Frate, nu mă mai săturam s-o privesc. O vedeam și când închideam ochii. Avea părul blond și bogat, și o șuviță i se încolăcea deasupra urechii, până la umăr. Era dată cu rimel negru și creion de ochi verde și buzele îi luceau lipicios.
Sonya Wilson era chiar acolo, lângă mine, și chestia asta îmi făcea creierul să zbârnâie.
În parcul de distracții, lumea își vedea de treabă în jurul nostru. Toate familiile din Hackney ieșiseră azi din casă, toți puștii de opt ani de pe lumea asta veniseră doar ca să guițe unul la altul. Coada la mașinuțe se întindea până după bariere, ajungea la zona cu iarbă. Vedeai picioare atârnând din Turnul Groazei când bancheta cu oameni cobora până la un moment dat și apoi țâșnea iar în sus. Caracatița legăna înspre noi și înapoi oameni care țipau.
Toată gălăgia aia se lupta cu muzica și muzica se lupta cu ea însăși. Era același mix de rahat, Beatles combinat cu Frank Sinatra combinat cu Michael Jackson. Dar pe fundal se auzea un ritm de bass, zdup, zdup, zdup, ca inima mea.
Ce-ar fi dacă m-aș întinde și aș atinge-o pe Sonya pe piept, să văd dacă și inima ei face la fel? La naiba, m-ar plesni de-aș zbura din Hackney până-n Hawaii! M-a bufnit râsul.
Ea s-a uitat în jur.
– Ce-i așa amuzant?
– Păi, nimic.
A zâmbit.
– Mda, te-apucă așa.
A terminat de plătit niște hotdogi și mi-a oferit și mie unul. Turnase muștar și ketchup, pe al meu în formă de S, pe al ei – două linii drepte. Trebuia să-i fi spus că urăsc muștarul, dar era un S de la Sonya, ca și cum mi s-ar fi oferit. Celulele creierului meu radiau, invadate de mici baloane de serotonină. Cam asta îți face și Ecstasy – îți gâdilă creierul. Am zâmbit – la vânzătorul de hotdogi, la angajați, la oricine.
Sonya a spus:
– Gustă-l.
Am luat o mușcătură din hotdog și pâinea cleioasă mi s-a lipit de cerul gurii.
– Îți place?
– Îhâm.
M-am forțat să înghit. Am simțit muștarul cum mi se lasă în stomac, lângă pâinea și crenvurștiul care se agitau. Stomacul meu se zbuciuma, gata să spună stop. Sonya mă privea, așa că am mai luat o gură și ea a dat din cap aprobator. Circuitele din creier mi se aprindeau ca niște leduri.
– Fă bine și bagă-n tine acum, zise ea. Când o să-și facă efectul pastila, n-o să mai vrei sa mănânci nimic. Decât poate pe mine.
Am simțit cum roșesc. Nu, doar n-a vrut să spună chiar în sensul ăla. Fetele astea din sudul Londrei sigur folosesc altfel cuvintele. Mi-a luat mâna și zâmbetul mi-a reapărut pe față. Probabil arătam ca Pac-Man. Mi-am încolăcit degetele printre ale ei, nu prea strâns, să nu simtă cât erau de transpirate. Și asta trebuie să fie de la droguri…
Sau poate pentru că pielea mea atingea pielea ei.
Am stat unul lângă altul, privind la parcul de distracții din fața noastră. Oare și ea vedea? Lumea un pic aurie și sclipitoare?
I-am zis:
– Cred că funcționează.
A dat din umeri.
– Ai luat doar un sfert, Marlon. Dar e prima dată, și întotdeauna prima oară e cel mai bine.
Ha.
Poate ar fi trebuit să-mi țin gura. Aș fi putut să fiu ca Yasir sau alți gură-spartă. Dacă tot ce spuneau ar fi fost adevărat, până la vârsta de șase ani și-ar fi fumat propria greutate în iarbă.
– Oare să mai beau ceva?
Și-a dat ochii peste cap.
– Ești bine. Un sfert de pastilă e o nimica toată.
Părea că mă îndrept spre o zonă demnă de milă, așa că am tras aer adânc în piept, în liniște, și mi-am pus brațul pe umerii ei, fără să îl las prea greu, să pară ceva firesc. Ea nu s-a ferit, dar brațul ei a rămas pe lângă trup.
– Ai dreptate. E mult mai mișto decât recapitularea pentru examene.
– Ooo, da.
– Mama o să-și piardă mințile.
Sonya a făcut un botic trist.
– Ai de gând să-i spui?
– Normal că nu!
– Și-atunci, care-i problema?
Mama-i o zeitate secretă și poate să vadă totul.
– Niciuna. Uite!
Era o tarabă cu dulciuri de tot felul. Mai aveam o hârtie de douăzeci în buzunar.
– Ți-e poftă de ceva?
– Nu. Hai să ieșim de-aici înainte să înceapă nebunia. N-o să vrei să ai prea mulți oameni în jur dacă o iei razna de la pastilă.
Am clipit. Lumea iar era plictisitoare.
– N-o să se întâmple asta, nu-i așa?
A oftat un pic.
– Glumeam! Am făcut asta de o groază de ori și sunt în regulă.
Da, era. Chiar mai mult decât în regulă, dar aș părea un șmecheraș pervers dacă i-aș spune-o așa, pe față.
I-am zis:
– Ce-ai chef să facem după?
– Habar n-am. N-am terminat încă aici.
Părea indiferentă. Trebuia să nu mai fiu așa paranoic. Fetele ca Sonya imediat se prindeau.
Am zâmbit și i-am zis:
– Cool. Tu decizi.
Dar sigur a simțit ceva în vocea mea. S-a tras de sub brațul meu și s-a mutat în așa fel încât să stea în fața mea. Chipul ei era diferit din unghiul ăsta și, când zâmbea, obrajii erau mari și rotunzi ca ai unui copil mic. Mi-a luat mâna și mi-a strâns degetele. O, da! Acum tot capul meu era un bec gigantic. Probabil putea fi văzut de pe Lună, ba nu, chiar de mai departe. La distanță de 50 de trilioane de km, un astronom de pe Alpha Centauri se întreba ce-o fi cu pata aia care strălucește hai-hui prin Calea Lactee.
Degetul ei mic s-a apropiat de gura mea și i-a atins colțul. La 50 de trilioane de km depărtare, o lentilă de telescop se făcea zob de la căldură.
– Ketchup. Asta nu-i deloc cool.
Și-a desprins cealaltă mână din a mea, a luat un șervețeldin geanta ei mică și m-a șters ușor la gură. Chiar și după ce a terminat, încă îi mai simțeam atingerea.
– De ce să ne gândim la ce facem mai târziu când suntem aici, acum? Și chiar dacă nu mai facem nimic altceva astă-seară, rămâne sigur pe mâine. Să zicem că azi e un fel de aperitiv. Și mâine e felul principal.
Degetele ni se încolăceau din nou, alb și negru amestecate. Cel puțin mama nu s-ar supăra să afle că ies cu o fată albă. Totuși, familia ei s-ar putea să nu gândească la fel în privința mea. Ar trebui să găsesc un mod de a-i pune întrebarea asta. Nu acum. Data viitoare, sau următoarea.
Și Tish? Oare ce-o să spună când o să afle? Ar trebui să se bucure pentru mine. Am fi la egalitate.
Cartea Orangeboy poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
0,0 rating
ISBN-10: 9731499687
ISBN-13: 9789731499680
Goodreads: 108188542
Author(s):Publisher:
Published: //
Fragmentul zilei – 3 aprilie 2020: Orangeboy – Patrice Lawrence