E frig, ninge ca-n povești, dar nu și în povestea ei. O ea, ruptă din mine, pierdută la marginea așteptării. Cu ochii goi și încețoșați ca niște pânze de păianjen, rătăcite pe rafturile trecutului, așteaptă o nouă zi, căci astăzi este un dureros prezent acumulat de timp fără de voie.
Și nu știe încotro s-o ia, ce să facă, cum să-și vorbească! Sunt atât de aproape, dar valul tăcerii le-a dus dincolo de maturitate, acolo unde goana vieții le-a acaparat. Zile, săptămâni, luni, ani a încălzit tot de ce s-a putut agăța, îmbrăcată în speranță și cu gândul la un mâine. Căci, pentru ea, mâine avea să găsească ce căuta, avea să meargă la jobul preferat, avea să-și plimbe sufletul ciuruit de promisiuni, avea să-și bea cafeaua în locul iubit, avea să-și viziteze părinții, avea să termine tabloul de pictat, avea să-și găsească fericirea, tot mâine avea de gând să-și trăiască viața așa cum visa! Acest mâine i-a despicat sufletul în bucăți, lăsând-o goală ca o casă căreia i-a murit stăpânul! Galopând către vise, oameni și acel – când îmi voi atinge scopurile, voi fi fericită – este iluzia care a purtat-o prin viață fără nicio destinație. A prins-o în dansul lui „de mâine” ca la un moment dat să o arunce în ghearele nepăsării. Și așa, cu sufletul bandajat și pustiu, cu ambele picioare sau șchiopătând, a ajuns lipsită de viață la ușa depresiei. Și aici parcă nu mai avea vise, dorințe, suflet… Era încâlcită în nedumerire și ziua de apoi, între fericire și tristețe, între a face și a sta, între a iubi și a renunța. O durea, dar trupul înfășurat de amorțeala anilor ce au trecut s-a înrădăcinat atât de puternic, încât oricât s-ar fi zbătut, se adâncea tot mai mult.
Voia să strige, să caute ajutor, dar zâmbetul ștrengar cu care-și acoperea rănile îi aducea iar un „mâine”. Și nu o mai bucurau casa, mașina, afacerile, oamenii, hainele, banii, vacanțele… nimic din ce avea nu mai era al ei, nici ea. Un trup fugar printr-o lume statică.
Uneori râdea zgomotos, alteori plângea. Cuprinsă de stări și teamă, într-o zi de poveste decorată de fulgi și lemne ce-și pierdeau existența în șemineu, a deschis o carte… O carte despre trăiri,
vise, dezamăgiri, fericire, iluzie și aș mai continua… dar te las cu „Bună, ce faci?” să te scufunzi prin tine ca la final să te regăsești…
Știu că ai atâtea să-mi spui, că stau ca un nod în gât care te sufocă și te deprimă… Înțeleg ce simți, ce ești sau ce ai vrea să fii. Poate acum ești cel mai fericit om din lume sau pur și simplu un norocos rătăcit sau urli de durere. Poate te întrebi de ce eu ori strângi țărână între degete și blestemi universul sau poate admiri frumusețea unui nou răsărit. Orice ai face, în oricare situație te-am prins acum, să știi că viața este uimitor de frumoasă și al naibii de schimbătoare. E firesc să fim purtați în brațele fericirii, apoi să fim aruncați pe culmile tristeții și pe aripile suferinței, ca mai apoi să ne readucă în locul meritat.
Te-ai întrebat vreodată dacă totul ar fi perfect, cum am ști ce înseamnă imperfecțiunea? Sau invers?
Cum am aprecia iubirea dacă nu am cunoaște dezamăgirea?
Cum am prețui succesul dacă nu am avea habar de eșec?
Cum?
Ești bine?
Ce faci?
Te îndemn să-mi vorbești. Să-mi spui tot ce simți, că ești un om fericit, trist sau nu ai stare. Ia o foaie și scrie-mi tot ce s-a adunat de-a lungul timpului în mintea și în sufletul tău. Tot ce nu-ți dă pace sau ce te face fericit. Ce fel de persoană ești tu și cei din jurul tău? Fă-o acum. Înainte de asta, vreau să-ți scriu și eu ceva. Că așa e frumos, să oferi, apoi să primești. Ești o persoană minunată!
Ai cel mai frumos zâmbet și cele mai minunate calități din lume.
Ești un om puternic, iar lecțiile prin care treci acum sau cele care te așteaptă sunt doar pentru a te direcționa pe drumul cel bun. Ai nevoie de ele tu sau oamenii din jurul tău. Uneori le merităm,
alteori suntem jertfele societății. În orice situație te-ai afla, caută partea bună și pozitivă a lucrurilor. De multe ori m-am întrebat de ce tocmai eu, cu insistență și cu multe răspunsuri greșite pe care mi le ofeream singură, ca peste un timp să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru cum s-au aranjat lucrurile. Deoarece acum sunt mult mai bine, am mult mai mult… Și toate pentru că am continuat să iubesc viața, să-mi urmăresc visele, să cred în mine. Este ciudat, dar totul depinde de tine. Că ai puțini bani în buzunar sau mai mulți, că ești cu chipul senin sau încruntat, că plângi sau râzi în hohote fără să te oprești… Tu ești propria-ți minune! Tu poți tot. Și în acest moment oferă-ți timp și scrie-mi.
Ce faci? Ești bine?
Cartea Bună, ce faci? poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 6 noiembrie 2019: Bună, ce faci? – Olguța Buță