„Passepartout, cu ochii larg deschiși, cu pleoapele și cu sprâncenele ridicate, cu brațe moi, adus de umeri, prezenta toate simptomele unei uimiri duse până la stupoare.
– Ocolul lumii! murmură el.
– În 80 de zile, răspunse Fogg. Așa că nu avem niciun minut de pierdut.
– Dar bagajele? întrebă Passepartout, clătinându-și capul de la dreapta la stânga.
– Fără bagaj. Doar câteva lucruri pentru dormit: două cămăși de lână, trei perechi de ciorapi. La fel și pentru tine. Vom cumpăra pe parcurs. Să-mi aduci mantaua și pătura de călătorie. Să îți iei încălțăminte bună. De altfel, vom merge prea puțin pe jos. Hai!
Passpartout ar fi vrut să-i răspundă, dar nu putu. Plecă din camera lui Fogg, se duse în a sa, căzu pe un scaun și zise pe limba lui:
– Incredibil! Și eu care voiam să duc o viață liniștită!…
Și mecanic, începu să se pregătească de plecare. Ocolul lumii în 80 de zile! Avea de a face cu un nebun? Nu… Era o glumă? Să mergem la Dover, în regulă. La Calais, fie. Dincolo de toate, băiatului nu îi displăcea să se întoarcă în țara lui pe care nu o mai văzuse de cinci ani. Poate că vor merge până la Paris și, ce-i drept, va revedea cu drag capitala. Sigur, un așa gentleman se va opri și acolo. Da, fără îndoială, dar nu este mai puțin adevărat că acest gentleman, care a stat numai în casă până acum, pleca, se deplasa.
La ora 8, Passepartout pregătise bagajul micuț, în care pusese hainele lui și pe cele ale stăpânului; apoi, încă tulburat, plecă din camera pe care o încuie cu grijă, și se duse la Mr. Fogg.”
Cartea Ocolul pământului în 80 de zile poate fi achiziționată de la: