În dimineața zilei de 4 martie 1918, un bucătar de la cantina taberei militare Funston din Kansas, Albert Gitchell, s-a prezentat la infirmerie cu durere de gât, febră și cefalee. La ora prânzului, infirmeria avea de-a face cu peste 100 de cazuri similare, iar în săptămânile care au urmat s-au îmbolnăvit atâția soldați, încât medicul-șef a rechiziționat un hangar ca să-i poată găzdui pe toți.
E posibil ca Gitchell să nu fi fost prima persoană atinsă de „gripă spaniolă”. Începând din 1918 și până în prezent, s-a speculat mult în legătură cu locul în care a apărut, de fapt, pandemia. Acum știm totuși că acest caz a fost unul dintre primele raportate oficial, așa că, prin consens – de conveniență – e considerat, în general, ca punct de debut al pandemiei. 500 de milioane de oameni l-au urmat pe Albert, metaforic vorbind, la infirmerie.
America intrase în Primul Război Mondial în aprilie 1917 și, în toamna acelui an, tineri din diferite zone ale țării, în special rurale, au început să se îndrepte spre taberele militare pentru a fi recrutați și instruiți pentru Forțele Expediționare Americane (FEA) – forțele armate pe care generalul John Pershing, „Black Jack”, avea să le conducă în Europa. Tabăra Funston era una dintre ele, care asigura soldați deopotrivă pentru alte tabere militare americane şi direct către Franța. În aprilie 1918, gripa devenise epidemică în Vestul Mijlociu al Statelor Unite, în orașele de pe coasta de est, de unde se îmbarcau soldații, și în porturile franceze în care debarcau. La mijlocul lunii aprilie ajunsese în tranșeele de pe Frontul de Vest. Vremea în Europa vestică a fost neobișnuit de caldă în acea lună, dar soldații germani au început în scurt timp să se plângă de Blitzkatarrh [numele dat de soldații germani gripei], lucru care, fără îndoială, îl preocupa pe directorul însărcinat cu igiena din Armata a 2-a germană, Richard Pfeiffer, omul care și-a împrumutat numele unui bacil. De pe front, gripa s-a răspândit rapid în toată Franța, iar de acolo în Marea Britanie, Italia și Spania. Spre sfârșitul lui mai, regele spaniol Alfonso al XIII-lea se simțea rău la Madrid, alături de prim-ministrul său și de membrii Cabinetului.
Tot în mai, gripa a fost raportată la Breslau (Germania), acum Wrocław (Polonia) – unde Pfeiffer era profesor de igienă pe timp de pace – și în portul rusesc Odessa, la 1 300 de kilometri spre est. După ce noul guvern bolșevic al Rusiei a semnat Tratatul de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale în martie, ieșind din război, germanii au început eliberarea prizonierilor ruși. Mâna de lucru era puțină, așa că, inițial, germanii i-au ținut pe loc pe cei apți de muncă, însă, la presiunea mai multor societăți de Cruce Roșie, au eliberat invalizii într-un ritm de câteva mii pe zi și probabil acești „veritabili morți vii” au fost cei care au adus gripa în Rusia.
Gripa a aterizat în Africa de Nord în mai și se pare că a înconjurat Africa și a ajuns la Bombay (Mumbai) înainte de sfârşitul lunii. Din India a pornit spre est. La un moment dat însă s-a întâlnit cu ea însăși la întoarcere, pentru că în aprilie s-au raportat cazuri de gripă în Asia de Sud-Est. În curând a urmat China. „O epidemie ciudată mătură nordul Chinei”, anunţa New York Times la 1 iunie, iar newyorkezii, sorbindu‑și cafeaua, au aflat din articol că s-au înregistrat 20 000 de cazuri în orașul Tianjin din nordul Chinei și „mii” de alte cazuri în Beijing. În capitală, „băncile și magazinele de mătăsuri au fost închise câteva zile în mai multe locuri, pentru că poliția nu reușea să își îndeplinească misiunea”. A izbucnit în Japonia la sfârșitul lui mai, iar în iulie era în Australia. Apoi a părut să se potolească.
