Cu mult timp înainte să se fi aflat că el însuși era tatăl a doi copii făcuți cu femei diferite, una din Drimoleague și cealaltă din Clonakilty, părintele James Monroe stătea în altarul bisericii Our Lady, Star of the Sea, în parohia Goleen, West Cork, și o proclama pe mama mea drept târfă.
Familia stătea laolaltă în a doua strană, bunicul meu spre culoar, lustruind cu batista placa de bronz gravată în memoria părinților săi, fixată pe spătarul de lemn din spatele lui. Purta costumul de duminică, atent călcat de bunica mea cu o noapte în urmă. Aceasta își răsucise rozariul în jurul degetelor strâmbe și murmura încet, până când el își puse mâna peste a ei și îi ordonă să stea nemișcată. Cei șase unchi ai mei, cu părul lucind de lac cu miros de trandafiri, stăteau lângă ea, așezați în ordine crescătoare, după vârstă și prostie. Fiecare dintre ei era cu doi centimetri și jumătate mai scund decât celălalt, iar diferența se vedea din spate. Băieții se străduiseră din răsputeri să stea treji în dimineața aceea. Cu o seară în urmă, fusese o petrecere dansantă în Skull și ei veniseră acasă beți criță, dormind doar câteva ore înainte să fie treziți de tatăl lor pentru a merge la slujbă.
În capătul rândului, sub o sculptură de lemn a celei de-a zecea opriri pe drumul crucii, stătea mama mea, cu stomacul încordat de teroare din cauza a ceea ce urma să se întâmple. Abia îndrăznea să ridice privirea.
Slujba începuse ca de obicei, mi-a povestit ea, cu prezentarea plictisitoare a riturilor introductive ale preotului și congregația care cânta fals Kyrie.
William Finney, un vecin de-al mamei mele din Ballydevlin, și-a croit drum prin decorul pompos al amvonului pentru prima și a doua citire liturgică, dregându-și glasul la microfon înainte să pronunțe fiecare cuvânt cu așa o intensitate dramatică, încât ar fi putut la fel de bine să evolueze pe scena Teatrului Abbey. Părintele Monroe, transpirând vizibil sub greutatea veșmintelor sale și din cauza intensității mâniei, a început cu Aclamația și Evanghelia înainte să îi invite pe toți să se așeze. Trei băieți de altar s-au așezat îmbujorați pe banca lor laterală, făcând schimb de priviri entuziasmate. Asta poate pentru că citiseră deja notițele preotului chiar din sacristie sau îl auziseră repetând vorbele în timp ce își trecea sutana peste cap. Sau poate că știau deja de câtă cruzime era capabil bărbatul și erau fericiți că de data asta măcar nu era îndreptată către ei.
– Eu și familia mea facem cu toții parte din comunitatea Goleen. Cel puțin, asta se crede de când au început să se țină evidențele, începu el, privind spre cele o sută cincizeci de capete ridicate și unul singur aplecat. Am auzit un zvon teribil cum că stră-străbunicul meu avea rude în Bantry, dar nu am văzut niciodată vreo dovadă care să susțină așa ceva. Un râs apreciativ din partea congregației se făcu auzit; în fond, puțin bigotism local nu a rănit niciodată pe nimeni. Mama mea, continuă el, o femeie de treabă, a iubit această parohie. S-a dus în mormânt fără să se îndepărteze vreodată de West Cork mai mult de câțiva kilometri și nu a regretat asta nicio secundă. „Aici locuiesc oameni buni“, îmi zicea ea mereu. „Oameni buni, cinstiți, catolici.“ Și, știți ce, nu am avut niciodată motive să mă îndoiesc de spusele ei. Până astăzi.
În biserică, vorbele lui au reverberat.
– Până astăzi, repetă încet părintele Monroe, dând din cap cu o expresie de amărăciune. Catherine Goggin este prezentă în această dimineață?
El se uită în jur de parcă nu ar fi avut nici cea mai vagă idee unde ar putea-o găsi, chiar dacă în ultimii șaisprezece ani ea s-a așezat în aceeași strană în fiecare duminică dimineață. Într-o clipă, capetele fiecărui bărbat, femeie și copil prezent se întoarseră în direcția ei. Fiecare cap, cu excepția bunicului meu și a celor șase unchi, care se uitau ferm înainte, și a bunicii mele, care își cobora capul, în timp ce mama mea și-l ridica rușinată.
– Catherine Goggin, iată-te! spuse preotul, zâmbindu-i și chemând-o în față. Vino aici sus, la mine, ca o fată bună!
Mama mea se ridică încet și înaintă spre altar, un loc unde nu mai ajunsese până atunci decât pentru a lua Comuniunea. Chipul ei nu era stacojiu, îmi va fi povestit ea cu ani mai târziu, ci palid. În acea zi era o atmosferă încinsă în biserică, atât din cauza verii toride, cât și a respirației enoriașilor entuziasmați, iar ea se simțea nesigură pe picioare, speriată că ar fi putut să leșine și să rămână pe podeaua de marmură, să se veștejească și să putrezească, servind drept exemplu pentru alte fete de vârsta ei. Ea privi emoționată spre părintele Monroe, întâlnindu-i ochii ranchiunoși pentru o clipă, înainte să întoarcă privirea.
– De parcă untul nu s-ar topi, spuse părintele Monroe privind spre turma sa și zâmbind pe jumătate. Câți ani ai acum, Catherine? întrebă el.
– Șaisprezece, părinte, spuse mama mea.
– Vorbește mai tare, să te audă și oamenii buni din spatele bisericii!
– Șaisprezece, părinte.
– Șaisprezece. Acum ridică-ți ochii și privește-ți vecinii! Mama și tatăl tău, care au dus o viață decentă, creștină și care și-au mulțumit părinții la rândul lor. Privește-ți frații, despre care știm cu toții că sunt tineri buni și voinici, muncitori, harnici, care nu au dus nicio fată pe calea greșită. Îi vezi, Catherine Goggin?
– Da, părinte.
– Dacă trebuie să spun încă o dată să vorbești mai tare, o să-ți trag o palmă peste altarul ăsta și niciun suflet din biserica asta nu o să mă condamne.
– Da, părinte! repetă ea, mai tare de astă dată.
Cartea Furiile inimii poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,5 rating based on 177.680 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786060061977
Goodreads: 53046003
Author(s):Publisher:
Published: //
Cyril Avery is not a real Avery or at least that’s what his adoptive parents tell him. And he never will be. But if he isn’t a real Avery, then who is he?
Born out of wedlock to a teenage girl cast out from her rural Irish community and adopted by a well-to-do if eccentric Dublin couple via the intervention of a hunchbacked Redemptorist nun, Cyril is adrift in the world, anchored only tenuously by his heartfelt friendship with the infinitely more glamourous and dangerous Julian Woodbead.
At the mercy of fortune and coincidence, he will spend a lifetime coming to know himself and where he came from – and over his three score years and ten, will struggle to discover an identity, a home, a country and much more.
In this, Boyne's most transcendent work to date, we are shown the story of Ireland from the 1940s to today through the eyes of one ordinary man. The Heart's Invisible Furies is a novel to make you laugh and cry while reminding us all of the redemptive power of the human spirit.