„În vară, Sinan și cei patru ucenici ai săi începură lucrul la cea mai îndrăzneață înfăptuire a lor: Süleymaniye. Moscheea pe care sultanul îi însărcinase s-o ridice pentru el avea să-i preamărească pe vecie numele. Cu mult înainte de-a se hotărî unde să așeze piatra de temelie, Sinan îi puse pe măcelari să aducă mai multe vaci și oi tăiate și jupuite. Acestea fură atârnate de cârlige și lăsate să putrezească în mai multe locuri. În fiecare zi, Sinan cerceta carnea. Dacă se strica mai repede însemna că acolo era mai multă umezeală. Fiindcă umezeala măcina clădirile așa cum moliile găureau hainele, se ferea de astfel de locuri. Alese unul unde aerul era uscat și pământul destul de solid să reziste la cutremure. Așezată pe o colină, moscheea, ca și sultanul de la care își luase numele, avea să vegheze asupra întregului oraș.
Toate materialele erau alese cu grijă. Plumbul și fierul fuseseră aduse din Serbia și Bosnia, lemnul – de la Varna. Marmura era din țările arabe, din locul unde se înălțase odată palatul regelui Solomon, fețele ei netede oglindind încă frumusețea reginei din Saba. O coloană uriașă era din Baalbek, Orașul Soarelui. Șaptesprezece stâlpi de sprijin fuseseră luați din hipodrom, tulburând stafia mânioasă a împărătesei Teodora.”
Cartea Ucenicul arhitectului poate fi achiziționată de la: