„De la începutul secolului nu s-a mia pomenit o toamnă atât de caldă ca aceea din anul 1921. În prima zi a lunii octombrie, soare e însă umbrit de o eclipsă totală care prevestește, se zice, evenimente importante. Încercând să deslușească semnele timpului, astrologii o pun în legătură cu cea de la moartea primului rege al României, Carol I.
Chemat cândva să conducă țara, prințul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig din Casa de Hohenzollern-Sigmaringen și-a construit cu banii proprii o reședință regală la Sinaia, în răcoarea și liniștea pădurilor de brad din Carpați. Prima clădire ridicată a fost o cabană de vânătoare, numită Foișor, un fel de conac boieresc cu saloane, birouri, dormitoare și sală de spectacole. au fost construite apoi castelele Peleș și Pelișor. Carol I s-a stins din viață după 48 de ani de domnie, iar suveranii României sunt acum nepotul său Ferdinand, și soția acestuia, Maria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a fostului țar al Rusiei. La Foișor începe, în curând, un alt destin.
Planetele intră în zodia Scorpionului, iar la munte vremea e ceva mai răcoroasă decât în restul țării. Dar pe holurile Foișorului atmosfera e încinsă. Familia regală e nerăbdătoare să afle dacă îi este hărăzit un moștenitor de parte bărbătească. Fiul cel mare al suveranilor poartă numele primului Carol și așteaptă venirea pe lume a unui copil. Soția lui, Elena, pătimește de ore bune în durerile facerii. Ea e fiica regelui Constantin I al Greciei și nepoata împăratului Wilhelm II al Germaniei. E o prințesă anglofonă, de 24 de ani, cultivată și educată în spiritul datoriei față de familie și țară, în tradiția epocii victoriene. Pe măsură ce i se apropie sorocul, tânăra prințesă dă semne îngrijorătoare că nu poate duce nașterea la capăt pe cale naturală. Mamoșul familiei, chemat de mama ei, Sofia a Prusiei (sora împăratului Germaniei), anunță că va fi o naștere grea. Se pare că este și prematură. Viitorul tată, prințul Carol, și regina Maria, mama lui, iau prânzul în tăcere, așteptând vești din camera de travaliu.
De fapt, în sufletul ei, prințesa n-ar vrea să nască tocmai în ziua de 25 octombrie, când se împlinește un an de la moartea fratelui ei drag, Alexandru, cel care o alinta în copilărie Sitta, tot silabisind cuvântul englezesc pentru „soră” (sister). Suferința Sittei e fără margini. Nu e loc și nu e încăpere pe domeniul regal din Grecia care să nu-i aducă aminte de Alexandru și de copilăria lor. Ce i-ar fi putut alina sufletul dacă nu îndepărtarea de locurile dragi și o căsătorie în altă țară, cu un văr de-al doilea, cum se obișnuia în familiile regale ale vremii? Și ce dacă era prinț al României, o țară despre care Sitta nu știa nimic? Și ce dacă era un aventurier, cultivat altminteri, dar de un nestăpânit apetit sexual?
Înainte de a anunța logodna, Carol îi povestește despre căsătoria pe care o încheiase pe furiș, în 1918, cu o anume Ioana Maria Valentina (Zizi) Lambrino și despre anularea ulterioară a acele legături morganatice. Poate că Sitta află și de copilul Mircea, rezultat din năbădăile iubirii pentru Zizi Lambrino. În tot cazul, părinții Sittei sunt la curent cu tumultul amoros al viitorului lor ginere și, în timp ce regina Sofia își avertizează fiica, tată, regele Constantin I, cere familiei prințului garanția unei rupturi totale cu fosta soție. Legătura cu Zizi nu mai e, oricum, de actualitate. Între timp, Carol trăiește cel puțin alte două aventuri înaintea căsătoriei (o Maria Martini și o Mirella Marcovici), din care ar mai fi apărut un fiu.
După prânz, durerile nașterii sunt atât de greu de îndurat, încât Sitta, sfârșită, se zbate între viață și moarte. E asistată de medicul regelui, Eduard Romalo, de una dintre primele femei-doctor din România, Elena Manicatide-Wehnert, și de vestitul obstetrician Nikolaos Louros, care hotărăște să scoată pruncul printr-o „intervenție”. Spre seară, soacra tinerei prințese, regina Maria, femeie trecută prin șase nașteri, e chemată să dea o mână de ajutor. Găsește în camera Sittei o atmosferă ca de abator, despre care va scrie în jurnal. Niciodată nu mai văzuse atâta chin și sânge: „Copilul a fost scos pur și simplu, eu însămi i-am administrat Sittei cloroform și i-am ajutat pe doctori, pe post de moașă. Am fost teribil de emoționată, dar slavă Domnului că pot întotdeauna să-mi păstrez calmul în situații de urgență. Dar, când în final copilul a fost scos (în acel moment, eu țineam pe biata Sitta de un picior), l-am auzit țipând și am văzut că e băiat, am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi”. Copilul se naște la ora 19:40, într-o zi de marți.”
Cartea Mihai I, ultimul rege al românilor poate fi achiziționată de la:
