O viață de lux pe o insulă paradiziacă ar trebui să mulțumească pe oricine. Însă Allan Karlsson nu a fost niciodată un oarecare și, de-a lungul celor 101 ani ai săi, nu avusese niciodată de gând să devină un astfel de om.
Într-o perioadă, era mulțumit și doar să stea liniștit într-un șezlong sub o umbrelă de soare și să-i i se servească la comandă băuturi în diverse culori. În special când îi ședea alături cel mai bun și, de altfel, singurul prieten al lui, incurabilul mic borfaș Julius Jonsson.
În curând însă, bătrânul Juluis, împreună cu și mai bătrânul Allan, s-au plictisit să nu facă nimic altceva decât să cheltuie puțin câte puțin din milioanele din valiza pe care, din întâmplare, o aduseseră cu ei din Suedia.
Nu că ar fi fost ceva rău să cheltui. Dar totul devenise atât de monoton! Julius a propus să închirieze un iaht lung de 45 de metri, cu tot cu echipaj, astfel încât el și Allan să poată ședea pe punte, fiecare cu undița lui. Ar fi fost o pauză bine-venită dacă le-ar fi plăcut pescuitul. Sau măcar să mănânce pește. Plimbările cu iahtul nu însemnau nimic altceva decât că cei doi prieteni făceau pe punte același lucru pe care învățaseră deja să-l facă pe uscat. Adică nimic.
Allan a avut grijă să-l aducă pe Harry Belafonte cu avionul din SUA, astfel încât acesta să cânte trei melodii la ziua de naștere a lui Julius – apropo de prea mulți bani și prea puține de făcut. Harry a rămas și la masă, deși nu fusese plătit pentru asta. În concluzie, au avut o seară întreagă care nu s-a încadrat în tiparul obișnuit.
Allan a motivat alegerea lui Belafonte spunând că Julius avea o slăbiciune pentru muzica nouă, tinerească. Julius a apreciat gestul, fără să adauge că artistul în cauză nu mai era tânăr de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, în comparație cu Allan, era încă un copil.
Chiar dacă vizita vedetei internaționale la Bali nu fusese decât o picătură de culoare în cotidianul cenușiu, aceasta avea să-i influențeze mult timp pe Allan și Julius. Nu pentru cum a cântat Belafonte sau pentru ce a zis. Ci datorită obiectului pe care l-a avut cu el și cu care s-a îndeletnicit în timpul micului dejun înainte să plece acasă. Era un fel de aparat. O placă neagră cu un măr mușcat pe o parte și cu un ecran pe partea cealaltă și care se lumina de câte ori apăsai pe ea. Harry apăsa și apăsa. Și mai mormăia din când în când. Sau chicotea. Și apoi iar mormăia. Allan nu a fost niciodată o persoană curioasă, dar avea și el niște limite.
– Acum, nu e treaba mea să mă bag în viața privată a tânărului domn Belafonte, dar îndrăznesc totuși să întreb ce tot faceți acolo? Se petrece ceva în chestia asta.. da, în chestia asta?
Harry Belafonte a înțeles că Allan nu mai văzuse o tabletă până atunci și a făcut încântat o demonstrație. Placa putea să arate ce se întâmpla în lume, ce se întâmplase deja și ce avea să se întâmple în viitorul apropiat. În funcție de unde apăsai, apăreau tot felul de poze și filme, la care te puteai aștepta. Și altele, la care nu te așteptai. Dacă apăsai pe anumite taste, se auzea muzică. Sau începea cineva să vorbească. Fără îndoială că era o ea. Siri.
După micul dejun și după demonstrație, domnul Belafonte a luat mica lui valiză, placa cea neagră și pe el însuși și a plecat la aeroport pentru călătoria spre casă. Allan, Julius și directorul hotelului i-au făcut cu mâna în semn de rămas-bun. Abia a dispărut taxiul artistului la orizont, că Allan s-a și adresat directorului să-i facă rost de o tabletă de același fel cu cea a lui Harry Belafonte. Conținutul variat îl distrase pe bătrânul de 100 de ani, fapt pe care nu putea să-l afirme despre alte lucruri, în general.
Directorul hotelului tocmai se întorsese de la o conferință despre serviciile hoteliere din Jakarta, unde învățase că sarcina principală a personalului era nu să presteze, ci să suprapresteze. Ca să nu mai punem la socoteală că domnii Karlsson și Jonsson erau unii dintre cei mai buni clienți din istoria turismului din Bali. Nu era de mirare că directorul pregătise deja tableta pentru Karlsson. Și, în plus, un telefon mobil. Ca bonus.
Allan nu a vrut să pară nerecunoscător și n-a spus nimic despre faptul că n-avea deloc nevoie de telefon, fiindcă toți pe care ar fi vrut să-i sune erau morți de cincizeci și mai bine de ani. În afară de Julius, bineînțeles, care, la rândul lui, nu avea la ce să răspundă. Deși lucrul ăsta se putea aranja.
– Uite, ți-l dau ție, îi spuse Allan prietenului său. De fapt, e un cadou pentru mine de la director, dar nu am pe cine să sun în afară de tine, iar tu n-ai avut până acum la ce să răspunzi.
Julius îi mulțumi pentru amabilitate. Și se abținu să mai comenteze că Allan tot nu putea să-l sune pe Julius, dar din motive inverse.
– Ai grijă să nu-l pierzi, spuse Allan. Pare să fie scump. Era mai bine înainte, când telefoanele aveau fir și erau fixate în perete, că măcar știai unde sunt.
Cartea Bărbatul de 101 ani care voia să salveze lumea poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,7 rating based on 19.177 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064006854
ISBN-13: 9786064006851
Goodreads: 52341612
Author(s):Publisher: Editura Trei
Published: //2019
Allan Karlsson se întoarce! E şi mai bătrân, dacă vă puteţi imagina. Şi mult mai amuzant!
Totul începe cu maneta buclucaşă din balonul cu aer cald și cu trei sticle de şampanie. Allan tocmai a împlinit 101 ani şi, împreună cu prietenul său Julius, aşteaptă să înceapă petrecerea, când cineva rupe maneta. Până să-şi dea seama, cei doi prieteni se trezesc că se înalţă tot mai sus, deasupra Oceanului Indian...
Însă când ajungi în înaltul cerului, mai trebuie să şi cobori... aşa că, după ce sunt salvaţi din apele oceanului de o navă nord-coreeană, Allan şi Julius sunt prinşi într-o criză diplomatică internaţională, declanșată de o valiză plină cu uraniu. Toată lumea pare interesată de această valiză – de la Donald Trump şi Kim Jong-un la Vladimir Putin şi Angela Merkel –, iar aventurile se ţin lanţ. Un mesaj guvernamental de maximă importanţă, mâzgălit pe un şerveţel (după nenumărate pahare de votcă cu suc de mere), un caz complicat cu nişte sicrie schimbate, o întâlnire cu un nazist furios, o grămadă de sparanghel de contrabandă...
Fragmentul zilei – 24 ianuarie 2020: Bărbatul de 101 ani care voia să salveze lumea – Jonas Jonasson