De unde înainte de 1990 habar să aibă cineva pe aici pe la noi că ne-am fi opus cumva în trecut regimului sovietic comunist, iată că, în sfârșit, astăzi putem vorbi chiar și despre o istoriografie a fenomenului. Istoriografie, în sensul că în anii ’90 s-au acumulat zeci de scrieri despre acest fenomen, semnate anume de autori basarabeni, ceea ce nu înseamnă că mai înainte chestiunea ca atare nu ar fi fost deloc abordată în literatura istorică. Dimpotrivă, fenomenul rezistenței moldovenilor la sovietizare și comunism a trezit atenția opiniei publice de îndată de s-a aflat despre el, ceea ce l-a impus ca temă aparte în cărțile de istorie.
În 1942, a fost publicată o carte care astăzi are valoare de importantă sursă istorică și care conține și unele date concrete privind lupta deschisă a basarabenilor împotriva regimului sovietic de ocupație, în anul instaurării lui în ținut, 1940/41.
O serie de date la această temă puteau fi întâlnite în istoriografia postbelică din Apus. În Franța, de pildă, au apărut câteva culegeri de studii având drept generic relațiile ruso-române și sovieto-române. În una din ele se vorbește despre o revoltă a țăranilor din raionul Fălești împotriva deportărilor și a confiscării produselor agricole. În alta, editată câțiva ani mai târziu, se fac referințe la lupta autorităților sovietice împotriva „naționaliștilor burghezi” moldoveni și la măsurile luate pentru lichidarea „banditismului” din ținut. Din compartimentul respectiv al acestei cărți reiese că „bandiții” și „naționaliștii” erau tocmai acei care manifestau nesupunere deschisă față de ocupanți și că ciocnirea dintre cele două forțe era destul de violentă. În aceeași manieră chestiunea este prezentată într-o lucrare a lui G. Ciorănescu, pe care după 1989 au putut s-o cunoască și istoricii din Republica Moldova. În unele publicații, apar materiale având drept subiect rezistența anticomunistă din Basarabia, referințele concrete vizând, bineînțeles, aspecte și cazuri izolate.
Ba mai mult, au fost autori care au operat cu o statistică a participanților la lupta împotriva regimului comunist de ocupație. Astfel, G. Savor și L. Heiman menționează o cifră totală de 200 de mii de jertfe ale represiunilor sovietice din Basarabia în anii 1944-1947, din care au făcut parte și cei condamnați pentru antisovietism declarat. Iar A. Nicolae afirmă explicit că, pentru delicte politice, doar în anii 1944-1948 ar fi fost condamnați 60 de mii de oameni. Se înțelege că aceste date trebuie tratate cu doza necesară de circumspecție, pentru că nici astăzi nu se poate vorbi cu încredere despre o statistică verificată a rezistenței.
Într-un articol nu prea mare, G. Ciorănescu demonstrează că de pe la mijlocul anilor ’60 predispozițiile antisovietice ale basarabenilor încep să fie încurajate tot mai mult de politica statului român și de scrierile istoricilor din România. În conexiune, probabil, cu această concluzie este și constatarea unui alt autor, precum că existau cazuri când basarabenii își manifestau limpede speranța că regimul comunist din România le-ar fi putut apăra interesele naționale.
În a doua jumătate a anilor ’80, în Occident pătrunde tot mai multă informație despre disidența basarabeană. Astfel ajung să fie publicate unele fapte despre fricțiunile interne din anii ’60-’70 din Moldova privind chestiunea națională, având drept protagoniști pe disidenții M. Moroșanu, A. Usatiuc, Gh. Ghimpu, V. Graur, Gh. David, A. Șoltoianu, Lilia Neagu, Odobescu și alții.
Constatăm așadar, că deși în lucrările de felul celor menționate mai sus tema rezistenței ocupă loc puțin, iar informația este săracă, totuși unele aspecte esențiale sunt reliefate destul de bine. Astfel, se observă că revolta era provocată de jugul social-economic al noului regim și de politica de deznaționalizare a basarabenilor. Dar lupta Basarabiei împotriva regimului bolșevic, sub toate formele ei, deci ca fenomen de bază al istoriei ținutului de sub dominație sovietică, urma încă să fie cercetată în alte condiții sociale. Din acest punct de vedere, se înțelege că în Moldova sovietică nu putea să apară o istoriografie a rezistenței naționale.
Ceea ce era cu putință să apară pe atunci de sub teascurile editurilor din Chișinău erau doar scrieri care aveau sarcina să nege că ar fi existat și în Moldova o adevărată mișcare de rezistență și că, dimpotrivă, ceea ce a fost, a ținut fie de spionaj antisovietic, fie de banditism ordinar. În 1987, la împlinirea a 70 de ani de la crearea organizației bolșevice teroriste „VCK” („Vserossiiskaia Cerezvîceainaia Komissia”), subdiviziunea chișinăuiană a KGB-ului a editat o carte în care sunt date publicității pentru prima oară fapte referitoare la rezistență – desigur prezentate fals, adică în conformitate cu preceptele propagandei sovietice. Sunt menționate organizațiile antisovietice și anticomuniste Arcașii lui Ștefan, Partidul Democrat Agrar, Grupul lui Filimon Bodiu, Armata Neagră, o formațiune încă nestudiată, care se numea Uniunea națională a muncitorilor din noua generație, precum și nume aparte, iarăși necunoscute încă, de luptători foarte interesanți, cum au fost Crasna, Vartic, Deducenco și alții.
Cea mai mare atenție este acordată, în această respingătoare lăudăroșenie kaghebistă, felului cum au fost lichidate formațiunile țărănești de luptă împotriva sovietelor, Partidul Democrat Agrar, Armata Neagră și Grupul lui F. Bodiu, ceea ce reflectă cât se poate de grăitor raportul relațiilor regimului de ocupație cu țărănimea basarabeană: pe de o parte rezistența acesteia la sovietizare și comunism, iar pe de alta – ura ocupanților față de țărănimea din ținut.
Se înțelege că autorul cărții, un jurnalist care și-a făcut cu prea mare osârdie datoria de simbriaș al călăilor rezistenței, poate și din ură instinctivă față de luptătorii anticomuniști și, bineînțeles, față de cauza națională a moldovenilor, este departe de a oferi niște imagini istorice adecvate, așa că de multe ori el încurcă faptele, din diferite cauze, adeseori intenționat. Lucru cumva curios, scrierea conține informații incitante relativ la felul cum au fost provocate trădările din sânul PDA și al Grupului lui F. Bodiu, deși, evident, nu poate fi crezut nimic din ce se spune acolo înaintea confruntării acestor date cu documentele de arhivă (poate și cu mărturii ale participanților la evenimentele descrise).
Cartea Moldova antisovietică poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 7 martie 2020: Moldova antisovietică – Ion Țurcanu