru agenți:
Agentul este obligat să țină o întreprindere la alegerea sa atâta vreme cât aceasta se prezintă în exterior în acord cu cerințele comerciale sau de altă natură ale țării în care este angajat… Se înțelege că este necesar ca agenții noștri să inspire încredere cercurilor în mijlocul cărora activează și să susțină acea încredere prin afișarea unui mod de existență burghez obișnuit.
În memoriile sale, care abundă de exagerări și de afirmații controversate, Stieber relatează că, în timp ce se afla în misiune la Londra, a izbutit cumva să intre prin înșelăciune în casa lui Karl Marx, aflat pe vremea aceea în exil în Anglia, și să fure liste cu membrii Ligii Comuniștilor. Obiectivul principal al poliției politice prusace în interiorul Germaniei era să supravegheze partidele și indivizii ostili guvernului, în special membrii stângii comuniste.
În 1918, complexa rețea de spionaj organizată de Stieber în străinătate s-a prăbușit, dar noul guvern al Republicii de la Wimar a hotărât să păstreze poliția politică. În Prusia a fost redenumită Abteilung I A, iar mai târziu Abteilung I. În 1928, ministrul de interne prusac a stabilit că Abteilung I A avea misiunea de a urmări, preveni și pune sub acuzare toate infracțiunile de natură politică. În 1930 avea în jur de 1000 de angajați care lucrau în cele patruzeci și patru de unități administrative (Kreise, cercuri, în limba germană – n. red.) ale Prusiei. Majoritatea ofițerilor proveneau din serviciul de investigații criminale al poliției.
Erau monitorizate acțiunile comuniștilor, dar și supravegheată îndeaproape activitatea Partidului Nazist. De altfel, înainte de 1933, poliția politică prusacă le-a intentat membrilor Partidului Nazist 40000 de procese. Cuvântările și scrierile tuturor fruntașilor naziști erau constant monitorizate. Un inspector dedicat partidelor extremiste de dreapta a fost înființat odată cu proliferarea acestor organizații în timpul Republicii de la Weimar.
Numirea lui Franz von Papen în funcția de cancelar în 20 iulie 1932 a schimbat modul în care poliția politică prusacă se ocupa de „dușmanii statului”. Acțiunile împotriva comuniștilor au devenit principalul obiectiv. Fruntașul nazist Hermann Goring a preluat comanda asupra tuturor forțelor polițienești prusace, care numărau 50000 de oameni, incluzând și departamentul poliției politice. Goring a înființat imediat un departament special însărcinat cu lupta împotriva comunismului. Au fost destituiți 11 șefi de poliție, pe motiv că aveau simpatii democratice.
Măsurile se încadrau perfect în obiectivul mai larg al naziștilor de a prelua controlul asupra tuturor serviciilor de securitate. Cele patru personaje-cheie implicate în acțiune au fost Herman Goring și Rudolf Diels în Prusia, respectiv Heinrich Himmler și Reinhard Heydrich în Bavaria. Gestapoul a luat ființă în mare parte datorită eforturilor acestor patru indivizi. În final, Himmler și Heydrich aveau să controleze nu doar Gestapoul, ci întreg sistemul polițienesc al Germaniei naziste, dar triumful lor nu a fost nicidecum cert.
Hermann Goring, născut în 12 ianuarie 1893 la Rosenheim, în Bavaria, provenea dintr-o familie ce aparținea în mod clar clasei mijlocii de sus. Tatăl său, Heinrich, fusese prieten apropiat al cancelarului Otto von Bismark, în timp ce servea ca ofițer de marină în armata germană. O carieră militară îl aștepta și pe tânărul Hermann, doar că aceasta era un adolescent îndărătnic, încăpățânat și dificil. A fost eliminat din școală după câteva dispute violente cu profesorii săi. Tatăl lui sa gândit că disciplina din armată ar putea să-l îmblânzească. A urmat o școală de cadeți în Karlsruhe, iar apoi a intrat la școala militară din Berlin. În octombrie 1914, Goring s-a alăturat nou-înființatului Fliegertruppen (Corpul de aviație german), devenind un neînfricat pilot al prestigioasei „Escadre aeriene nr. 1”, condusă de legendarul „Baron Roșu”, Freiherr von Richthofen. Disponibilitatea lui Goring de a efectua misiuni de luptă periculoase i-a adus o serie de medalii, printre care Crucea de Fier, Clasa Întâi, și Pour le Merite (Blauer Max/Max cel Albastru), cea mai înaltă distincție pentru fapte de vitejie. La sfârșitul Primului Război Mondial, Goring s-a reîntors la Munchen, dar i-a fost greu să-și găsească o slujbă. După ce l-a văzut pe Adolf Hitler ținând un discurs într-o berărie în toamna lui 1922, s-a înscris în Partidul Nazist.
Cartea Gestapo. Mit și realitate despre poliția secretă a lui Hitler poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 749 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064004053
ISBN-13: 9786064004055
Goodreads: 52860034
Author(s):Publisher:
Published: //
The Gestapo was Hitler's secret police force. Popularly depicted as a central part of an all-powerful "'Big Brother" Nazi totalitarian police state, its primary aim was to hunt down "the enemies of the people." Drawing on a detailed examination of previously unpublished Gestapo case files, this book relates the fascinating, vivid, and disturbing stories of a cross-section of ordinary and extraordinary people who opposed the Nazi regime. It also tells the equally disturbing stories of their friends, neighbors, and sometimes relatives drawn into the Gestapo's web of intrigue, either as informers or as staff. The book reveals, too, the cold-blooded and efficient methods of the Gestapo officers. This book argues that while it lacked the manpower and resources to spy on everyone, ultimately relying on tip-offs from the general public, the Gestapo was still a strong instrument of Nazi terror. It ruthlessly and efficiently targeted its officers against clearly defined political and racial "enemies of the people."
Fragmentul zilei – 30 august 2019: Gestapo. Mit și realitate despre poliția secretă a lui Hitler – Frank McDonough