TATI
La patru sau cinci zile de la moartea ei, stăteam singur în camera de zi și mă întrebam ce să fac. Mă învârteam pe acolo, așteptam să treacă șocul, așteptam ca din modul aparent organizat în care-mi petreceam zilele să răsară un sentiment bine definit. Mă simțeam la fel de gol ca un spânzurat. Copiii dormeau. Eu beam. Fumam țigări răsucite la fereastră. Simțeam că poate principala consecință a dispariției ei avea să fie că eu urma să devin pentru totdeauna un organizator, un creator de liste care face schimb de clișee de recunoștință cu alții, un arhitect mecanic al rutinelor pentru niște copii mici fără mamă. Durerea mi se părea cvadridimensională, abstractă, vag familiară. Mi-era frig.
Prietenii și membrii familiei care zăboviseră pe acolo, plini de compasiune, plecaseră la ei acasă, la propriile vieți. Când copiii s-au dus la culcare, apartamentul n-a mai avut niciun sens, nimic nu se mișca.
S-a auzit soneria de la intrare și m-am pregătit sufletește pentru încă o dovadă de bunătate. Încă o lasagna, niște cărți, o îmbrățișare, niște vase mici cu mâncare gătită pentru băieți. Sigur, deveneam expert în comportamentul jelitorilor care mă înconjurau. Când ești în epicentru, capeți o înțelegere ciudat de antropologică a tuturor celorlalți: a copleșiților, a apaticilor afectați, a prea-târziu-veniților, a inoportunilor, a noilor celor-mai-buni-prieteni ai ei, ai mei, ai băieților. Oameni despre care încă habar n-am cine dracu’ erau. Mă simțeam ca Pământul în fotografia aceea extraordinară cu planeta înconjurată de o centură groasă de deșeuri spațiale. Simțeam că aveau să treacă ani până când visul încâlcit cu spectacolul condoleanțelor la moartea soției mele avea să se risipească suficient încât să văd din nou spațiul negru. Sigur, nu mai este nevoie să spun, astfel de gânduri mă făceau într-un fel să mă simt vinovat. Dar, îmi ziceam eu în apărarea mea, totul s-a schimbat, ea nu mai este și pot să gândesc ce vreau. Ea ar fi de acord, pentru că întotdeauna eram prea analitici, cinici, probabil neloiali, nedumeriți.
Niște vipere pline de intenții bune care făceau autopsia cinelor la care fuseserăm invitați. Ipocriți. Prieteni.
A sunat din nou.
Am coborât scările mochetate în holul friguros și am deschis ușa din față.
Nu erau nici felinare, nici containere, nici pietre de pavaj. Niciun contur, nicio lumină, niciun fel de formă, numai o duhoare.
S-au auzit un pocnet și un șuierat și am fost proiectat fără suflare pe prag. În hol era beznă și un frig de înghețai și m-am gândit: „În ce fel de lume trăim dacă sunt jefuit în casa mea, tocmai în seara asta?” Apoi mi-am zis: „Sincer, ce mai contează?” Mi-am zis: „Te rog, nu-i trezi pe băieți, au nevoie să doarmă. Îți dau și ultimul bănuț, numai nu-i trezi pe băieți”.
Am deschis ochii și era tot întuneric și totul trosnea, foșnea.
Pene.
Era un miros pătrunzător de putrefacție, o putoare dulce, ca de blană, de mâncare ușor stricată, de mușchi, piele tăbăcită și drojdie.
Pene între degetele mele, în ochi, în gură, iar sub mine, un hamac din pene mă ridica la treizeci de centimetri deasupra pardoselii.
Un ochi negru ca smoala, lucios, mare cât fața mea, clipind încet, într-o orbită de piele, zbârcită, ieșind în afară dintr-un testicul de mărimea unei mingi de fotbal.
ȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘ.
șșșșșșșșșșșș.
Și a zis așa:
Nu voi pleca decât atunci când nu veți mai avea nevoie de mine.
Lasă-mă jos, am spus.
Nu înainte să saluți.
Lasă. Mă. Jos, am zis cu glas răgușit, iar urina mea
a încălzit aripa care mă învăluia.
Ești speriat. Doar un mic salut.
Salut!
Spune cum trebuie.
M-am dat bătut, resemnat, și mi-am dorit ca soția mea să nu fie moartă. Mi-am dorit să nu stau îngrozit în hol, în îmbrățișarea unei păsări uriașe. Mi-am dorit să nu fac o obsesie din asta chiar când avea loc cea mai mare tragedie din viața mea. Acestea erau dorințe reale. Era dureros de minunat. Începeam să mă limpezesc.
Salut, Kra, am spus. Mă bucur să te cunosc, în sfârșit.
*
Și a dispărut.
Pentru prima dată de zile întregi, am dormit. Am visat după-amiezi în pădure.
Cartea Durerea e o făptură înaripată poate fi achiziționată de la: