„Savantul avea mare dreptate. Vlas trebuia hrănit cu făină, iar broaștele cu viermișori de făină, dar fiindcă dispăruse făina, nu se mai găseau nici viermișori. Restul de 20 de broaște profesorul încercă să le hrănească cu gândaci, dar și aceștia dispăruseră fără urmă, dovedindu-și, astfel, atitudinea dușmănoasă față de perioada comunismului de război; așa că ultimele exemplare au fost aruncate în gropile săpate în curtea institutului.
Efectele deceselor – îndeosebi cele ale morții broaștei de Surinam – asupra lui Persikov fuseseră de nedescris. El acuză de moartea lor personal pe Comisarul poporului pentru instrucțiunea publică din acea perioadă.
Stând pe holul institutului friguros, cu căciula pe cap și galoșii în picioare, Persikov îi spunea asistentului săi Ivanov, un gentleman foarte rafinat, cu bărbiță ascuțită și blondă:
– Pentru o asemenea faptă, să-l omori și tot n-ar fi de ajuns, Piotr Stepanovici! Ce naiba face? O să nenorocească institutul! Poftim? Ce exemplar extraordinar, mascul din specia Pipa Americana, 13 cm lungime…
Mai departe fu și mai rău. După moartea lui Vlas, geamurile institutului înghețară tun și acum ferestrele erau acoperite pe dinăuntru de flori de gheață. Pieriră și iepurii, și vulpile, și lupii, și peștii, și toți șerpii.
Persikov tăcu zile în șir, apoi se îmbolnăvi de pneumonie, dar nu muri. Când se însănătoși, începu să vină de două ori pe săptămână la institut, în sala rondă, unde se înregistrau întotdeauna, indiferent de temperatura de afară, -5oC și unde ținea prelegeri. În galoși și cu căciulă, scoțând aburi pe gură, el vorbea unui auditoriu de opt persoane despre „Reptilele zonelor tropicale și ecuatoriale”. Restul timpului și-l petrecea acasă, în camera burdușită de cărți, întins pe divan și înfășurat în pătură. Tușea și privea la gura larg deschisă a unei sobițe pe care Maria Stepanovna o hrănea cu scaune aurite și-și amintea de broasca de Surinam. Dar totul are un sfârșit pe lume. S-a sfârșit și anul 1920 și 1921, iar în 1922 s-a înregistrat un fel de revenire. Mai întâi în locul răposatului Vlas a apărut Pankrat, un paznic tânăr, însă promițător, institutul a început să fie încălzit câte puțin. Iar în vară, Persikov, cu ajutorul lui Pankrat a prins pe râul Kliazma 14 bucăți de broaște râioase vulgare. Viața începu să clocotească din nou în terariul institutului. În 1923 Persikov ținea prelegeri de opt ori pe săptămână, de trei ori la institut și de cinci ori la universitate; în 1924, de treisprezece ori pe săptămână și, în plus, și la facultățile muncitorești, iar în 1925, primăvara, i s-a dus vestea că la examene a picat 76 de studenți și pe toți la reptile.
– Cum, nu știți prin ce se deosebesc ofidienii de reptile? întreba Persikov. E ridicol tinere. Ofidienii nu au rinichi. Nu ai! Așa. Rușine. Probabil sunteți marxist!
– Marxist, răspundea zdrobit cel picat.
– Deci, vă rog, la toamnă, spunea Persikov cu amabilitate și-i striga vesel lui Pankrat: următorul!
Așa precum amfibienii învie după o lungă secetă, la prima ploaie abundentă, și profesorul Persikov a înviat în anul 1926, când o companie mixtă americano-rusă a construit, începând de la intersecția străzilor Gazetnaia și Tverskaia, în plin centrul Moscovei, 15 clădiri cu 15 etaje. La periferie se mai construiseră încă 300 de vile muncitorești, fiecare cu câte opt apartamente, punându-se capăt, o dată pentru totdeauna, acelei groaznice și ridicole crize de locuințe care i-a chinuit pe moscoviți între 1919 și 1925.
A fost o vară minunată în viața lui Persikov, care acum chicotea și-și freca palmele mulțumit, amintindu-și cum se înghesuia împreună cu Maria Stepanovna în două camere. Acum profesorul le primise pe toate cinci înapoi, se extinse, își așeză cele 2500 de cărți, exponatele împăiate, diagramele și preparatele și își aprinse pe masa din cabinet o lampă verde.
Institutul era și el de nerecunoscut: fu zugrăvit într-o nuanță crem, se realiză o instalație specială de apă pentru reptile, toată sticlăria fu schimbată în cristaluri; au fost trimise de asemenea cinci microscoape noi, mese de preparat din sticlă, globuri cu 2000 de lămpi și lumină adecvată, reflectoare și dulapuri pentru muzeu.
Persikov a înviat, iar toată lumea a aflat despre aceasta în decembrie 1926, de îndată ce apăru broșura: Cu privire la înmulțirea tritonilor, de 126 de pagini, în „Analele Universității a IV-a”.
În 1927, toamna, apăru o lucrare vastă, de 350 de pagini, tradusă în 6 limbi, inclusiv în japoneză: Embriologia pipidelor, a broaștelor râioase și comune. Preț: 3 ruble. Editura de Stat.
Iar în vara lui 1928 s-a întâmplat acea grozăvie incredibilă…”
Cartea Ouăle fatale. Diavoliada poate fi achiziționată de la: