„Aveam deja statutul de tolerați, deși încă nu ni se luase cheia de la sala de repetiții, adică de la locul în care erau depozitate alămurile fanfarei. Se știa când repetăm și adesea venea cîte un frate din comitet să asiste și el la repetiții, fără să ia parte la discuțiile, e drept, tot mai rare, de după aceea. Deja aveam întîlniri în afara bisericii, pe la unul sau altul acasă, pe malul Mureșului sau în Gai, într-o casă mare, aproape părăsită, casa care, peste ani, va deveni centrul nostru spiritual și material. În seara aceea nu venise nimeni din comitet. Dar la final, după ce am terminat de cîntat și cei mai grăbiţi plecaseră deja, a bătut la ușă fratele Mihalcea și noi ne-am mirat – el nu făcea parte din comitete, mai degrabă era un fel de oaie neagră. Reputația lui nu era dintre cele mai bune. Circulau zvonuri că ar fi colaborat strîns cu anchetatorii grupului „Moisiştilor“.”
Sărbătoarea Corturilor – Ioan T. Morar