„Zâmbetul ei timid l-a făcut să se înmoaie pe director, care a uitat să-i ceară o scrisoare de recomandare și a purces să enumere obligațiile postului, care se puteau rezuma în câteva cuvinte: să ușureze existenta oaspeților de la nivelurile doi și trei. Cu cei de la nivelul unu n-avea treabă, ei trăiau independent, chiriași într-o clădire cu apartamente, nici cu cei de la nivelul patru, numit pe bună dreptate Paradisul, căci aceia așteptau să ajungă la cer, dormitând în cea mai mare parte a timpului și neavând nevoie de serviciile pe care li le-ar fi putut oferi.”
Amantul japonez – Isabel Allende