„Pe scurt, Elena putea fi chiar enervantă, dar dacă încerc să înțeleg de ce, nu găsesc decât o reluare cu încetinitorul a eforturilor mele de a mă opune forței ei de atracție. Coapsele ei nu constituiau nici un impediment, nici picioarele scurte, pe care mi le amintesc foarte bine, iar atitudinea rezervată a lui Scott față de dorința lui ar fi fost doar o încercare similară de a mă feri. Nu era frumoasă, dar era sexy într-un fel nerușinat, aproape jignitor. Știa cum să-și așeze corpul în cameră, astfel încât să n-o poți trece cu vederea, și nici măcar nu eram sigur că făcea asta intenționat. Era ceva aproape pueril la felul ei molatic de a ateriza pe un scaun sau de a umbla agale pe scândurile dușumelei. Se comporta ca o copilă răsfățată care încă nu conștientizează că nu mai are corpul unei fetițe, la cât de indolent se înfunda în canapea, în timp ce făcea pe intelectuala. Se întâmpla să defileze prin fața noastră doar în dresuri și tricou, lăsând la o parte faptul că nu știu dacă o făcea intenționat. Poate că nu-și dădea seama că șoldurile și fundul ei se ofereau privirii mele în toată splendoarea lor, când stătea într-o rână și sorbea din ceașca de ceai. Dar ce știu eu despre conștiința Elenei? Singurul lucru pe care îl știu este că Scott vedea același lucru. Așa cum am aflat mulți ani mai târziu, pentru el era din ce în ce mai insuportabilă perspectiva asupra fanteziilor pe care, preț de o clipă trecătoare, le avusese într-o cameră de hotel din București și la care părea că primise acces într-un mod total greșit.”
Piazza Bucarest – Jens Christian Grondahl