Mai demult încercam să vindec această presupusă boală, dar mai mult ca sigur că mă aflam pe un drum greșit! Și când spun asta, mă gândesc la fostul meu psiholog cu care îmi plăcea să discut nimicuri. Sau cel puțin, dacă ar mai fi trăit, mi-ar spune același lucru cu specifica-i imbecilitate genială, de care a dat întotdeauna dovadă: „Nu există boală care să nu poată fi vindecată.”
Ce cretin!
Totuși… poate avea dreptate. Nimeni nu m-a putut vindeca deoarece eu nu aveam nici o boală. Îmi negam adevărata fire. Singurul lucru cu adevărat inteligent pe care l-a spus a fost cu o clipă înainte de a-i înfige pixul în cap. Mi-a spus că fiecare are nebunia lui. Auzind a mia oară vorbele acestea, atât de profunde și totodată atât de ieftine, mi-am dat seama că el nu poate ajunge mai departe de atât. Doctorul acela, pe care-l consideram ca având o inteligență peste medie, care câteodată dădea semne că m-ar înțelege în profunzimea naturii mele, nu avea suflet! El nu era un suflet, ci un creier care analizează, spune, vorbește, dă răspunsuri și generează întrebări exact ca o mașină. Poate cândva a avut suflet, dar în timp acea scânteie s-a stins în el, mintea luând locul inimii, luând locul inspirației și instinctului.
A fost de datoria mea să-l eliberez!
Mai demult voiam să mă detașez definitiv de grilele educaționale pentru a putea căuta, pentru a putea privi „adevărul” în ochi.
Acela care acceptă ordinea dinainte stabilită și impusă de alții, uitând să-și exploreze trăirile interioare, nu va găsi niciodată adevărul.
Să fim sinceri! Adevărul este istoria? Adevărul este realitatea? Ambele put! Ambele prezintă omul drept o ființă monstruoasă, abjectă, animalică, animată de pasiuni de nimic, de dorințe murdare și de atitudini criminale. Adevărul este firea animalică a omului. Adevărul este ceea ce neagă toți, căci toți trăiesc în minciună și toți încearcă să ascundă adevărul.
Acesta să fie adevărul?
Cert este că totul pornește din îndoială! Când te întrebi ce este adevărul, ești cuprins de îndoială și știi că ești cel mult capabil să judeci asupra adevăratei tale naturi… Dar în experiența mea de viață, am învățat un lucru bun, util, și cu adevărat practic – când te îndoiești de ceva, folosește forța brută! Funcționează întotdeauna.
Pe orice cale o luăm, orice raționament urmăm, ajungem în același loc. Violența, durerea, crima, cruzimea, perversiunea, viciul, sângele, animalitatea și instinctul.
Ascultă-ți instinctul, căci acela îți este Adevărul!
Este foarte greu să scapi de normele educaționale în care ai fost închis cu brutalitate, dar odată ce ai obținut libertatea îți dai seama că nimic nu te mai poate întoarce din drumul glorios al devenirii personale.
O tipă mă sună să-mi spună că e îndrăgostită de prietenul ei, și să mă întrebe ce cred eu despre asta. Ce sfat aș putea să-i dau eu, deoarece nu a mai fost îndrăgostită atât de tare ca acum și i-e frică de asta. M-am simțit oarecum flatat. Credeam că nimeni în afara mea nu-mi înțelege cu adevărat înțelepciunea. Toți suntem înțelepți în sinea noastră, dar rareori ne și apreciază cineva.
A făcut bine că m-a întrebat pe mine. Eu, Zeul Viu al Înțelepciunii!
I-am zis să se ducă și să se fută cu el în clipa asta! Nu are sens să discute sentimentele atâta vreme cât le simte. Ea îmi răspunde că nu se poate apăra în fața lor și nici nu știe dacă merită să se îndrăgostească mai departe sau nu. Nu știe dacă trebuie să se lase dusă de val… și nici nu poate să comande unor asemenea lucruri…
Discuțiile astea sunt fără sens! Trebuie să trăiești mai întâi și abia apoi să desfaci în cuvinte trăirile. În sentimente nu există logică sau lege. În sentimente, sentința se dă înainte și judecata după! De ce vrea să afle totul, să filtreze cu mintea ei lucruri pe care încă nu le-a simțit? De unde provine teama și de unde nevoia de a-ți lua măsuri de precauție înainte de a experimenta, a priori? E absurd. Drumul inimii este un drum solitar. Nimeni nu-i poate da sfaturi în această privință. Și când spun asta, mă refer la sfaturi, nu la păreri! Păreri poate să aibă oricine și nu folosesc nimănui. Nici măcar celui ce le are. O părere în plus sau în minus e totuna. A-ți da cu părerea înseamnă a nu cunoaște. Și totuși, mulți oameni debusolați se ghidează după păreri. După părerile altora. Ce prostie!
Sfatul meu a fost bun, dar din păcate nu asta aștepta. Ea nu voia sfaturi, ea nu voia păreri. Ea nu voia nimic din ce puteam eu să-i ofer, nimic din ce putea cineva să-i ofere. Ea voia să știe gustul unui fruct necunoscut înainte de a-l gusta. I-am zis „du-te și fute-te cu el. E frumos, e soare, e primăvară și simți că-l iubești. Du-te cu el… nu vorbi cu mine lucruri pe care, și dacă ți le spun, nu le înțelegi atâta vreme cât nu le-ai trăit măcar o dată.”
Dar ea era proastă, așa cum intuisem. Aștepta să o încurajez și să îi spun alte nimicuri imbecile, care ar putea să îi ridice moralul și totodată să-i justifice ezitările și suferința tacită în care se complace.
Cum poți să ajuți oamenii când ei sunt proști și nu înțeleg?
Cartea Jurnalul răului poate fi achiziționată de la: