Păsărelele ciripeau de zor prin tufișuri.
Povârnișul râpei era năpădit de o puzderie stufoasă de mărăcinișuri și buruieni încâlcite, un loc de vis pentru hrană și cuibărit, nu e de mirare că roiau păsărelele. Florinții lansau triluri cu înfrigurare, inarițele si micuțele silvii ciripeau, iar din când în când răsunau pin-pinc-urile cintezelor. Cinteza face-a ploaie, se gândea Milva, contemplând cerul. Nu era niciun nor. Dar cinteza prevestește întotdeauna ploaia. La urma urmei, n-ar strica o ploicică.
Punctul de observare de vizavi de buza râpei fusese ales bine, oferind mari șanse de vânătoare reușită, mai ales aici, în codrul Brokilon, raiul animalelor. Driadele, stăpâne peste o bună parte a pădurii, vânau destul de rar, iar oamenii se încumetau și mai rar prin locurile astea. Aici, orice vânător care râvnea la carne sau blănuri devenea el însuși o pradă. Broaștele din Brokilon nu aveau pic de milă față de intruși. Milva o simțise pe propria piele.
Oricum, Brokilonul nu ducea lipsă de jivina. Milva însă stătea la pândă de mai bine de două ore, și încă nu i se ivise nimic în fața ochilor. Nici gând să vâneze din mers – seceta care clocotea de o lună așternuse un covor de crengi și frunze uscate, care trosneau la fiecare pas. În astfel de împrejurări, numai dacă stai ascuns și nemișcat poți avea parte de noroc și de pradă. Un fluture amiral s-a așezat pe vergeaua arcului. Milva nu l-a alungat. Observându-l cum își îndoaie și-și desface aripile, i-au căzut ochii pe arc, ultima sa achiziție, de care nu mai contenea să se bucure. Era un arcaș iscusit și era înnebunită după arme. Iar cea pe care o ținea în mână era cea mai bună dintre cele mai bune.
Milva avusese multe arcuri la viața ei. Se deprinsese să tragă cu cele obișnuite, din frasin și din tisă, dar renunțase repede la ele, în favoarea celor compozite și reflexe, folosite de driade și de elfi. Arcurile elfilor erau mai scurte, mai ușoare și mai simplu de mânuit datorită combinației de lemn și tendoane de animale și, de asemenea, mult mai rapide decât cele de tisă – săgeata lansată din ele ajungea la țintă într-un timp mult mai scurt și pe o cale mai dreaptă, care elimina posibilitatea de a fi deviată de vânt. Cele mai bune exemplare de astfel de arme, cu vergele încovoiate de patru ori mai mult decât cele obișnuite, purtau numele de zefhar de la elfi, de la denumirea semnului runic format din brațele și mânerul arcului. În atâția ani trecuseră multe zefare prin mâna Milvei și nu-și închipuia că ar putea exista vreun arc care să le întreacă.
Dar, într-o bună zi, a dat peste un asemenea arc. Unde altundeva decât în Bazarul Maritim din Cidaris, renumit pentru diversitatea mărfurilor rare și bizare aduse de marinari din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, la bordul fregatelor și galioanelor. Ori de câte ori avea ocazia, Milva vizita bazarul și se uita la arcurile de peste mări. Chiarde acolo si-a procurat arcul despre care credea că o va sluji mulți ani de-acum înainte – un zefar provenit din Zerrikania, întărit cu corn lustruit de antilopă. Arcul a fost fără cusur. Un an. Pentru că un an mai târziu, pe aceeași tarabă și la același negustor a pus ochii pe o adevărată minunăție. Arcul provenea din Nordul Îndepărtat. Avea anvergura de șaizeci și doi de centimetri, era din mahon, cu mânerul perfect echilibrat, vergeaua plată, laminată, din lemn nobil, intercalat cu oase și tendoane de balenă. Se distingea de celelalte arcuri etalate lângă el nu doar prin structură, ci și prin preț – de fapt, acesta îi atrăsese atenția Mivei. De cum a luat arcul în mână și l-a încercat, i-a plătit negustorului fără șovăială exact cât îi ceruse pe el. Patru sute de coroane novigradiene. Bineînțeles că nu avea o sumă atât de exorbitantă și și-a pus la bătaie în piață zefarul zerrikan, o blană de jder și un minunat pandantiv de coral, meșterit de elfi, pe un șirag de perle de râu.
Dr nu i-a părut rău. Niciodată. Arcul era incredibil de ușor și de o precizie fantastică. Deși nu era prea mare, era prevăzut cu un distanțier al corzii pentru a o ține mai departe de brațele arcului. Ca să tragă cu precizie, coarda era din mătase și cânepă, lungă de douăzeci de centimetri, și dezvolta o forță de cincizeci de kilograme de putere. Ce-i drept, alte arcuri ajungeau și la optzeci. Dar Milva era de părere că e o exagerare. Lansată din arcul de balenă cu o forță de cincizeci, săgeata străbătea o distanță de două sute de picioare între două bătăi de inimă, iar de la o sută de pași avea destul impuls să spulbere efectiv o căprioară, iar ființele umane, dacă nu purtau armură, ar fi fost străpunse dintr-o parte în alta. Însă Milva vâna rar animale mai mari decât căprioara sau bărbați blindați.
Fluturele a zburat. Cintezele fâlfâiau în continuare prin tufișuri. Și în continuare, nimic în raza ei de acțiune. Milva sta sprijinit de un trunchi de pin și s-a lăsat pradă amintirilor. Ca să-și omoare timpul.
Cartea Botezul focului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 126.462 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064304871
ISBN-13: 9786064304872
Goodreads: 52801182
Author(s):Publisher: Editura Nemira, Colecția Armada
Published: //
The Wizards Guild has been shattered by a coup and, in the uproar, Geralt was seriously injured. The Witcher is supposed to be a guardian of the innocent, a protector of those in need, a defender against powerful and dangerous monsters that prey on men in dark times.
But now that dark times have fallen upon the world, Geralt is helpless until he has recovered from his injuries.
While war rages across all of the lands, the future of magic is under threat and those sorcerers who survive are determined to protect it. It's an impossible situation in which to find one girl - Ciri, the heiress to the throne of Cintra, has vanished - until a rumor places her in the Niflgaard court, preparing to marry the Emperor.
Injured or not, Geralt has a rescue mission on his hands.
The Witcher returns in this action-packed sequel to The Time of Contempt.
Fragmentul zilei – 8 februarie 2020: Botezul focului – Andrzej Sapkowski