"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin
Are dreptate Adriana când zice că trăiesc într‑un balansoar. Am pornit‑o de dimineață – aici, la Zug, lumea se scoală devreme și înoată în lac cu noaptea‑n cap la minus 6 grade -, am făcut un drum până la gară: n‑am mai mers în pas de marș să mă dau tânără ca de obicei, am … Citește mai mult
A încetinit pasul când a ajuns în centru. Era pustiu; numai două mașini oprite în fața drogheriei. Vechiul tribunal strălucea alb în soarele orbitor al după‑amiezii. Un câine negru alerga undeva în josul străzii, pinii chilieni stăteau tăcuți și țepoși în colțurile pieței. Când a ajuns la intrarea de pe latura nordică, a văzut mașini … Citește mai mult
Se luptă cu aceste „biberoane” de atâta timp și, probabil, fără nici un folos pentru omenire. În locul lui, le-aș fi dat dracului de mult și-aș fi făcut orice altă muncă pentru aceiași bani. Dacă stau să mă gândesc însă, „biberoanele” astea au într-adevăr ceva bizar. De câte ori nu mi-am rupt spinarea cărându-le și … Citește mai mult
Mi-era drag acest cântec. Sașka știa fiindcă amândoi, și el, și eu, îl auzisem întâia dată în nouă sute nouăsprezece, la gurile Donului și în stanița Kagalnițkaia. L-am învățat de la un vânător care-și făcea meseria prin apele prohibite. Acolo, în apele prohibite, își depun peștii icrele și se adună nenumărate cârduri de păsări. Peștele … Citește mai mult
Th ea Haimovitz: Doamna Braun Vioara, o onoare să vă am cu mine și o încântare. Vioara Braun: Mulțumesc. T.H.: Suntem la Oradea. Suntem în sinagoga frumoasă din Oradea. Din păcate acesta este cadrul în care ne aflăm. V.B.: Da și îmi este foarte cunoscut pentru că de aici am plecat cu cei doi frați … Citește mai mult
Creșteam într-un mediu fericit cu moderație, mai curând sărac, dar fără mari lipsuri și frustrări. Locuiam pe o stradă îngustă dintr-un cartier select al Madridului, lângă piața Paja, la doi pași de Palatul Regal. La o aruncătură de băț de zarva continuă din centrul orașului, trăiam printre rufe puse la uscat, în miros de leșie, … Citește mai mult
Orchestra lui Ochialbi începea să se tânguie. Sunetul era ca fumul de țigară. Ți se insinua în suflet o boală incurabilă. Apoi se făcea cleios, languros, funerar. Într-o clipă parchetul se încărca de perechi. Gogu rămânea pe margine, așteptând să se încingă atmosfera. Trei-patru tangouri nu le dansa, se ținea deoparte. Zeul nu se amesteca … Citește mai mult
Guvernatorul îl privi drept în față un timp, dus pe gânduri, căutând să afle cum ar putea el să se apropie prin acest dar de stăpânul său. – La sfârșitul acestei luni, îi zise în cele din urmă, faraonul sărbătorește ziua victoriei, ca de obicei în ultimii zece ani, și aș putea să-i fac o … Citește mai mult
„De ce scrieți?” este întrebat adesea scriitorul. „Ar trebui să știți de ce”, le-ar putea răspunde el celor care pun întrebarea. „Ar trebui să știți de vreme ce ne citiți, căci dacă ne citiți și continuați să ne citiți e pentru că ați găsit în scrierile noastre ce să citiți, ceva ca un fel de … Citește mai mult
Se înșela. O știu acum. Pentru că, după câteva luni, Bavarezul și-a instaurat propriul său ordin la Roma, iar Marsilio și alți minoriți le-au făcut clericilor credincioși papei tocmai ce cerea Dolcino să se facă. Cu asta nu vreau să spun că Dolcino avea dreptate, ci că Marsilio greșea la rându-i. Dar începeam să mă … Citește mai mult