„Imediat, el era deja în primul rând al cercului. Mamma mia, să-ți tragi una… Nici o mirare că era o asemenea mulțime… Acolo, în mijlocul cercului erau Mac Bolka și Harrison Vorheese… Mac Bolka și Harrison Vorheese! Erau încinși, cu venele umflate, încinși, cu venele umflate! Și se băteau pe bune. Acum erau amândoi aplecați, mișcându-se în cerc, unul în fața celuilalt… respirând greu, transpirând ca naiba… Aveau pielea roșie de la lovituri și praf. Un fir de sânge roșu deschis îi curgea din nas lui Harrison direct în gură… El îi tot oprea curgerea cu buza inferioară… Ochii lui Mac Bolka păreau niște blițuri îndesate în două cratere întunecate. Erau amândoi la capătul puterilor, dacă Hoyt își dădea bine seama…
Se aplecă spre urechea unui fraier sfrijit care stătea lângă el.
– Ce e toată faza asta?
– Se bat pentru o fată, spuse fraierul fără să își ia ochii de la bătaie.
– Care fată?
– Fata aia de acolo, de la margine. Făcu un gest vag, cu ochii încă pironiți asupra acțiunii. Aia în rochie.
Era o singură fată îmbrăcată în rochie în mijlocul tuturor acelor gură-cască. Era greu să îi identifici fața, deoarece stătea aplecată, cu mâinile lipite de obraji, cu buzele despărțite, cu sprâncenele încruntate, cu ochii terifiați, cu pomeții umezi și strălucind… Stai puțin. Era ea, fata aceea – care dracu’ era numele ei? – boboaca aia mică, aia care îi dăduse de furcă în noaptea aceea… Dar era doar atât, impulsul scurt al unui gând. O singură persoană era în mintea lui – Harrison, care era în fraternitate. În fraternitate! În Saint Ray! Nu doar atât, dar și jucător de lacrosse… cu toate că el nu gândi asta,de fapt, în atât de multe cuvinte. Simți acel gând, ca și cum era conectat la un circuit. Iar băieții din Saint Ray, erau din cei care nu înghițeau mizerii. Asta chiar o gândise în atât de multe cuvinte. Dacă Harrison avea nevoie de orice fel de ajutor, orice fel de ajutor, împotriva acelui urs mare și urât, va avea parte de el. El, Hoyt Thrope, era un războinic! Și nu accepta nici un fel de mizerii când era vorba de Saint Ray.
Harrison îl înfruntă pe Bolka ghemuit, cu corpul umflându-i-se în căutare de oxigen. Ochii îi erau sticloși. Părea că în orice moment poate să leșine și să pice din cauza extenuării. Bolka se trase mai aproape. Cu un strigăt ca un scâncet, Harrison se lăsă în jos, aruncându-și brațele în aer, ca și cum ar fi încercat să îi despartă mâinile lui Bolka și să aibă calea liberă spre el. În următorul moment ei se rostogoleau în praf, iar Harrison se răsuci în patru labe, cu Bolka în spatele lui. Bolka împinse capul oponentului său mai mic înspre pământ, astfel încât partea stângă a feței îi era strivită de pavaj. Cu un fel de priză de luptător, își împreună mâinile pe ceafa lui Harrison. Gâtul îi era îndoit la un unghi teribil. Zdrang! Însăși viața părea să-i părăsească trupul lui Harrison. Era o bucată de carne inertă. Sigur că adversarul său era acum, cu adevărat, terminat, Bolka se ridică în genunchi într-o baltă lucioasă de bere, cu picioarele încă încolăcite în jurul corpului adversarului. Își îndreptă umerii, se uită în jur la mulțime și își ridică pumnii la nivelul pieptului. Hoyt se așteptă ca el să înceapă în orice moment să se lovească în piept și să se elibereze cu un urlet. Încă stând întins pe o parte, între picioarele lui Bolka, Harrison se întoarse ușor pe spate. Ochii îi erau închiși. Pieptul îi pulsa în respirații rapide și adânci. Bolka avea o expresie serioasă, aproape tristă pe față, ca și cum ar fi spus: „Nu am vrut să fiu nevoit să îl rănesc, dar el a insistat să pornească lupta”. Aflat în momentul de maximă beție, Hoyt își oferi plăcerea de a simți un val de ură pură și ticăloasă. Îl ura pe dobitoc. Cine era el? Ce căuta figurantul ăsta balcanic, corcit, la Dupont, în primul rând? Furtuna din capul lui era plăcută. Te anima. Pur și simplu, era perfectă. El era un bărbat de Dupont și un Saint Ray și o știa foarte bine. Sentimentul de ură devenise unul mai nobil și mult mai rafinat: sentimentul sfidării.”
Cartea Eu sunt Charlotte Simmons poate fi achiziționată de la: