„Se împlinise un an de când cardinalul Camillo Borghese, născut la Roma, dar școlit în ale avocăției la universitățile din Perugia și Padova, fusese ales papă în locul lui Leon al XI-le și urcase pe Sfântul Scaun sub numele de Paul al V-lea. Chiar din primele săptămâni petrecute la Quirinale, printre frescele lui Guido Reni, noul pontif semănase tristețe și deznădejde în sufletele romanilor. Firea sa ursuză, combinată cu aplecarea spre chichițe juridice sau teologice și spre interminabile discuții despre dreptul roman, făcea din Paul al V-lea o figură îndeobște nesuferită. Electorii strânși în conclav, îl preferaseră lui Cesare Baronius și Roberto Bellarmino, rivalii săi la jilțul papal, plecând mult urechea la ce spuneau francezii și spaniolii. Sfântul Părinte avea o înclinație naturală spre compromis, ceea ce pe unii îi supărase – „un pacifist unsuros”, fusese cândva auzit secretarul unui cardinal -, dar celor mai mulți le căzuse bine. Diplomația înseamnă târguială, iar cui acceptă să se târguiască i se deschid uși care pentru alții rămân închise, mai ales când bate vântul sărăciei.
Tendințele de austeritate ale noului papă se văzuseră încă din primele luni de oficiu. Episcopilor care-și făceau veacul prin Roma li se poruncise să plece la casele lor. Celor care îndrăzniseră să se intereseze de cauzele unei asemenea măsuri Sfântul Părinte avusese grijă să le răspundă personal, cu un subton amenințător în glas, că nu făcea decât să respecte hotărârile Conciliului de la Trento, care stabilise încă de-acum câteva decenii ca fiecare episcop să locuiască în propria dioceză, nicidecum în inima Romei. Dacă decizia asta îi bucurase pe romanii de rând, căci, iată, papa însuși oprea risipa căreia i se dădeau unii dintre slujitorii Domnului, următoarea îi făcuse să se întrebe dacă nu cumva pontiful suferea de o gravă tulburare a minții. Asta fiindcă la nici două luni de la suirea pe Sfântul Scaun de la Quirinale, Paul al V-lea începuse să se preocupe de anumite suflete rătăcite. Nu de toate, cum s-ar fi cuvenit, ci doar de cele care își vindeau farmecele și nurii. Fiindcă știa că n-ar fi putut-o lămuri cu vorba bună pe nici una din prostituatele Romei să nu mai facă negoț cu propriul trup, alesese două biserici în care duminica se desfășurau slujbe numai pentru aceste oi rătăcite de turmă. „O baie de conștiință”, rostise papa când preoții de la Santa Maria in Transpontina și Santa Caterina della Rota ceruseră audiență la Qurinale pentru lămuriri. „Fetele astea își spală părul, subsorile și picioarele dar își lasă sufletul necurățat. Domniile voastre o să le faceți baia de conștiință de care au nevoie.”
Cei care trăseseră foloase imediate din dispoziția lui Paul al V-lea fuseseră, desigur, vânătorii de fuste care umblau cât era ziulica de lungă după frumusețile provocatoare ale Romei. Printre ei nu se găseau doar briganzi deșucheați, pungași în căutare de carne tânără și pietroasă sau condotieri aflați între două misiuni, ci și destui oameni cu obraz subțire și pungă bine garnisită din nobilimea romană. Dacă până atunci erau siliți să țină calea fetelor prin locuri dubioase, în cartiere unde chiar și spadasinilor vestiți li se mai întâmpla să-și sfârșească viața în vârful unui pumnal, din ziua când Sfântul Părinte hotărâse slujba specială nu avuseseră decât să aștepte răbdător, cu o cucernicie jucată anevoie, în față la Santa Maria in Transpontina și la Santa Caterina della Rota. Ieșirea târfelor din cele două așezăminte în piețele care se umpleau ca la un semn, pentru a se goli la loc în mai puțin de-un sfert de ceas, trimitea cu gândul mai degrabă la un târg de carne vie decât la spălarea conștiințelor, dar nimeni nu avusese curaj să-i mărturisească pontifului în ce fel îi fusese deturnată pioasa intenție. Cu șezutul cufundat în pernele Sfântului Scaun, Paul al V-lea rămăsese încredințat că reforma morală începuse și că pensionarele bordelurilor aveau să se arate Romei sub o nouă înfățișare cât de curând.”
Cartea Fluturele negru poate fi achiziționată de la: