Citatul zilei – 14 noiembrie 2016: O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

„Așadar, cezariană sau vaginală? Toată lumea mă întreabă care-i mai ușoară. Pe Facebook, pe e-mail, în comentarii ba am primit și câteva SMS-uri. Care-i mai mișto. Mai cu moț. Mai de filmat cu camera familiei. Mai de ales, așa. Rămâne să mă oprească femei pe stradă să-mi ceară părerea și-i gata treaba. Că deh, puține femei au ocazia să le experimenteze pe amândouă, ceea ce înseamnă că e de la sine înțeles că am datoria să le compar și să comunic rezultatul.

Știu că vreți să știți cum o să fie nașterea copiilor voștri. Știu că vă doriți să vă doară cât mai puțin, să fie cât mai rapid, mai ușor, mai frumos, cu recuperare mai scurtă, cu alăptare imediată și cu zero depresie post-partum. Poate așa vor fi nașterile voastre. Poate nu. Experiența mea nu are însă nici o relevanță pentru ale voastre. Dacă pentru mine nașterea naturală a fost frumoasă și cezariana a fost OK (și nu spun că așa a fost), asta nu înseamnă că cezariana voastră nu poate fi frumoasă sau nașterea naturală nu poate fi absolut OK. Viteza cu care m-am recuperat eu după fiecare are legătură doar cu capacitatea organismului meu de a se recupera. Nici o însemnătate pentru alte corpuri de femeie. Nici o însemnătate nici pentru viitoarele mele nașteri, dac-o mai fi vreuna.

Eu mi-am dorit enorm de mult să nasc natural. Prima oară n-a fost să fie din cauza intervenției medicilor, a doua oară am știut să-mi apăr dreptul la o naștere firească și am câștigat eu! Asta știți deja.

O să spun doar că ambele mele nașteri au fost OK în privința recuperării, una mai rapidă, alta moderat de rapidă, una m-a surprins cu dureri postoperatorii mari în primele zile, cealaltă m-a surprins prin lipsa lor, după ambele nașteri am alăptat imediat fără probleme. Despre una am amintiri minunate, despre cealaltă am amintiri traumatizante. Amândouă m-au lăsat cu câte un copil perfect în brațe, ceea ce vă doresc și vouă.

Aș mai naște copii. Nu aș vrea să mai fiu însărcinată și nici să mai trec prin primele săptămâni cu un nou-născut, dar de născut aș mai naște. E o experiență nemaipomenită! Doare, n-o să vă mint, dar sunt atât de multe lucruri mai rele pe lume ca durerea! Și în urma lor nu rezultă o minunată viață nouă, un om care o să vă iubească toată viața lui, orice-ar fi.”

o-sa-te-tin-in-brate-cat-vrei-tu-si-inca-o-secunda

Cartea O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă poate fi achiziționată de la: