Mașina era una fără însemne, un sedan oarecare, de fabricație americană, vechi de câțiva ani. Însă o deconspirau flancul negru al anvelopelor și cei trei bărbați dinăuntru. Cei doi de pe locurile din față purtau uniforme albastre. Cel din spate era mare cât o casă și era îmbrăcat în costum. Pe trotuar erau doi băieți de culoare, unul cu piciorul sprijinit de un skateboard portocaliu și zgâriat rău de tot; celălalt, cu placă de culoarea limetei sub braț. Cei doi puști au văzut mașina intrând în parcarea Complexului Estelle Barga, după care s-au uitat unul la celălalt.
Un puști a spus:
– Gaborii!
Celălalt a spus:
– Nu zău!
Au tulit-o fără alte deliberări, împingându-se cu piciorul liber în asfalt. Regula era una foarte simplă: când gaborii apar, e timpul ca tu să dispari. Părinții îi învățaseră că viețile oamenilor de culoare contează, însă nu neapărat și din punctul de vedere al gaborilor. Pe terenul de baseball, spectatorii începuseră să ovaționeze și să bată ritmic din palme când echipei Dragonii Aurii, din Flinty City, i-a venit rândul să lovească, la finalul reprizei a noua.
Cei doi băieți nici nu s-au uitat înapoi.
Declarația domnului Jonathan Ritz (10 iulie, 9:30 p.m., înregistrată de domnul detectiv Raph Anderson).
Det. Anderson: Știu că sunteți tulburat, domnule Ritz, este perfect normal să fiți, dar trebuie să aflu ce ați văzut mai devreme.
Ritz: N-o să-mi iasă din cap. Niciodată. Cred că mi-ar face bine o pastilă. Poate un Valium. Nu folosesc așa ceva, dar sunt sigur că m-aș simți mai bine dacă aș lua un calmant acum. Încă mia am inima în gât. Anunțați-i pe criminaliști că, dacă o să găsească vomă la locul crimei, și sunt convins că o să găsească, este a mea. Și nu-mi e deloc rușine. Oricine ar fi dat la boboci dacă ar fi văzut ce-am văzut eu.
Det. Anderson: Sunt convins că vă va prescrie un doctor ceva ca să vă calmați după ce vom termina aici. Cred că voi putea să aranjez ceva în sensul ăsta. Numai că acum vreau să aveți mintea limpede. Mă înțelegeți, da?
Ritz: Da. Desigur.
Det Anderson: Povestiți-mi absolut tot ce ați văzut și nu vă mia cer nimic altceva. Puteți să faceți asta, domnule?
Ritz: Da, pot. Am ieșit să-l plimb pe Dave pe la șase. Era plimbarea de seară. Dave este cățelul nostru, din rasa beagle. Ia cina la cinci. Eu și cu soția mea cinăm la cinci și jumătate. În jur de șase, Dave este pregătit să-și rezolve treburile – adică Treaba Mică și Treaba Mare. Eul îl scot la plimbare, iar Sandy, nevastă-mea, spală vasele. Noi doi suntem de părere că o diviziune corectă a muncii este extrem de importantă în orice căsnicie, mai ales după ce ți-au crescut copii și au plecat de acasă. Bat câmpii, nu-i așa?
Det. Anderson: Nu-i nimic, domnule Ritz. Vă rog, povestiți-mi în felul dumneavoastră cum a fost.
Ritz: Nu, te rog să-mi zici Jon. Nu suport să mi se spuna „domnule Ritz”. Mi se pare că sună ca atunci când mesteci un biscuit din ăla uscat și fără gust. Așa-mi spuneau copiii la școală: Ritz-Biscuit.
Det. Anderson: Bine. Deci plimbați câinele…
Ritz: Așa. Și, la un moment dat, a luat urma unui miros – presupun că era mirosul morții – și eu a trebuit să țin lesa cu amândouă mâinile, cu toate că Dave e un câine de talie mică. Voia să ajungă la sursa mirosului ăluia. La…
Det. Anderson: O clipă, hai să ne întoarcem puțin. Spuneți că ați plecat de la locuința dumneavoastră de la adresa Mulberry Avenue, numărul 249, la ora șase…
Ritz: Poate nițel mai devreme. Dave și cu mine am luat-o în jos, până la prăvălia lui Gerald, băcănia aia de la colț, unde se vând doar alimentele-alea de fițe; după aia am urcat pe Barnum Street și după aia am intrat în Parcul Figgis. Îl știți, nu? Puștii îi zic Parcul Sifilis. Își imaginează că adulții nu-i ascultă, dar se cam înșală.
Det. Anderson: Pe aici vă plimbați în mod obișnuit seara?
Ritz: O, nu neapărat. Câteodată mai schimbăm traseul ca să nu ne plictisim. Numai că ajungem mereu în parc, pentru că acolo are Dave ce să miroasă. Acolo e și o parcare, dar la ora aia e goală. Numai să nu fie vreun meci de tenis între băieții de la liceu. În seara asta n-a fost niciun meci, că plouase mai devreme și terenurile sunt cu argilă. În parcare nu era decât o dubiță albă.
Det. Anderson: O dubă de marfă?
Ritz: Da. Fără geamuri și doar cu uși duble în spate. Genul ăla de dubiță pe care-l folosesc firmele mici ca să-și care produsele. S-ar putea să fi fost un Ford Ecoline, da’ nu bag mâna-n foc.
Det. Anderson: Avea pe ea vreun nume de firmă? Cum ar fi „Aer Condiționat de la Sam” sau „Termopane de la Bob”? Ceva?
Ritz: Nu, țțț! Nimicuța. Da’ pot să-ți zic că era murdară. Nespălată cam de multă vreme. Și avea roțile pline cu noroi, probabil de la ploaie. Dave i-a mirosit cauciucurile și după aia ne-am dus pe o potecă cu pietriș, printre pomi. După vreo patru sute de metri, sau cam așa ceva, Dave a început să latre ca dementul și s-a năpustit în tufele de pe dreapta. Luase urma mirosului, înțelegi? Mai să-mi smulgă lesa din mână. Am încercat să-l trag, da’ n-a vrut să vină înapoi, doar s-a trântit pe burtă și a început să sape în pământ. Și nu se mai oprea din lătrat. Așa că am blocat lesa – am una din alea retractabile, foarte bune – și m-am dus după el. Nu prea mai are treabă cu veverițele ca pe vremea când era cățeluș, da’ am crezut că luase urma vreunui raton. Am vrut să-l fac să se întoarcă la mine, indiferent dacă voia sau nu, că toți câinii trebuie să știe cine-i șeful, și chiar atunci am văzut primii stropi de sânge. Pe o frunză de mesteacăn, cam la nivelul pieptului, adică la un metru și cincizeci deasupra solului. Sau cam așa ceva. Mai încolo era altă picătură pe altă frunză și după aia o grămadă de sânge împroșcat pe niște tufe. Sânge proaspăt. Nu apucase să se usuce. Dave n-a băgat în seamă tufa aia, da’ tot a vrut să meargă mai departe. Încă ceva, înainte șă uit! Cam tot atunci am auzit că pornește un motor undeva, în spate. Poate nu mi-ar fi atras atenția, da’ bârâia cam tare, probabil că i se defectase amortizorul de zgomot. Huruia, horcăia… înțelegi ce vreau să zic?
Cartea Străinul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 333.961 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064306319
ISBN-13: 9786064306319
Goodreads: 48737524
Author(s):Publisher: Nemira
Published: 11/8/2019
O crimă oribilă. O investigație încâlcită.
Cadavrul unui băiețel de 11 ani e găsit într-un parc. Martorii oculari și probele îl indică, fără urmă de îndoială, drept autorul crimei pe unul dintre cei mai îndrăgiți cetățeni ai orașului Flint. Terry Maitland este antrenor de baseball, profesor de engleză, soț și tată a două fete. Detectivul Ralph Anderson îl arestează imediat, iar cazul pare rezolvat.
Însă apar detalii noi, care cresc suspansul și tensiunea în întreaga comunitate. Terry Maitland pare un tip drăguț, dar dacă asta e numai o mască? Răspunsurile vor șoca cititorii, oricât de obișnuiți ar fi deja cu poveștile tulburătoare imaginate de maestrul Stephen King.
Fragmentul zilei – 27 noiembrie 2019: Străinul – Stephen King