Acesta a fost primul val al pandemiei, unul relativ blând. Precum gripa sezonieră, a provocat o oarecare perturbare, dar nu panică majoră. A creat totuși haos în teatrele de război din Europa, afectând semnificativ operațiunile militare. După semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, în urma căruia Frontul de Est a încetat să mai existe, generalul Erich Ludendorff, arhitectul operațiunilor militare germane, a încercat să prevină sosirea trupelor americane prin lansarea unei ofensive pe singurul front major care mai rămăsese, cel din vest. El considera acest Kaiserschlacht, „Bătălia kaizerului”, drept ultima șansă pe care o avea Germania la victorie, având la dispoziție diviziile recent eliberate de pe Frontul de Est. În ciuda succeselor inițiale, ofensiva a eșuat în final. Ambele tabere erau slăbite din cauza gripei. Trei sferturi din soldații francezi și peste jumătate din soldații britanici s-au îmbolnăvit în acea primăvară. Unități întregi erau paralizate, iar corturile în care se găseau spitalele militare improvizate plesneau din cusături. Situația de pe front era gravă. „Stăteam întinși sub cerul liber, doar cu o prelată și cu febră mare”, își amintea soldatul britanic Donald Hodge, care a supraviețuit. În tabăra germană erau scoși din acțiune 900 000 de soldați.
Propagandiștii Aliaților au încercat să întoarcă situația în avantajul lor. Deasupra pozițiilor germane au fost împrăștiate foi volante prin care soldații erau informați că, dacă propriile lor forțe nu erau capabile să îi elibereze, cele britanice o puteau face. Foile informative au zburat și deasupra orașelor germane. Când jurnalistul britanic Richard Collier a solicitat mărturia unui martor la pandemie, în anii 1970, a primit o scrisoare de la un german pe nume Fritz Roth, care și-a amintit că, pe când era elev în Köln, a găsit o astfel de înştiinţare. Populația civilă din Germania era în pragul malnutriției încă de la „iarna napilor” din 1916–1917, o cultură de cartofi compromisă, care a sporit greutățile inerente blocadei navale impuse de Aliați. Textul de care își amintea Roth se traducea cu aproximație „Spune frumos Tatăl nostru, fiindcă în două luni vei fi al nostru; atunci vei căpăta carne bună și șuncă şi gripa te va lăsa în pace”.
Gripa chiar i-a lăsat în pace în vara aceea, în linii mari, deși nu a fost complet absentă în Europa. La sfârșitul lui iulie, un ofițer din armata turcă, pe nume Mustafa Kemal, a fost infectat de gripă în Viena, pe drumul de întoarcere spre Constantinopol (Istanbul). Inspectase liniile germane de pe Frontul de Vest și nu fusese impresionat de ce văzuse. Când s-a întâlnit cu aliatul său german, kaizerul, i-a spus în față că se așteaptă ca Puterile Centrale să piardă războiul. (Ofițerul turc s-a vindecat și a ajuns să fie primul președinte al Republicii Turcia, dobândind supranumele Atatürk, „Părintele turcilor”).
Cartea Gripa spaniolă din 1918 poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,9 rating based on 7.736 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067937786
ISBN-13: 9786067937787
Goodreads: 53888229
Author(s):Publisher: Editura: Corint
Published: //2020
Gripa spaniolă din 1918–1920 a fost unul dintre cele mai mari dezastre umane, poate nu numai din veacul trecut, ba chiar din toate timpurile. A infectat o treime din populaţia lumii, de la cei mai săraci imigranţi din New York, până la regele Spaniei, Franz Kafka, Mahatma Ghandi sau Regina Maria a României. Şi totuşi, în ciuda numărului mare de victime, între 50 şi 100 de milioane de oameni, a rămas în memoria noastră ca un factor secundar al Primului Război Mondial.
Relatând povestea din punctul de vedere al celor care au trăit şi au supravieţuit acelor vremuri şi bazându-se pe ultimele cercetări din istorie, virusologie, psihologie şi economie, Laura Spinney ilustrează cum pandemia a pus la încercare ingeniozitatea şi vulnerabilitatea oamenilor, dar a influenţat și politica globală, relaţiile rasiale, structurile familiale, ca şi modul de percepţie al medicinei, religiei şi artei.
„Cartea nu este doar o sondare, ci şi o reconstituire a trecutului. Pe măsură ce acţiunea progresează, gripa devine un personaj în sine, care se iveşte, cameleonic, în momente esenţiale ale istoriei, schimbând cursul unor evenimente care nu îi erau atribuite anterior... Captivantă.” The Guardian
Fragmentul zilei – 21 iunie 2020: Gripa spaniolă din 1918 – Laura Spinney