Toată noaptea, Anne a încercat să hotărască dacă acel ultim comentariu fusese răutăcios sau pur și simplu egoist ori dacă Marco doar încercase s-o ajute. În cele din urmă, a cedat. Marco a convins-o că, dacă aveau monitorul pornit alături, puteau să audă copilul dacă se mișca sau se trezea. Aveau să vină să-l verifice din jumătate în jumătate de oră. Nu avea să se întâmple nimic rău.
Este ora unu. Să se ducă oare la Cora sau să încerce să-l convingă pe Marco să plece? Ea vrea să meargă acasă, să se culce. Vrea ca noaptea asta să se termine.
Îl trage de braț pe soțul ei.
– Marco, îl roagă ea, ar trebui să plecăm. E ora unu.
– O, nu plecați încă! zice Cynthia. Nu e chiar așa târziu!
E clar că ea nu vrea să se termine petrecerea. Nu vrea ca Marco să plece. Cu toate acestea, Anne e sigură că nu ar deranja-o deloc dacă ar pleca ea.
– Poate nu pentru tine, zice Anne și reușește să sune puțin înțepată, chiar dacă e beată, dar eu trebuie să mă trezesc devreme, să-i dau copilului să mănânce.
– Săraca de tine, zice Cynthia și, cumva, asta o înfurie pe Anne.
Cynthia nu are copii, nici nu și-a dorit vreodată. Ea și Graham nu au copii pentru că așa au ales ei.
E greu să-l convingă pe Marco să plece de la petrecere. Pare hotărât să rămână. Se distrează prea bine, dar Anne e din ce în ce mai îngrijorată.
– Încă unul, atât, îi zice Marco Cynthiei, ridicând paharul și evitând privirea soției lui.
E într-o dispoziție ciudat de gălăgioasă în seara asta, pare aproape forțată. Anne se întreabă de ce. În ultima vreme, acasă, a fost tăcut. Distras, chiar irascibil. Dar în seara aceasta, cu Cynthia, e sufletul petrecerii. De ceva timp, Anne a simțit că ceva nu e în regulă. Dacă i-ar spune ce anume… Mai nou, nu-i spune prea multe. O ține la distanță. Sau poate se îndepărtează de ea din cauza depresiei ei, a „tristeții postnatale“. E dezamăgit de ea. Cine nu e? În seara asta, e clar că o preferă pe frumoasa, efervescenta, strălucitoarea Cynthia.
Anne vede cât e ceasul și își pierde orice răbdare.
– Eu plec. Trebuia să mă duc la copil la unu.
Se uită la Marco.
– Tu rămâi cât vrei, adaugă ea cu vocea gâtuită.
Marco o privește aspru, cu ochi scânteietori. Deodată, Anne se gândește că el nu pare deloc beat; ea, în schimb, se simte amețită. Se vor certa pe tema asta? În fața vecinilor? Serios? Anne începe să se uite în jur, căutându-și poșeta, înșfacă monitorul pentru bebeluși, își dă seama atunci că e băgat în priză și se apleacă să-l scoată, conștientă că toți cei de la masă se holbează în tăcere la fundul ei gras. Ei, n-au decât! Se simte de parcă toți s-ar alia împotriva ei, pentru că le strică cheful. Îi dau lacrimile, dar se stăpânește. Nu vrea să izbucnească în plâns în fața tuturor. Cynthia și Graham nu știu despre depresia ei postnatală. Nu ar înțelege. Anne și Marco nu au spus nimănui în afară de mama ei. Anne i-a făcut recent confidențe. Știe că mama ei nu va povesti nimănui, nici măcar tatălui ei. Anne nu vrea să afle nimeni altcineva și bănuiește că nici Marco nu vrea, deși el nu a spus asta. Însă e obositor să se prefacă tot timpul.
Cât e cu spatele, îl aude pe Marco și, din tonul vocii, știe că s-a răzgândit.
– Ai dreptate. E târziu, ar trebui să plecăm, zice el.
Îl aude punându-și paharul de vin pe masa din spatele ei.
Anne se întoarce, dându-și părul din ochi cu dosul palmei. Trebuie neapărat să se tundă. Zâmbește fals și zice:
– Data viitoare, vom fi noi gazdele.
Apoi adaugă în minte: puteți să veniți la noi acasă, unde locuim cu copilul nostru, și sper să plângă toată noaptea și să vă strice cheful. Vă invit sigur când îi dau dinții.
După aceea, pleacă repede împreună. Nu au de adunat lucruri de-ale copilului, sunt doar ei, poșeta lui Anne și monitorul pentru bebeluși, pe care ea îl îndeasă în geantă. Cynthia pare deranjată de plecarea lor rapidă, Graham este neutru, iar ei ies pe ușa impresionantă de la intrare și coboară treptele. Anne se prinde de balustrada cu gravuri migăloase ca să-și păstreze echilibrul. Fac doar câțiva pași mici pe trotuar până când ajung la treptele din fața casei lor, cu o balustradă asemănătoare și o ușă la intrare la fel de impresionantă. Anne merge puțin mai în fața lui Marco, fără să spună nimic. Poate nici n-o să-i mai spună ceva tot restul serii. Urcă scările și se oprește brusc.
– Ce? zice Marco încordat, ajungând-o din urmă.
Anne se holbează la ușa de la intrare, care este vizibil întredeschisă.
– Sunt sigură că am încuiat-o! zice Anne cu o voce ascuțită.
– Poate ai uitat, spune Marco hotărât. Ai băut mult…
Dar Anne nu-l ascultă. E înăuntru și aleargă în sus pe scări, apoi pe holul care duce la camera copilului, cu Marco urmând-o îndeaproape.
Când ajunge la camera copilului și vede pătuțul gol, scoate un țipăt.
Cartea Cuplul din vecini poate fi achiziționată de la: