Kennit mergea de-a lungul țărmului fără să se sinchisească de spuma sărată care lingea plaja înconjurând cizmele lui și ștergându-i urmele. Ochii nu i se dezlipeau de la marcajul celei mai mari înălțimi atinse de apă, o dâră neuniformă de alge, scoici și frânturi de lemn plutit. Tocmai începea refluxul, valurile își întindeau către uscat brațe imploratoare, din ce în ce mai scurte. Pe măsură ce se retrăgeau de pe pământul negru, aveau să dezgolească măsele de ardezie tocite și încâlceli de kelp altminteri ascunse sub valuri.
În partea opusă a Insulei Celorlalți, corabia lui cu două catarge era ancorată în Golful Amăgirii. O adusese pe Marietta acolo grație vânturilor dimineții, care alungaseră de pe cer ultimele rămășițe ale furtunii. Atunci fluxul era încă în crestere și colții de stâncă ai vestitului golf se retrăgeau cu ciudă sub dantela de spumă verzuie. Barca de la bord trecuse hârșâind peste și printre stâncile încrustate cu scoici ca să-i ducă pe el și pe Gankis la țărm, pe nisipul negru al unei plaje ca o seceră minusculă, care dispărea complet când furtunile înălțau valuri mai sus decât urca fluxul de obicei. Deasupra ei se contura, amenințătoare, faleza de gresie, iar conifere atât de întunecate la culoare încât păreau aproape negre se înclinau periculos, sfidând vânturile ce dominau locul. Chiar și pentru Kennit, cu nervii lui de fier, era ca și cum ar fi pășit în gura pe jumătate deschisă a unei creaturi.
Îl lăsaseră pe Opal, musul, cu barca, s-o apere de nefastele întâmplări bizare prin care treceau vasele nepăzite în Golful Amăgirii. Kennit îi poruncise lui Gankis să-l însoțească, spre mare neliniște a băiatului lăsat singur. Când se uitase ultima oară în urmă, Kennit îl văzuse cocoțat în barca proptită pe nisip. De-acolo, ba arunca priviri temătoare peste umăr, la vârfurile împădurite ale stâncilor, ba se uita îndelung și cu nervozitate către larg, unde Marietta se încorda, trăgând de ancore, dornică să se alăture curentului iute care mătura gura golfului.
Riscurile vizitării insulei erau legendare. Nu era vorba nici de ostilitatea „celui mai bun” loc de ancorare, nici de straniile accidente care, știut lucru, li se întâmplau corăbiilor și oamenilor. Insula, în întregul ei, era învăluită în neobișnuita magie a Celorlalți. Kennit o simțise trăgând de el în vreme ce mergea, împreună cu Gankis, pe cărarea care unea Golful Amăgirii cu Plaja Comorilor. Pentr o potecă rar folosită, pietrișul ei negru era ciudat de lipsit de frunze căzute și de viață vegetală nepoftită. În jurul lor, ploaia adusă de furtună în noaptea de mai înainte picura pentru a doua oară acum din copaci pe crengile de ferigă deja împovărate de stropi cristalini. Aerul era răcoros și viu. Flori strălucitor colorate, întotdeauna crescute la cel puțin un stat de om distanță de potecă, sfidau întunecimea pădurii. Parfumurile lor pluteau, îmbietoare, în aerul dimineții, parcă făcându-le oamenilor semn să uite de ce veniseră și să cerceteze lumea lor. Ciupercile potocaliicare acopereau, în trepte, trunchiurile multor copaci, aveau, la prima vedere, ceva nesănătos. Șocanta strălucire a culorii lor îi vorbea lui Kennit de creaturi parazite înfometate. O pânză de paianjen, atârnând aidoma ferigilor împodobite cu picături fine de apă strălucitoare, se întindea de-a curmezișul potecii, silindu-i să se aplece ca să treacă pe sub ea. Paianenul din marginea țesăturii, de un portocaliu identic cu al ciupercilor, era aproape cât pumnul unui copil. O broască verde de copac se încurcase în plasă și se zbătea între firele ei lipicioase, dar păiajnenul nu păre interesat. Gankis scoase un scurt sunet de spaimă când trecu pe dedesubt ghemuindu-se.
Poteca ducea drept către mijlocul tărâmului Celorlalți. Acolo era locul unde un om putea să traverseze hotarele vagi ale tărâmului lor, dacă îndrăznea să părăsească poteca foarte clar marcată, creată pentru oameni, și să intre în pădure, să-i caute. Poveștile spuneau că, în vremurile de demult, eroii veneau acolo nu ca să urmeze poteca, ci pentru a o părăsi cu bună știință ca să-i sfideze pe Ceilalți în propriile grote și să caute înțelepciunea zeiței lor întemnițate în peșteră sau să ceară daruri de soiul mantiilor invizibilității sau al săbiilor conturate de flăcări, care pot să treacă prin orice scut. Barzi care cutezaseră să bată acea cale se întorseseră acasă cu voci a căror forță putea să spargă timpane, sau cu o măiestrie în stare să topească inima oricui îi asculta. Toată lumea știa străvechea poveste a lui Kaven Ravenlock, care rămăsese în vizită la Ceilalți o jumătate de veac și se întorsese arătând de parcă pentru el n-ar fi trecut decât o zi, dar cu părul auriu, cu ochii roșii precum tăciunii încinși și cu cântece care vorbeau despre viitor în rime complicate. Kennit pufni ușor, doar pentru sine. Toată suflarea auzise astfel de povești de demult, dar, dacă în timpul vieții lui se aventurase cineva să părăsească poteca, nu istorisise nimic nimănui. Poate că nu se mai întorsese să se fălească. Piratul își scoase asta din minte. El nu venise pe insulă ca să părăsească poteca, ci ca s-o urmeze până la capăt. Și toată lumea știa la fel de bine ce aștepta acolo.
Cartea Corabia magiei poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 90.959 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786064303721
Goodreads: 45219781
Author(s):Publisher: Armada
Published: 4/19/2019
Lemnul-vrăjitor. Un lemn conștient. Cel mai prețios lucru din lume. Ca multe alte bunuri neprețuite din această lume, se găsește numai pe Tărâmul Ploilor Sălbatice.
Bingtown este un târg în care se aduc mărfuri exotice, dar și casa unei bresle de negustori faimoși pentru corăbiile lor vii – nave foarte rare, făcute din lemn-vrăjitor, ce se desăvârșesc atunci când se trezesc la viață și devin conștiente. Corăbiile vii sunt atât de scumpe, încât prețul lor poate fi plătit numai pe parcursul mai multor generații.
Pentru Althea Vestrit, corabia Vivacia este moștenirea ei de drept. Pentru nepotul ei mai tânăr, Kyle Haven, retras de la studiile religioase pentru a lucra pe corabie, Vivacia este o condamnare pe viață.
Dar soarta navei și a familiei Vestrit ar putea ajunge în mâinile unui necunoscut: nemilosul căpitan Kennit, care vrea să preia puterea asupra Insulelor Piraților capturând o corabie vie și făcând-o să-l asculte.
„Robin Hobb țese o poveste plină de intrigi, conflicte de familie, încleștări de săbii și lupte cu propriile limite, presărată cu magie și secrete întunecate.“
SF Site
Fragmentul zilei – 4 aprilie 2020: Corabia magiei. Seria Corabiile insufletite. Partea I – Robin Hobb