„Templele din Egipt, chiar din perioadele cele mai timpurii, au fost construite după imaginea pământului, așa cum și-au imaginat-o constructorii. Pentru ei pământul era un fel de lespede întinsă, mai mult alungită decât largă, și cerul – un tavan, sau o boltă, susținut de patru stâlpi mari. Pavajul reprezintă pământul; cele patru unghiuri țineau de piloni; tavanul – cel mai adesea întins, deși uneori curbat – corespundea cerului. Din pavaj creștea vegetație, iar plantele de apă ieșeau din apă, în timp ce tavanul, pictat în albastru închis, era presărat cu stele în cinci colțuri. Uneori soarele și luna erau văzuți plutind în oceanul ceresc, însoțiți de constelații, de luni și de zile. Acolo se afla un locaș sfânt retras, mic și obscur, la care se ajungea printr-o succesiune de curți și holuri străjuite de coloane, toate aranjate pe o axă centrală în așa fel încât să arate înspre răsărit. Înaintea porților exterioare se aflau obeliscurile și aleile cu statui. Astfel arătatu mormintele vechilor religii solare, orientate în așa fel încât, o dată pe an, razele soarelui ce răsărea sau ale vreunei stele strălucitoare care salută sosirea lui, să se strecoare în jos, prin centru, și să lumineze altarul.”
Constructorii. O cercetare a Istoriei și filozofiei Masoneriei. – Joseph Fort Newton