„În acel moment, Mariam nu a înțeles. Nu știa ce înseamnă acest cuvânt, harami – copil din flori. Nu era destul de mare ca să își dea seama de nedreptate, ca să înțeleagă că vinovați nu sunt decât creatorii copilului harami, și nu copilul harami, al cărui unic păcat este acela de a se fi născut. Totuși, din felul în care a pronunțat nana cuvântul, Mariam a ghicit că este un lucru urât și dezgustător să fii harami, precum o insectă, precum gândacii care colcăiau peste tot prin kolba și pe care nana îi vâna, tunând și fulgerând.
Mai târziu, când s-a făcut mai mare, a priceput. O durea mai ales felul în care nana îi arunca cuvântul în față, ca pe un scuipat.. Atunci a înțeles ce vrea să spună nana, că un harami este ceva nedorit; că ea. Mariam, este o persoană nelegitimă, care nu va putea ridica niciodată vreo pretenție asupra lucrurilor pe care le au alți oameni, lucruri cum ar fi dragostea, familia, căminul și poziția socială.
Jailil nu o striga niciodată așa. Jalil îi spunea „floricica mea”. Îi plăcea să o salte la el în poală și să îi spună povești, ca atunci cânt i-a povestit cum Herat, orașul în care, în 1959, s-a născut Mariam, a fost odată leagănul culturii persane, locul în care își dădeau întâlnire scriitorii, pictorii și sufiștii.
– Dacă-ți întindeai piciorul mai mult, riscai să te trezești cu el în fundul unui poet, râdea el.
Jalil i-a spus povestea faimoaselor minarete înălțate de regina Gauhar Shad, ca să stea mărturie a iubiri ei pentru Herat. I-a descris verzile holde de grâne ale Heratului, livezile, podgoriile grele de struguri sănătoși și bazarurile boltite și aglomerate ale orașului.
– Există un fistic, i-a spus Jalil într-o zi, iar sub el, Mariam jo, a fost îngropat, cine crezi, nimeni altul decât marele poet Jami. S-a aplecat spre ea și i-a șoptit: Jami a trăit acum cinci sute de ani. Chiar așa. Te-am dus odată acolo, la fistic. Erai mică. Nu mai ții tu minte.
Așa era. Nu își mai amintea. Și deși va trăi primii cincisprezece ani din din viață la o aruncătură de băț de Herat, nu va vedea niciodată acel arbore faimos. Nu va vedea niciodată faimoasele minarete de aproape, așa cum nu va culege niciodată fructe din livezile Heratului și nu își va croi drum prin holdele sale de grâne. Dar ori de câte ori Jalil îi vorbea așa, Mariam îl asculta vrăjită. Îi admira cunoștințele bogate despre lume. Îi creștea inima în piept de bucurie când se gândea că are un tată care știe astfel de lucruri.”
Cartea Splendida cetate a celor o mie de sori poate fi achiziționată de la: