„Un exemplu interesant care ilustrează caracteristicile recrutării acestor agenți și ale modului de lucru cu ei este următoarea poveste. În perioada dintre cele două războaie mondiale, recrutarea de agenți în folosul Uniunii Sovietice nu era un lucru complicat. Lumea era extrem de polarizată, comuniștii declaraseră război capitaliștilor. Datorită Cominternului, sute de comuniști din cele mai diferite țări ale lumii deveneau agenți secreți sovietici. GRU1 pretindea de la acești agenți să declare public că sunt dezamăgiți de ideologia marxist‑leninistă și să iasă din organizația locală a Partidului Comunist din care făceau parte. Majoritatea agenților se conformau acestui ordin fără crâcnire – la urma urmei, era doar un joc, o mascaradă, o viclenie de război pentru a învinge dușmanul de clasă. Cu toate acestea, GRU se confrunta uneori cu comuniști convinși, duri, care refuzau să facă acest lucru. Un grup de agenți din Germania a acceptat să lucreze cu GRU cu o singură condiție: întreg efectivul grupului să fie primit în Partidul Comunist Sovietic, care pe atunci se numea Partidul Comunist Unional (al bolșevicilor) – PCU (b).
Îndeplinirea acestei cerințe era simplă, iar grupul era atât de eficient, încât GRU nu voia să‑l piardă, de aceea specialiștii în falsificarea documentelor au întocmit zeci de carnete de partid pentru membrii grupului și le‑au expediat rețelei care lucra cu acești agenți. La următoarea întâlnire cu liderul grupului, ofițerul din spionajul militar care lucra sub acoperire diplomatică la ambasada sovietică din Berlin i‑a comunicat că cererea le‑a fost satisfăcută și i‑a arătat noile carnete de partid. L‑a felicitat pe conducătorul grupului pentru intrarea în PCU (b) și i‑a spus că s‑a făcut o excepție pentru comuniștii germani, care au fost primiți în partid fără a mai trece prin etapa obligatorie a candidaturii. Mai mult decât atât, tovarășul Stalin personal, în calitate de secretar general al PCU (b), a semnat carnetele de partid. Carnetele de partid, se înțelege, vor fi păstrate deocamdată la Comitetul Central al partidului.
După această întâlnire, eficiența activității grupului s‑a dublat. Fiecărui agent i‑a fost acordată o recompensă bănească pentru activitatea în spionajul militar, bani pe care membrii grupului i‑au refuzat – dimpotrivă, prin conducătorul grupului, au început să‑i trimită ofițerului sovietic bani pentru plata cotizațiilor de partid și toate documentele din care reieșea corectitudinea calculului sumelor cotizațiilor, inclusiv adeverințe de venit și state de plată. Totul era făcut cu precizie nemțească, dar se pierdea mult timp la întruniri; însă membrii grupului lucrau foarte productiv și nimeni nu voia să le rănească sentimentele.
După un timp, Gestapoul a luat urma grupului și toți membrii au fost evacuați în Austria, apoi în Elveția și, în sfârșit, prin Franța, în Spania, unde atunci era război civil. Din Spania, agenții au fost trimiși la Moscova. Însă în capitala primului stat socialist din lume, al muncitorilor și țăranilor, îi aștepta o mare dezamăgire: activiștii de partid sovietici nu știau nimic despre carnetele de partid eliberate agenților și nici de apartenența acestora la PCU (b): „primindu‑i” pe agenți „în partid”, GRU nu s‑a gândit că aceștia vor ajunge vreodată în Uniunea Sovietică, așa încât a recurs nonșalant la înșelătorie. Agenții au declarat greva foamei și au cerut o întrevedere cu membrii conducerii superioare a spionajului militar. Această întrevedere a avut loc, iar conducerea GRU, numind incidentul „o greșeală regretabilă”, a făcut tot posibilul ca cererile de intrare în partid ale nemților să fie acceptate, analizate, desigur, după parcurgerea etapei candidaturii.
Cazul fiind ieșit din comun, cererile foștilor agenți au fost analizate la vârf – în Comitetul Central. Acolo au fost întrebați, firește, dacă au mai fost vreodată membri ai Partidului Comunist, iar dacă da, de ce au renunțat la această calitate. Comuniștii germani convinși au povestit totul cu mâna pe inimă: da, au fost membri ai Partidului Comunist German, dar, urmând recomandările tovarășilor din spionajul militar, au rupt toate relațiile cu partidul, au ieșit cu scandal mare din rândurile lui și au dat foc carnetelor de partid.
În Uniunea Sovietică, distrugerea carnetului de partid era păcatul cel mai mare. Chiar și pierderea sau atitudinea neglijentă față de acesta putea ruina pentru totdeauna cariera cuiva, făcându‑i viața un coșmar (amintiți‑vă anecdota cu festivalul internațional al filmului de groază unde marele premiu a fost câștigat de pelicula sovietică Pierderea carnetului de partid). Furios, Comitetul Central a respins cererile foștilor agenți. Nemții au declarat din nou greva foamei, solicitând de această dată o întâlnire cu tovarășul Stalin. În acest moment KGB intervine la Comitetul Central, oferindu‑și ajutorul în rezolvarea acestei situații delicate. Cum GRU nu putea permite ca agenții lui să ajungă pe mâna cekiștilor, a fost nevoit să intervină. Așa încât foștii agenți au nimerit în beciurile GRU.
Între timp, situația politică din Europa s‑a modificat drastic. Hitler a devenit cel mai bun prieten al tovarășului Stalin. În semn de recunoștință pentru ajutor și sprijin, Germania era gata să‑i vândă Uniunii Sovietice prototipurile celor mai moderne avioane militare germane, inclusiv modele strict secrete ale avionului de vânătoare Messerschmitt Bf 109, bombardierelor Ju 871, Ju 88,Do 217, Ne 111, chiar și Messerschmitt Bf 110. În schimb, Hitler i‑a cerut lui Stalin să‑i predea comuniștii germani care primiseră azil politic în Uniunea Sovietică.
Socoteala lui Hitler era simplă. Războiul era inevitabil, dar Führerul era convins că rușii nu vor reuși să copieze modelele primite în intervalul scurt de timp pe care îl aveau până la izbucnirea războiului; în schimb, Germania va primi capetele dușmanilor săi politici. Stalin credea și el că a încheiat o afacere profitabilă. Acum, că Hitler a venit la putere, Stalin nu mai avea nevoie de comuniștii germani și era bucuros să‑i predea în schimbul prototipurilor celor mai bune avioane germane. Printre cei care au fost de acord cu acest schimb nu s‑au numărat numai simpli comuniști, ci și membri ai Comitetului Central și ai Biroului Politic al Partidului Comunist German, precum și redactori ai ziarelor partidului. Stalin nu i‑a predat Germaniei pe comuniștii germani – i‑a invitat pe angajații Gestapoului să vină în URSS să‑i împuște pe unul dintre poligoanele de lângă Moscova.
Cu toate acestea, pe foștii agenți GRU nu i‑au inclus în rândul celor pe care Stalin era gata să‑i predea călăilor din Gestapo: agenții știau prea multe. Ambasada Germaniei de la Moscova a fost informată că aceștia au murit toți în Spania și că niciunul nu a reușit să ajungă la Moscova. Nemții nu au contestat acest lucru, însă i‑au promis lui Stalin că vor include suplimentar, în același preț, încă un avion, dacă, prin cine știe ce minune, sovieticii vor reuși totuși „să‑i găsească” pe acești agenți. Din păcate, foștii agenți nu știau nimic despre aceste negocieri și au declarat din nou greva foamei, ceea ce le‑a pecetluit soarta. Partea sovietică a recunoscut că foștii agenți se află la Moscova și a propus o soluție de compromis: angajații Gestapoului puteau să‑i împuște în Uniunea Sovietică, fără să‑i mai ancheteze. Execuția a avut loc lângă uriașele buncăre de cărbune ale centralei termoelectrice Kașirskaia. Ofițerii gestapoviști identificau fiecare agent, îl fotografiau, după care îl împușcau. Zgomotele împușcăturilor erau acoperite de șuieratul prelung și strident al locomotivelor. Cadavrele celor executați au fost arse în cuptoarele termocentralei.
În această poveste, agenții germani au comis trei greșeli tipice. Au crezut promisiunile GRU, au insistat prea mult ca aceste promisiuni să fie respectate și nu au luat în calcul faptul că GRU acționa întotdeauna extrem de pragmatic: oricât de bun ar fi fost agentul, GRU îl preda și îl vindea fără ezitare dacă avantajele acestei decizii erau mai mari decât pierderile și contracarau posibilele consecințe negative.”
Cartea Principiile spionajului poate fi achiziționată de la: